Marius Popa
„Pentru mine, televiziunea e un vis pe care îl trăiesc zilnic. Le mulţumesc tuturor celor care au crezut în mine și în povestea mea”, spune cu recunoştinţă Marius Popa. „Jurnalismul a fost, este și va fi marea mea iubire. Cred că a fost și prima”, ne-a mărturisit el.
Marius Popa
Marius Popa
Marius Popa
Marius Popa

Marius Popa face echipă cu Laura Fronoiu la prezentarea Telejurnalului matinal de la TVR 1 şi TVR INFO. La 14 ani, a început colaborarea la o televiziune locală din Giurgiu, unde a ajuns după o selecție cu sute de copii. Și, de atunci, a rămas îndrăgostit de această lume magică a televiziunii. Timp de 21 de ani, Marius Popa a fost de la reporter, la documentarist, redactor, editor și mai nou, e prezentator la programul matinal al TVR.

A crescut cu programele TVR: „nu o să uit niciodată ziua în care am intrat pe poarta televiziunii. Timp de câteva ore nu am fost în stare să spun nimic, emoțiile erau până la cer. Cu atât mai puțin mi-am imaginat că se vor aprinde lumina și camere pe mine, în același studiouri în care au scris istorie Tudor Vornicu, Dan Negru, Andreea Marin, că o să lucrez vreodată cu Dan Manoliu și așa mai departe”...

Ce face Marius Popa când se opresc reflectoarele și se închide redacția? „Încerc să zâmbesc, să fiu mai bun, să mă bucur de ceea ce oferă viața. Să citesc mult. Tare mult îmi place și să călătoresc. Nimic nu e mai frumos decât a călători. Lumea nu este despre ce ai, ci despre ce vezi și cunoști. Aceasta este adevarata bogăție”, e convins el.

Arhiva articole
Marius Popa, „un om. Imperfect, dar dispus să muncească în fiecare zi pentru a fi un pic mai bun”
luni, 06 octombrie 2025
Îl urmărim la pupitul „Telejurnalului matinal" de la TVR 1 şi TVR INFO.„Jurnalismul a fost, este și va fi marea mea iubire. Cred că a fost și prima”, ne-a mărturisit Marius. Despre televiziune, provocările de a prezenta un program matinal, despre emoţiile trăite când a păşit prima dată în TVR, dar şi despre valorile care îl ghidează în viaţă ne vorbeşte jurnalistul şi prezentatorul Marius Popa, de la Ştirile TVR.
Marius Popa: „Cel mai greu pentru mine, ca persoană matinală, este să mă pot vedea cu prietenii”
marţi, 08 aprilie 2025
Îl vedem în fiecare zi de luni până joi, la „Telejurnalul matinal”, de la TVR 1. Face echipă cu Laura Fronoiu şi ne aduce primele informaţii ale zilei pentru a ne oferi un start dinamic în fiecare dimineață. Când îşi bea prima cafea şi ce fel de cafea preferă, ce pasiuni are şi ce înseamnă pentru el sărbătoarea de Paşti ne-a povestit Marius Popa.
„Telejurnalul matinal” – de luni, şi mai… matinal!
vineri, 28 martie 2025
Din 31 martie, jurnalul matinal de la TVR 1 şi TVR INFO ne aduce ştirile dimineţii şi mai devreme: de luni până vineri, de la ora 6.00, iar sâmbătă, de la 7.00!
Marius Popa: „Faptele bune ar trebui să rămână... acolo, cumva, în spatele cortinei”
luni, 06 ianuarie 2025
Jurnalişi, vedete, oameni de televiziune povestesc, în cadrul campaniei TVR „Zi-le de Sărbătoare”, despre Crăciunul copilăriei lor, despre semnificaţia acestei sărbători în viaţa lor, dezvăluindu-ne o altă latură a personalităţii lor.
În culisele unui „Revelion între prieteni”
luni, 30 decembrie 2024
Cum vă imaginaţi „Revelionul între prieteni”? Relaxant, optimist, cu distracţie, muzică şi amintiri. Vorbim cu umor despre anul ce tocmai se încheie şi facem urări pentru anul 2025... Aşa va fi şi „Revelionul între prieteni”, de la ora 20:30, la TVR INFO, un proiect în regia lui Dan Manoliu, după un scenariu al jurnalistului Marius Popa.