Ramona Avramescu
O cunoaşte o lume întreagă drept jurnalista care a obţinut un răspuns clar de la Donald Trump, în privinţa angajamentului său pentru principiul apărării colective în NATO. Ne-am obişnuit cu aerul ei de jurnalist serios, echilibrat, concentrat şi mereu pregătit să ne livreze informaţiile esenţiale. Din 2001, Ramona Avramescu face parte din echipa Ştirilor TVR. Pe lângă munca de reporter de teren pe care o iubeşte, Ramona este şi moderator al unor emisiuni de dezbatere la TVR 1 şi TVR INFO.
Ramona Avramescu
Ramona Avramescu, Punctul critic, TVR 1
Reporter Ramona Avramescu
Ramona Avramescu
Ramona Avramescu, Punctul critic, TVR 1
Reporter Ramona Avramescu

„Asta îmi place şi acum cel mai mult, din tot ce am experimentat în televiziune: adrenalina pe care ţi-o dă prezenţa la faţa locului în momente, locuri şi alături de oameni care schimbă istoria. Am trăit sentimentul ăsta când a intrat România în NATO şi în UE, când am relatat despre alegeri prezidenţiale de la noi sau din SUA, când, la întrebarea mea, Donald Trump şi-a afirmat angajamentul pentru principiul apărării colective în NATO, când am făcut Tema Zilei în regim de breaking news în ziua când Rusia a invadat Ucraina”, ne-a povestit Ramona Avramescu, jurnalist TVR.

Reporterul TVR Ramona Avramescu, trimisul special al Ştirilor TVR, Ramona Avramescu, moderatoarea Ramona Avramescu... „toate variantele sunt valabile, ca să zic așa. Pentru mine nici nu sunt neapărat ipostaze diferite, se completează, sunt fațete ale aceleiași experiențe minunate, care este meseria de jurnalist. În fiecare dintre ele am ajuns firesc, aproape fără să îmi dau seama și fără să am sentimentul că trec vreun prag, că am ajuns într-o etapă fără legătură cu ce a fost până atunci. Faptul că am fost atâția ani reporter mă ajută, cred, să fiu un moderator echilibrat și să găsesc resurse pentru întrebări. Iar experiența de corespondent la evenimente speciale te antrenează pentru cele mai dificile și neprevăzute situații într-o dezbatere, nimic nu te mai sperie și nu te mai prinde nepregătit”, ne-a declarat Ramona.

Ştie că nu poate să renunţe la mersul pe teren. O ţine în priză. Dar asta nu înseamnă că nu e deschisă la provocări noi. De la începutul lunii octombrie 2025, Ramona Avramescu e moderatoarea emisiunii „Punctul critic”, de la TVR 1, un program difuzat de luni până joi, de la ora 18.30, în care faptele se confruntă cu promisiunile, iar vocea oamenilor intră în dialog cu cei aflați la putere.

„Experiența celor 25 de ani de jurnalism de știri m-a învățat că aproape orice merită încercat, trebuie mereu să îți forțezi limitele și să ieși din rutină, să încerci să îți schimbi perspectiva, altfel te blazezi și riști să nu mai înțelegi realitatea, dacă o privești mereu prin aceeași lentilă. Asta nu înseamnă că renunț la știri, e o idee cu care pur și simplu nu mă pot obișnui. Știrile și actualitatea sunt, de fapt, rezerve pentru orice altceva aș încerca, așa că să rămân conectată la ele, e aproape o condiție obligatorie”, ne-a mai spus jurnalista.

Din anul 2025 rămâne cu experiența dezbaterilor electorale la alegerile prezidențiale. Ultimul an a fost pentru ea anul alegerilor: a transmis pentru TVR de la alegerile prezidențiale din SUA și de la alegerile parlamentare din Germania, a făcut multe emisiuni și ediții speciale despre alegerile din Republica Moldova. În SUA a mers în Arizona, la granița cu Mexicul, pentru a filma celebrul zid al lui Donald Trump și a înțelege şi explica telespectatorilor de ce migrația e un subiect atât de polarizant. Apoi a fost ceremonia de învestire a președintelui SUA, „care s-a desfășurat în condiții foarte dificile, vortex polar și cele mai scăzute temperaturi din ultimii 40 de ani”, ne-a reamintit ea.

Iată ce ne-a povestit Ramona Avramescu despre reportajele, ştirile sau proiectele de care e mândră şi care o definesc ca jurnalist de ştiri la TVR: „Dacă e să mă întorc mai mult în timp, aș alege interviul cu președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, din 2023. Tot atunci am filmat mai multe reportaje şi interviuri şi am făcut o ediţie specială la Cernăuţi, în mijlocul comunităţii româneşti din Ucraina, care sărbătorea Crăciunul pe rit vechi. Primul Crăciun în război, printre alarme antiaeriene, întreruperi de curent şi înmormântări în satele din jur, unde, aproape în fiecare zi, cineva se întoarce în sicriu de pe front. A fost emoţionant şi copleşitor. Sunt foarte mândră şi de transmisiile şi reportajele pe care le-am făcut de la alegerile prezidenţiale din SUA, în 2020, pe vârful pandemiei, împreună cu Sorin Eşanu. A fost un efort foarte mare, în primul rând ca să putem ajunge în SUA - erau interzise atunci zborurile din Europa, dar şi ca să filmăm şi să convingem oamenii să stea de vorbă cu noi - Washingtonul era aproape în lockdown. La fel a fost la ceremonia de învestire a lui Joe Biden, după atacul asupra Capitoliului, când capitala SUA s-a transformat într-o adevărată fortăreaţă păzită de mii de militari”.

Tot Ramona Avramescu a fost unul din cei doi jurnalişti europeni care au avut acces în palatul imperial de la Tokyo la ceremonia de încoronare a împăratului Naruhito, în 2019, „un eveniment unic într-o generaţie. A fost o experienţă aproape romantică, pentru că nu am avut voie să avem la noi decât ceva de scris, chiar aşa ne-au numit, pen journalists. O întoarcere forţată la esenţa jurnalismului. Şi aşa am ajuns eu, jurnalist de televiziune, să scriu un reportaj pentru site, forţată de împrejurări. La un moment dat, cineva mi-a spus că foloseşte textul meu la cursul despre reportajul de presă scrisă de la Facultatea de Jurnalism, deci cred că provocarea a meritat”, zâmbeşte ea.

Călătoriile îi aduc bucurie şi în timpul liber, iar ca moment de relaxare, Ramona preferă o carte bună, întâlniri cu prietenii vechi şi cu familia.

 

 

 

 

Arhiva articole
Ramona Avramescu: „Riști să nu mai înțelegi realitatea, dacă o privești mereu prin aceeași lentilă”
marţi, 07 octombrie 2025
Este unul dintre jurnaliştii de bază ai Ştirilor TVR şi moderează emisiuni de dezbateri pe teme din actualitate la TVR 1 şi TVR INFO. În 2025 se împlinesc 24 de ani de când a venit în redacţia Ştirilor. De la începutul lunii octombrie, Ramona Avramescu moderează „Punctul critic”, de la TVR 1, un program difuzat de luni până joi, de la 18.30, în care faptele se confruntă cu promisiunile, iar vocea oamenilor intră în dialog cu cei aflați la putere.