Virgil Ianțu
Este unul dintre cei mai carismatici prezentatori din istoria TV-ului românesc. Prezintă emisiunea-concurs „Câștigă România!”, la TVR 1, iar online continuă proiectul „Copiii spun...”.

A absolvit Academia Națională de Muzică în 1995, la secția Compoziție, Muzicologie și Pedagogie Muzicală, iar imediat după terminarea facultații a intrat în Corul Național de Cameră Madrigal, alături de care a cântat în toată lumea.

În anul 2000 a intrat în televiziune făcând istorie cu primul sezon Vrei să fii miliardar? (Prima TV), care a devenit atât de popular încât a fost reluat apoi după mulți ani. Iar de atunci a construit o carieră în divertisment și muzică: Megastar, Copiii spun lucruri trăsnite, Te crezi mai deștept?, Big Brother, Mobilul sunt doar câteva dintre emisiunile a căror gazdă a fost de-a lungul anilor.

Cele mai cunoscute proiecte muzicale sunt alături de cei de la The Fifties, în trupa lui Ștefan Bănică Jr., și ca lider al trupei Bucharest Jazz Orchestra.

Din 2017, ne bucurăm la TVR de un concurs de cunoştinţe generale care ne completează informaţiile despre ţara noastră, ne amuză, ne relaxează, ne inspiră şi ne emoţionează. Intrat iniţial în grila TVR 2, primul concurs de cultură generală despre țara noastră – „Câştigă România!”, prezentat de acelaşi Virgil Ianţu, se vede, din septembrie 2022, la TVR 1.

Pentru cei care urmăreau „Copiii spun lucruri trăsnite” nu e de mirare că în ultimii ani Virgil a dezvoltat o pasiune pentru psihologia copiilor, lucru care s-a concretizat în proiectul de educație Copiii spun – un curs ca o joacă și în seria Copiii spun... Pentru că, deşi lumea se schimbă permanent, copiii rămân copii și spun lucruri năstrușnice! Ei văd într-un fel aparte lumea, cum numai ei știu s-o explice! Virgil Ianțu știe cifrul și împărtășește acest secret cu noi, în fiecare editie.

 

Arhiva articole
Virgil Ianţu: „România e ca o bibliotecă vie – trebuie doar să vrei să-i deschizi cărțile”
vineri, 26 septembrie 2025
După 14 sezoane, „Câștigă România!” rămâne una dintre puținele emisiuni TV care nu doar testează inteligența, ci o și cultivă. Virgil Ianţu ne vorbeşte despre culisele emisiunii și de ce nu e niciodată prea târziu să te bucuri ca un copil la o întrebare de geografie.
Virgil Ianţu revine la TVR 1 cu cel de-al XV-lea sezon „CÂŞTIGĂ ROMÂNIA!”
marţi, 23 septembrie 2025
Cu hărţile desfăşurate pe ecrane și întrebări bine documentate, de luni până joi, de la ora 21.00, la TVR 1, Virgil Ianţu va testa cunoştinţele concurenţilor pe teme despre ţara noastră. Emisiunea „Câştigă România!” poate fi urmărită de românii din afara graniţelor ţării pe TVR Internaţional şi TVR Moldova de luni până joi, ora 22.00.
Sărbătorim copiii, de 1 Iunie, la „Copiii spun”, la TVR 1
miercuri, 29 mai 2024
De ziua lor, copiii ne împărtăşesc din înţelepciunea lor şi ne cuceresc cu candoarea şi spontaneitatea lor. Virgil Ianţu le este partener de discuţie într-o nouă ediţie „Copiii spun”. O vedem de la ora 15.30, la TVR 1.
A început sezonul 14 „Câştigă România!”! Din 25 martie, Virgil Ianţu revine cu patru ediţii săptămânale la TVR 1 | VIDEO
miercuri, 20 martie 2024
Întrebarea „Câștigă România!” din acest sezon va fi despre sportivii români şi performanțe olimpice remarcabile. Virgil Ianţu ne aşteaptă să ne verificăm cunoştinţele în fiecare seară de luni până joi, de la ora 21.00, la TVR 1, în singurul concurs de cultură generală pe teme despre România.
„Câştigă România”, un nou sezon la TVR 1
miercuri, 13 martie 2024
„Câştigă România” – singurul quiz-show de cultură generală cu tematică românească – revine la TVR cu patru ediţii pe săptămână.
Ultimele trei ediţii ale sezonului 13 „Câştigă România”, la TVR 1
miercuri, 10 ianuarie 2024
În sezonul 13 „Câştigă România!”, în fiecare seară de luni, la TVR 1, trei concurenţi câştigători ai uneia sau mai multor ediţii din primele 12 sezoane se întrec în cunoştinţe de cultură generală. Să vedem care sunt invitaţii lui Virgil Ianţu în ultimele ediţii „Câştigă România!”.
Sezonul campionilor continuă la „Câştigă România!”: un electrician, pasionat de maşini şi istorie, un editor de carte cu masterat în Etnologie şi un ofiţer în rezervă s-au întrecut în ediţia 5 | VIDEO
luni, 20 noiembrie 2023
Trei dintre cei mai buni și memorabili concurenți ai emisiunii au fost invitaţii lui Virgil Ianţu luni, 20 noiembrie, de la ora 21.00, la TVR 1. Ediţiile sezonului 13 „Câştigă România” se văd lunea, ora 21.00, cu redifuzare vinerea, de la 22.30.