Loredana Corchiș
Prezintă Telejurnal regional, de luni până vineri, de la ora 17:00, la TVR Cluj și la TVR 3.

Loredana Corchiș s-a îndrăgostit de televiziune în primul an de facultate, după ce a intrat într-un studio în încercarea de a învăța să își controleze emoțiile.

Este absolventă a Facultății de Științe Juridice, specializarea Drept, din Oradea, iar din 2009, prezintă emisiunea “L.EGAL 100%”, transmisă de TVR 3. Emisiunea este una informativă al cărei scop este de a prezenta cetățenilor drepturile și obligațiile pe care le au.

Despre “L.EGAL 100%”, Loredana spune că este proiectul ei de suflet, care a pornit de la sintagma foarte cunoscută în mediul juridic: “nimeni nu se poate apăra cu necunoașterea legii”.

 

Arhiva articole
“Legal 100%”: România sub supraveghere: Legea vitezei medii | VIDEO
luni, 24 noiembrie 2025
Luni, 24 noiembrie, de la ora 13:30, la TVR 3, invitatul Loredanei Corchiş este domnul avocat Vlad Coman. Dezbatem un proiect de lege, care ar permite Poliției rutiere să folosească camerele autorităților locale și ale CNAIR, pentru supravegherea traficului și constatarea contravențiilor, inclusiv introducerea vitezei medii.
“Legal 100%”: Protestul magistraților, între dreptul la reacție și dreptul la justiție | VIDEO
luni, 17 noiembrie 2025
Protestele magistraților față de modificările pensiilor de serviciu și vârstei de pensionare au generat suspendarea ședințelor de judecată și amânarea proceselor, afectând justițiabilii și ridicând întrebări despre rezistența unui sistem de justiție parțial blocat. Luni, 17 noiembrie, de la ora 13:30, Loredana Corchiş îl are invitat în emisiune pe avocatul Alexandru Rîşniţă.
“Legal 100%”: Percheziția - ce drepturi ai când îți bate poliția la ușă? | VIDEO
luni, 03 noiembrie 2025
Luni, 3 noiembrie, de la ora 13:30, Loredana Corchiş ne prezintă desfășurarea unei percheziții și drepturile persoanelor aflate în această situație, cu ajutorul invitatului ediției, avocatul Șerban Moga.
“Legal 100%”: Dovedirea cazurilor de malpraxis | VIDEO
luni, 20 octombrie 2025
Cât de greu este să dovedeşti un caz de malpraxis în România? Aflăm răspunsul de la invitatul ediției de luni, 20 octombrie, de la ora 13:30, Cristian Săvuş, avocat și medic specialist în medicină legală.
“Legal 100%”: Urşii şi şoselele României | VIDEO
luni, 13 octombrie 2025
Luni, 13 octombrie, de la ora 13:30, invitatul Loredanei Corchiş la TVR 3 este Antoniu Bud, avocat. Situația urșilor din România, responsabilitatea legală și obligațiile autorităților sunt subiectele discuției de astăzi cu domnul Antoniu Bud, aflat într-o dublă ipostază, aceea de avocat și de vânător.
“Legal 100%”: Reabilitarea şi reintegrarea foştilor infractori | VIDEO
luni, 22 septembrie 2025
Luni, 22 septembrie, de la ora 13:30, invitații Loredanei Corchiş sunt dr. Gabriela Groza, avocat și psiholog expert judiciar, și lect. univ. dr. Gabriel Rusu, specialist în criminologie.
“Legal 100%”: Decizie majoră în materia asigurărilor RCA | VIDEO
duminică, 14 septembrie 2025
Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat de câteva luni o hotărâre extrem de importantă în materia asigurărilor RCA. Hotărârea va fi obligatorie pentru toate instanțele, după motivarea și publicarea ei în Monitorul Oficial al României.
“Legal 100%”: Drepturile suspectului | VIDEO
luni, 08 septembrie 2025
Emisiune informativă al cărei scop este de a prezenta cetăţenilor drepturile şi obligaţiile pe care le au, de a le oferi un ajutor în a descifra și a înțelege orice act normativ şi în a afla posibilităţile pe care le au la îndemână în momentul în care constată încălcarea drepturilor lor.
“Legal 100%”: Concedierea angajaţilor | VIDEO
luni, 01 septembrie 2025
Emisiune informativă al cărei scop este de a prezenta cetăţenilor drepturile şi obligaţiile pe care le au, de a le oferi un ajutor în a descifra și a înțelege orice act normativ şi în a afla posibilităţile pe care le au la îndemână în momentul în care constată încălcarea drepturilor lor.
“Legal 100%”: Cum ne alegem avocatul | VIDEO
luni, 26 mai 2025
În contextul economico-social actual, consultarea unui avocat trebuie să devină o obișnuință și demersul alegerii acestuia este un aspect foarte important în evitarea sau soluționarea cu succes a problemelor juridice cu care ne confruntăm. Aflăm cum să ne alegem avocatul, luni, 26 mai, de la ora 13:30, la TVR 3, într-o nouă ediție “Legal 100%”.