Narcis Popescu
”Sunt un jurnalist care a avut șansa să descopere că istoria, economia și politica, cele 3 partituri care compun aria mea principală de interes, pot fi transpuse cu succes în formate de televiziune.” Din octombrie 2022, Narcis Popescu prezintă la TVR1 emisiunea ”Lumea financiară”, un talk-show dedicat explicării mecanismelor economice.
Narcis Popescu
Narcis Popescu

Narcis Popescu este doctor în Științe Politice, la Universitatea din București. După mai multe performanțe în mediul academic, el a decis să aleagă jurnalismul, „pentru că spre deosebire de cercetarea științifică, se profila drept un domeniul mult mai dinamic și efervescent”.

A început cu presa scrisă, la ziarul Gândul, timp de 5 ani, a continuat în televiziune, în redacția Antena 3. „Acolo am ajuns în scurt timp, de la reporter debutant la reporter special pe domeniul politic. Am realizat rubricile Politikix și Prezentul continuu, dar și un serial despre istoria Capitalei, Bucureștii, viața mea!”.

Din 5 octombrie 2022, Narcis Popescu prezintă la TVR 1 cea mai nouă emisiune dedicată explicării complicatelor mecanisme economice.

„Lumea financiară”, un talk-show menit să fie pe înțelesul celor neinițiați în tainele economiei, este proiectul pe care îl propunem telespectatorilor Televiziunii Române.

„Adesea mi s-au părut monotone sau prea tehnice programele cu profil economic. Cele mai multe sunt adresate doar oamenilor de afaceri sau celor familiarizați cu limbajul de specialitate. În acest context, a apărut ideea acestei emisiuni de educație financiară pe care o veţi putea urmări săptămânal, marţea, de la 18.00, la TVR 1. Alături de specialiștii invitați vom traduce economia pe înţelesul tuturor, vom învăţa împreună să devenim administratori eficienţi ai finanţelor personale, iar încâlcitele mecanisme economice nu vor mai părea atât de dificil de desluşit. Vă vom oferi informaţii la zi despre Piața de Capital, Asigurări sau Pensii private, recomanda posibile soluţii la problemele financiare personale și sugestii despre cum trebuie abordată calea spre a obține profit”, adaugă moderatorul.

Arhiva articole
Costul social al măsurilor fiscale
joi, 09 octombrie 2025
Începe un nou sezon „Alchimia banilor”, la TVR 1. Vineri, 10 octombrie, de la ora 18:15, Narcis POPESCU îi are invitați pe Florin JIANU, preşedinte de onoare IMM România și Lect. Univ. Dr. Christian NĂSULEA, economist.
Politicile guvernamentale și buzunarul românilor
vineri, 27 iunie 2025
Sâmbătă, 28 iunie, de la ora 14:30 Narcis POPESCU îi are ca invitați pe domnii Dragoș HURU, profesor de economie Academia de Studii Economice din Bucureşti și George BONEA, autor.
Antreprenoriatul feminin sub presiunea reformelor fiscale
vineri, 20 iunie 2025
Sâmbătă, 21 iunie, de la ora 14:30 Narcis POPESCU le are ca invitate pe doamnele Cristina CHIRIAC, preşedinte Confederaţia Naţională pentru Antreprenoriat Feminin şi Alina ANDREI, consultant fiscal.
Reforma fiscal-bugetară și impactul asupra cetățenilor și companiilor
vineri, 13 iunie 2025
Sâmbătă, 14 iunie, de la ora 14:30 Narcis POPESCU îi are ca invitaţi pe doamna Ioana JENSSEN, consultant Resurse Umane și co-fondator al Comunității HR Village şi domnul Iuliu STOCKLOSA, preşedinte Camera de Comerţ şi Industrie Bucureşti.