Grigore Leşe
Din 2006, Leşe realizează emisiuni la Televiziunea Română, pentru care a primit numeroase premii și nominalizări, printre acestea numărându-se şi Marele Premiu al APTR în 2007.
Grigore Leșe

Grigore Leşe s-a născut la 20 februarie 1954, în satul Stoiceni din Maramureș. A absolvit Liceul de Muzică din Baia Mare, apoi Academia de Muzică din Cluj – Facultatea de instrumente și canto (fagot). În anul 2003, a obținut titlul de Doctor în Muzică, iar în 2010, pe cel de Doctor Honoris Causa al Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad. Din anul 2005, este profesor asociat de etnomuzicologie al Universității București.

Începând din 2006, Grigore Leşe realizează emisiuni Televiziunea Română, pentru care a fost recompensat cu numeroase premii și nominalizări, naționale și internaționale, printre acestea numărându-se: Marele Premiu al Asociației Profesioniștilor de Televiziune din Români (APTR), în 2007; Premiul pentru jurnalism cultural decernat de Radio România (2009), nominalizare la Festivalul Internaţional de Film de Televiziune, Shanghai (2009).

Este primul muzician de la noi din ţară care a adus pe scenă, alături de el, artiști tradiționali din Iran, Siria, Armenia, Pakistan, demonstrând interferențele muzicilor străvechi din România și Orient. Muzica sa se regăsește pe coloana sonoră a mai multor filme de artă şi documentare, din ţară şi străinătate, cum ar fi The PharaonGanpowderTreason and Plot, producţie BBC sau documentarul Wild Carpathia, produs de Travel Channel.

Atât prin concerte one-man show, cât și prin spectacole complexe, în care folosește grupuri vocale, trupe de teatru sau dans contemporan, Grigore Leșe propune o altă abordare a folclorului prin întoarcerea la arhetip.

A susţinut concerte la cele mai importante manifestări culturale de gen din lume: Smithsonian Folklive Festival, Washington; Festivalul Vocile Lumii, Bloomington; Festivalul Montmartre, Paris; Fest Der Kontinente, Berlin; Olimpiada Culturală de la Atena; Festivalul Țărilor Europei de Est, Montreal; Francophonie Métissée, Paris; Culturescapes, Basel; Festivalul „Miguel Bernal Himenez”, Morelia; Zilele Culturale ale Băncii Centrale Europene, Frankfurt; Expoziţiile Mondiale de la Aichi, Shanghai și Yeosu; Gala Premiilor BAFTA, Londra.

A concertat în catedrale şi prestigioase săli de concert din Suedia, Olanda, Elveţia, Austria, Germania, Ungaria, Croația, Polonia, Franța, Spania, Portugalia, Italia, Cipru, Japonia, China, Coreea de Sud, India, Mexic, Statele Unite ale Americii.

Discografie: Cântec pastoral, Casa de Discuri Amori, Laussane (1996); Cântece de Cătănie și Hori, Societatea de Concerte Bistriţa (2000, 2003); Horile Vieţii şi Aşteptând Crăciunul, Roton (2005), Grigore Leșe - Le chant de Lăpuș, OCORA Radio France, Paris (2009); Grigore Leșe și aromânii fârșeroți din Cogealac, A & A Records (2011); …De dragoste, de război, de moarte, de unul singur, Humanitas multimedia (2011), Grigore Leșe - Best of (2015). Este autorul cărții Acum știu cine sunt, Humanitas, 2013.

Arhiva articole
Pe „Drumul lui Leșe
sâmbătă, 04 mai 2024
Emisiunea „Drumul lui Leșe" a adus sâmbătă, 4 mai, pe TVR 3 de la ora 21.00, o nouă ediție în care Grigore Leşe a susținut un dialog de împăcare și de bucurie, într-un Timp al comuniunii Om-Divinitate - într-o ediție specială pregătită pentru Paști.
„Mărturisire” - Concert aniversar dedicat maestrului Grigore Leşe, în direct la TVR 3
vineri, 16 februarie 2024
Miercuri, 21 februarie, de la ora 19.00, în direct la TVR 3, am fost invitaţi la Ateneul Român, la concertul „Mărturisire”.
Ayako Funatsu, japoneza cu suflet românesc, într-o ediţie specială „Drumul lui Leşe”
miercuri, 22 noiembrie 2023
O invitată excentrică, o poveste de viaţă uluitoare. Născută şi crescută la mii de kilometri depărtare de România, invitata lui Grigore Leşe din această săptămână coase ii şi iubeşte poezia lui Eminescu. O cunoaştem pe 25 noiembrie, de la ora 21.00, la TVR 3.
Iustina Horga şi copii din Câmpulung Moldovenesc, pe „Drumul lui Leşe”, la TVR 3
marţi, 14 noiembrie 2023
Cântă cu vocea, la fluier, din bucium şi la trompetă, iar sunetele de toacă fac legătura între ceea ce se vede şi ceea ce nu se vede, între ceea ce se cunoaşte şi ceea ce nu se cunoaşte. Pe 18 noiembrie, multă bucurie pe „Drumul lui Leşe”! Ediţia s-a văzut de la ora 21.00, la TVR 3.
Cântecele religioase tradiționale ne însoțesc pe „Drumul lui Leşe
joi, 09 noiembrie 2023
Vocea Mariei Coman s-a auzit în studioul emisiunii  „ Drumul lui Leşe" din 11 noiembrie, ora 21.00, pe TVR3 și TVR+. Ediția din această sâmbătă a fost înnobilată de muzica religioasă. | VIDEO
Muzica are capacitatea de a deschide porţile timpului şi spaţiului sacru în emisiunea „Drumul lui Leșe”
miercuri, 25 octombrie 2023
Grigore Leşe i-a avut alături pe Adriana Irimieș și Comunitatea din Orman, județul Cluj, sâmbătă, 28 octombrie, de la ora 21.00, într-o nouă ediție a emisiunii difuzate de TVR 3.
Grigore Leşe și invitații Daniela Ceredeev și Vasile Ghica, într-o nouă ediție „Drumul lui Leşe
joi, 19 octombrie 2023
În emisiunea „Drumul lui Leşe" de sâmbătă, 21 octombrie, de la ora 21.00, Grigore Leşe i-a avut alături pe invitaţii Daniela Ceredeev și Vasile Ghica într-o nouă ediție a emisiunii difuzate de TVR3.  
Lumea satului văzută prin ochii Patriciei Marina Toma, într-o nouă premieră „Drumul lui Leşe”
luni, 16 octombrie 2023
Ediţia a patra din sezonul 18 al emisiunii i-a prilejuit lui Grigore Leşe o nouă întâlnire cu autenticul românesc. „Drumul lui Leşe” s-a difuzat sâmbătă, 14 octombrie, de la ora 21.00, la TVR 3.
„Drumul lui Leşe”, final de sezon
marţi, 04 iulie 2023
Cel de-al 17-lea sezon al emisiunii realizate şi prezentate de Grigore Leşe la TVR 3 s-a încheiat cu ediţia din 8 iulie, când invitaţii profesorului şi muzicianului au fost mezzosoprana Adina Papadimas şi dirijorul Matei Pop.
„Drumul lui Leșe
marţi, 18 aprilie 2023
Miercuri, 19 aprilie, de la ora 13.05 la TVR 3, emisiunea „Drumul lui Leșe" v-a oferit o ediție cu o selecție a momentelor și a invitaților care v-au încântat în ultimele sezoane.