Bogdan Muzgoci
Bogdan Muzgoci s-a alăturat echipei TVR în 2022. La început, jurnalistul a făcut echipă cu Maria Smarandache la matinalul TVR 1 „3 ceasuri bune”, apoi a fost moderator al programului „Punctul critic”, o emisiune zilnică de dezbateri, difuzată tot de TVR 1.
TVR
Bugdan Muygoci_foto TVR
Bogdan Muzgoci_TVR
TVR
Bugdan Muygoci_foto TVR
Bogdan Muzgoci_TVR

Din 2024, a devenit gazdă a campaniei TVR „Omul anului”, un proiect TV de anvergură care prezintă poveşti impresionante ale unor oameni care au făcut gesturi de generozitate ieşite din comun sau fapte cu impact deosebit în societate, acte de curaj sau care au avut iniţiative în beneficiul semenilor şi al planetei. Iar din 2025, Bogdan Muzgoci realizează şi prezintă, la TVR INFO, „După ştiri”, un program care analizează știrile zilei într-un mod echilibrat, cu invitați relevanți și un dialog deschis către public.

Buzoian născut în anul 1989, în Nehoiu, Bogdan Muzgoci e absolvent al Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării din Bucureşti. A intrat în presă în 2010, ca reporter la postul de televiziune The Money Channel. Ulterior, a trecut la Neptun TV, B1 TV, Digi 24 şi apoi la Realitatea TV. Până acum, cea mai consistentă perioadă profesională a petrecut-o la Realitatea, unde a fost reporter special şi moderator TV. În prezent, însă, scrie un nou capitol important în parcursul său jurnalistic la TVR, unde prezintă amplul program „Omul anului” (TVR 1), şi emisiunea „După ştiri” (TVR INFO).

De fiecare dată când primeşte mesaje de la oameni care îi spun că au înțeles mai bine o situație datorită unei emisiuni la care a pus şi el umărul sau că au luat o decizie inspirată după ce au urmărit un reportaj realizat de el, simte că munca lui a avut un impact real asupra publicului sau a societăţii.

În era știrilor false și a dezinformării, Bogdan Muzgoci crede că rolul esențial al jurnalistului este acela de a fi „filtru și scut. Jurnalistul e cel care separă faptele de manipulare și ajută publicul să vadă limpede”, mai spune el.

Bogdan şi-a dorit să fie jurnalist dinainte de a şti exact ce înseamnă această meserie. „Îmi doream să spun povești și să caut adevărul. A fost o alegere conștientă, dar și un drum plin de surprize, unde pasiunea s-a confirmat la fiecare pas”, declară el mulţumit.

Arhiva articole
Campania „Omul Anului 2025”. Daniel Câșlariu și Ovidiu Roșu se alătură eroilor
joi, 02 octombrie 2025
Joi, 2 octombrie, de la ora 22:00, în cea de-a treia ediție a campaniei „Omul Anului 2025”, vom cunoaște alți doi eroi, alături de susținătorii lor, prieteni și artiști care le împărtășesc valorile. Gazdele emisiunii, Anca Mazilu și Bogdan Muzgoci îi invită să urce pe scena „Omul Anului 2025” pe Daniel Câșlariu și Ovidiu Roșu, eroi pe care i-am descoperit în reportajele semnate de Steliana Orășanu, respectiv Codruța Angelescu.
Bogdan Muzgoci: „Am vrut să fiu jurnalist dinainte să știu exact ce înseamnă meseria asta”
marţi, 30 septembrie 2025
Astăzi, proiectele „Omul anului”, de la TVR 1 și „După știri”, de la TVR INFO sunt borne importante în cariera lui. Întâlnirile cu oamenii simpli care au avut povești extraordinare, dar și marile interviuri care i-au testat limitele reprezintă printre cele mai importante momente ale activităţii lui jurnalistice. Despre jurnalism, principii, valori, dar şi pasiuni în viaţă ne povesteşte jurnalistul TVR Bogdan Muzgoci.
Premieră muzicală în deschiderea campaniei „Omul Anului 2025”
joi, 18 septembrie 2025
Pentru al treilea an consecutiv, Televiziunea Română aduce în prim-plan campania „OMUL ANULUI”. Cel mai amplu proiect social desfășurat de postul public de televiziune dă startul grilei de toamnă. Din 18 septembrie, ora 22:00, vom urmări 20 de portrete ale oamenilor buni care fac România mai frumoasă.
Anca Mazilu și Bogdan Muzgoci vă aşteaptă la Campania
miercuri, 17 septembrie 2025
Pentru al treilea an consecutiv Televiziunea Română aduce în prim-plan campania OMUL ANULUI. Cel mai amplu proiect social desfășurat de postul public de televiziune, dă startul grilei de toamnă, la TVR 1. În acest nou sezon, care ia stardul din 18 septembrie, ora 22:00, vor fi difuzate 20 de portrete ale oamenilor de bine care fac România mai frumoasă.