Şi-a început cariera în presă în urmă cu 20 de ani la Radio Cluj unde a fost redactor-prezentator al redacţiei maghiare. În televiziune a fost pentru început corespondent pentru posturi din Ungaria: Duna TV şi MTV Budapesta. Tot pentru o instituţie de presă maghiară a lucrat şi în radio, corespondent la Radio Kossuth Budapesta.
La TVR Cluj a venit în urmă cu 10 ani.
Când vine vorba să explice de unde vine pasiunea cu care îşi face meseria, Judit recunoaşte: “Nu aş putea face altceva. Mă pricep să lucrez cu oamenii, mă simt bine printre ei. Şi mai aales îmi place să lucrez în echipă”.
Printre amintirile sale cele mai plăcute la TVR Cluj se numără o transmisiune în direct de la Raliul Clujului şi interviurile realizate cu muzicienii AG Weinberger şi cu Lajko Felix, pentru care are o admiraţie deosebită.