loader
Foto

Cântecele religioase tradiționale ne însoțesc pe „Drumul lui Leşe"

Vocea Mariei Coman s-a auzit în studioul emisiunii  „ Drumul lui Leşe" din 11 noiembrie, ora 21.00, pe TVR3 și TVR+. Ediția din această sâmbătă a fost înnobilată de muzica religioasă. | VIDEO

 

Invitaţii ediției sunt Maria Coman, Vlad Aschembrener, Adrian Bratu și Ioan Cornițescu.

(w882) Lese 11 no

În această ediție, pe Drumul lui Leșe, ne însoțesc muzica religioasă, pricesnele, cântecele de pelerinaj. Toate ne duc cu gândul la momente unice pe care oamenii le trăiesc cu inima. Horele sunt precum icoanele, adevărate rugăciuni, care ne țin pe lumea asta, iar cântecele populare religioase sunt îndumnezeite și mântuite. Poți cânta această muzică doar dacă o înțelegi, dacă trăiești și simți ceea ce cânți.

În lumea asta mare, se cântă asemănător, pentru că toate muzicile îl au pe Christos. Cântecele religioase tradiționale se întâlnesc cu hora lungă din Maramureș, așa cum cântarea polifonică a aromânilor, muzicile budiștilor din Mongolia, ale celor din Republica Tuva sau ale aborigenilor din Canada au aceleași inflexiuni.

(w882) Maria Coma

Maria Coman iubește și trăiește muzica pentru a dărui emoție, dragoste și bucurie celor care o ascultă. Pentru ea, acasă este fiecare loc în care poate aduce zâmbete în suflete. A crescut într-o familie în care credința, educaţia și iubirea au reprezentat principalele valori, pe lângă perseverenţa, ambiţia și curajul de a-și urma aspirațiile. A fost invitată ca solist în cadrul mai multor evenimente culturale naționale și internaționale. A cântat pe scenele Ateneului Român, Operei Naționale București, Operei Naționale Cluj-Napoca, Filarmonicii din Arad, Filarmonicii din Pitești, dar și în Franța, Germania, Spania, Turcia, Israel.

(w882) Lese 11 no
Deși a explorat îndeaproape domenii precum filologia, limbi străine, studii politice și administrative sau comunicare, niciodată nu a renunțat la dorința de a aduce oamenii împreună, fie prin implicarea în proiecte sociale, fie prin momentele artistice alese cu grijă. După multe încercări, a găsit calea potrivită pentru a-și îndeplini visul prin muzica bizantină sau cultă, îmbinând pasiunea pentru cânt cu ţelul de a promova grija faţă de minte și de suflet prin cultivarea valorilor ortodoxe.

Pentru că Psaltirea este cartea de căpătâi a fiecărui creștin, Maria Coman a adus, pe Drumul lui Leșe, Primul psalm al lui David. A cântat, apoi, un imn bizantin scris pentru Maica Domnului de Sfântul Nectarie, precum și rugăciunea domnească Tatăl nostru.

(w882) Lese 11 no

Drumul lui Leşe este un program în care se îmbină armonios dezbaterea, monologul şi actul artistic ancorat în realitatea autohtonă şi universală. Este o emisiune croită în jurul unui personaj carismatic ce debordează de vitalitate şi care reuşeşte să transmită publicului mesaje clare, făcându-l, în acelaşi timp, cu umorul specific, să gândească şi să se redescopere.

***

Sezon 18, ediţia 7

Sâmbătă, 11 noiembrie

Jurnalist senior: Sandrino Gavriloaia

Producător: Sînziana Miloşoiu

(w882) Grigore Le

Realizator și moderator: Grigore Leşe

Edițiile emisiunii sunt disponibile online pe TVR+.

 
„Mic dejun cu un campion”: Daniela Zeca Buzura, în dialog cu Andreea Marin (ediție din 2017) | VIDEO

Între 5 și 11 august, TVR Cultural redifuzează dialogurile Danielei Zeca Buzura cu pictorul Ilie Boca, gimnasta Cătălina Ponor, scriitoarea Ioana ...

Elisabeta Lipă, la „Portret de excelență”: În sportul de înaltă performanță, Comitetul Olimpic Internațional a introdus egalitatea de șanse | VIDEO

TVR Cultural i-a invitat pe telespectatori să revadă sâmbătă, 10 august, de la ora 16.00, dialogul dintre Mihaela Olaru, gazda emisiunii „Portret ...

Sculptorul Laurențiu Mogoșanu, la „Biografii necesare”: „Eu Îl mărturisesc pe Hristos şi asta se vede în arta mea” | VIDEO

TVR Cultural i-a invitat pe telespectatori să revadă, la „Biografii necesare”, în 11 august, de la ora 22.10, dialogul dintre artista vizuală ...

 

#TVRedu