loader
 
Pastila de artă

„Pastila de artă”, emisiune realizată în parteneriat cu Muzeul Naţional de Artă al României, prezintă patrimoniul de excepție al țării noastre. Emisiunea este produsă și realizată de Ileana Ploscaru Panait.

Galerie foto

Ileana Ploscaru Panait

Din toamna lui 2023, la TVR Cultural vor fi difuzate trei seriale în format scurt, de 5/10 minute, ce prezintă cele mai importante galerii ale Muzeului Naţional de Artă al României (MNAR): Galeria de Artă Modernă Românească, Galeria de Artă Europeană şi Galeria de Artă Medievală Românească.

Realizate de-a lungul mai multor ani, în cadrul unui parteneriat între Televiziunea Română şi MNAR, cele trei serii, difuzate acum sub titlul generic de „Pastila de artă”, cuprind câteva zeci de episoade ce prezintă nu doar operele artistice, ci şi multe poveşti interesante despre viaţa celor care le-au creat şi epoca în care au trăit aceştia.

„Începem cu patrimoniul Galeriei de Artă Modernă Românească, alcătuit din operele celor mai cunoscuţi artiști români care, prin opera lor, au influențat în mod decisiv istoria artelor autohtone. Dorim să atragem publicul, mai ales pe cel tânăr, cu arta lui Nicolae Grigorescu, Ion Andreescu sau Nicolae Tonitza, ş.a., trecând prin episodul valoros al avangardei ce a deschis calea experimentelor artistice vizuale şi literare la nivel european (Victor Brauner, Arthur Segal, Nina Arbore, Jules Perahim, Marcel Iancu) şi cu clasicii picturii şi sculpturii româneşti (Constantin Brâncuşi, Dimitrie Paciurea, Ion Irimescu, Corneliu Baba, Theodor Pallady).

„Capodopere” este o emisiune de audienţă generală, de înaltă ţinută, dinamică şi accesibilă, într-un concept vizual extrem de atractiv care fidelizează telespectatorii de toate categoriile”, a explicat Ileana Ploscaru Panait, producătoarea și realizatoarea emisiunii.

Ea semnează, de asemenea, scenariul și regia „Pastilei de artă”.

Emisiunea „Pastila de artă” este difuzată la TVR Cultural de luni până vineri, de la ora 07.50.

***

Gazda episoadelor „Tezaur medieval” a fost Mircea Necșa. În anul celebrării a 500 de ani de la moartea voievodului Neagoe Basarab, ctitorul celui mai vestit monument românesc din toate timpurile – Mănăstirea Argeşului -, autorul primei opere din literatura românească - „Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său, Theodosie’’ - şi susţinătorul unei inegalabile campanii de patronaj artistic, cu urme reperabile astăzi în întreaga lume, Televiziunea Publică a difuzat, în premieră, 50 de episoade ce ilustrează un patrimoniu de excepţie.

„Pastila de artă - Tezaur medieval” a fost difuzată la TVR Cultural între 19 decembrie 2022 și 22 ianuarie 2023.

***

„Pastila de artă” conține, pe lângă „Tezaur medieval”, alte două producţii de succes, „O vedetă, un tablou” (care a prezentat Galeria de Artă Universală – Colecţia regelui Carol I) şi „Capodopere’’ (cu lucrări din Galeria de Artă Modernă Românească) care au avut, de-a lungul anilor, mii de difuzări pe toate canalele televiziunii publice.

Ce a ieşit din această experienţă, cu totul neobişnuită, sperăm să încurajeze pe oricine care face o plimbare pe Calea Victoriei. Îi invităm să intre în palatul în care domneşte arta. Lăsaţi ideile preconcepute la o parte şi vizitaţi sălile somptuoase din splendida clădire a Palatului Regal din Bucureşti, la o întâlnire neconvenţională cu Tezaurul României. Prin intermediul TVR Cultural, vă provocăm să vizitaţi muzeul şi să participaţi la programele special dedicate publicului de toate vârstele”, explica producătoarea Ileana Ploscaru Panait.

ARHIVĂ ARTICOLE

Capodopere din Galeria de Artă Modernă Românească

publicat: duminică, 29 septembrie 2024

TVR Cultural vă prezintă, în cadrul emisiunii ”Pastila de artă”, o serie de lucrări reprezentative din colecţia ...

Capodopere din Galeria Europeană, la ”Pastila de artă”

Lucrările aflate în Galeria de Artă Europeană a MNAR, pe care le-ați putut admira între 26 și 30 august sunt: ...

Pastila de artă, capodopere din galeria europeană

publicat: vineri, 16 august 2024

Lucrările aflate în Galeria de Artă Europeană a MNAR, pe care le puteți admira între 20 și 23 august la TVR ...

’’Concertul’’ de Abraham van der Schoor, la ”Pastila de artă”

”Isus şi păcătoşii pocăiţi’’ de Anton van Dyck , ’’Interior de bucătărie’’ de David Ryckaert III ’, ”Portretul ...

„Buchet de flori”, tablou al lui Rachel Ruysch, apreciată reprezentantă a picturii florale olandeze, la „Pastila de artă”

„Cele trei grații” (Hans von Aachen), „Răstignirea” (atribuit Școlii lui Jan van Eyck), „Buchet de flori” (Rachel ...

Povestea picturii „Sf. Blasius”, a lui Francisco Zurbaran, ce provine dintr-un altar din secolul XVII, la „Pastila de artă”

Între 15 și 21 iulie, la „Pastila de artă”, telespectatorii TVR Cultural au putut descoperi lucrări semnate de ...

„Pastila de artă”: Rodin, Pissaro, Paul Signac și Sisley, la TVR Cultural, de Ziua Națională a Franței

De Ziua Națională a Franței, în 14 iulie, la „Pastila de artă”, artista vizuală Ileana Ploscaru Panait le-a propus ...

Povestea picturii „Coborârea de pe cruce”, realizată de Pieter van Mol în 1635, la „Pastila de artă” | VIDEO

Între 8 și 14 iulie, la „Pastila de artă”, telespectatorii TVR Cultural pot descoperi poveștile din spatele ...

„Călătorii imaginare”. Pictorița Angela Tomaselli, la „Biografii necesare”: Pentru mine, culoarea e foarte importantă. În fond, pictura înseamnă, în primul rând, culoare | VIDEO

În prima săptămână din luna iulie, artista vizuală Ileana Ploscaru Panait le-a propus telespectatorilor să revadă ...

Povestea lucrării „Portretul Giovannei Spinola Pavese”, din colecția Regelui Carol I, la „Pastila de artă” | VIDEO

„Haman în fața Esterei”, „Venus și Amor”, „Logodna Fecioarei”, „Madona cu Pruncul” și„Portretul Giovannei Spinola ...

„Pastila de artă”: Povestea picturii „Biserica din Moret iarna”, la TVR Cultural | VIDEO

„Biserica din Moret iarna” (Sisley), „Adorația păstorilor” (El Greco), „Cele patru anotimpuri” (Pieter Brueghel cel ...

Povestea vieții lui El Greco și a tablourilor sale, la „Pastila de artă”

Între 10 și 16 iunie, la „Pastila de artă”, artista vizuală Ileana Ploscaru Panait le propune telespectatorilor să ...

Despre creațiile artistei Geta Brătescu, la „Pastila de artă”: „Niciodată nu am lucrat ca să răspund unei mode”

Între 3 și 9 iunie, la „Pastila de artă”, artista vizuală Ileana Ploscaru Panait le-a propus telespectatorilor TVR ...

Pictorul Corneliu Vasilescu, la „Pastila de artă”: Consider semnul abstract cel mai autoritar, cel mai definitor al stilului ce mă reprezintă

Între 27 mai și 2 iunie, la „Pastila de artă”, artista vizuală Ileana Ploscaru Panait le-a propus telespectatorilor ...

„Pastila de artă”. Ștefan Pelmuș:  Aș vrea să reușesc, prin intermediul picturii mele, să nu-mi mai fie frică de moarte

Între 20 și 26 mai, la TVR Cultural, Ileana Ploscaru Panait le-a propus telespectatorilor TVR Cultural să descopere ...

„Pastila de artă”: Povestea naturii moarte „Apă sfințită”, a lui Constantin D. Stahi (1882), la TVR Cultural

În ultima săptămână din luna martie, la „Pastila de artă”, telespectatorii TVR Cultural au putut afla mai multe ...

„Pastila de artă”: Cum a creat Gheorghe Anghel bustul lui George Enescu | VIDEO

Între 4 și 10 martie, telespectatorii TVR Cultural au putut afla poveștile din spatele tablourilor „Femeie culcată” ...

„Pastila de artă”: Camil Ressu și Corneliu Baba, între pictorii săptămânii 26 februarie - 1 martie, la TVR Cultural

Între 26 februarie și 1 martie, la „Pastila de artă”,  TVR Cultural le-a propus telespectatorilor să afle poveștile ...

„Pastila de artă”: O săptămână dedicată operelor lui Constantin Brâncuși, la TVR Cultural

Între 19 și 25 februarie, la „Pastila de artă”, telespectatorii au putut afla mai multe despre sculpturile lui ...

Povești despre Balcic, la „Pastila de artă”, între 12 și 16 februarie, la TVR Cultural | VIDEO

Între 12 și 16 februarie, TVR Cultural le-a propus telespectatorilor să descopere, la „Pastila de artă”, poveștile ...

„Pastila de artă”: „Chermeză în Bretania” și „Interior”, la TVR Cultural

TVR Cultural le-a propus telespectatorilor, în cea de-a doua săptămână a lunii februarie, să afle poveștile din ...

„Pastila de artă”: Poveștile din spatele tablourilor lui Nicolae Tonitza și Francisc Șirato, la TVR Cultural

Între 29 ianuarie și 2 februarie, TVR Cultural le-a adus telespectatorilor, la „Pastila de artă”, povești despre ...

Tablouri de Iosif Iser, Alexandru Satmari și Corneliu Michăilescu, la „Pastila de artă”, în cea de-a treia săptămână din ianuarie

Între 22 și 27 ianuarie, telespectatorii TVR Cultural vor putea afla mai multe despre tablourile „Cea mai nouă ...

Tablouri semnate de Margareta Sterian și Marcel Iancu, la „Pastila de artă”

Între 15 și 19 ianuarie, telespectatorii TVR Cultural au putut afla mai multe informații despre tablourile „Café - ...

O săptămână cu artiștii români avangardiști, la „Pastila de artă”, între 8 și 12 ianuarie, la TVR Cultural

În cea de-a doua săptămână din luna ianuarie, la „Pastila de artă”, telespectatorii TVR Cultural au putut afla mai ...

„Pastila de artă”: Icoane vechi și sculpturi de Brâncuși și Oscar Han, de sărbători, la TVR Cultural

Între 18 și 31 decembrie, telespectatorii TVR Cultural vor putea afla mai multe despre icoanele creștine și ...

Poveștile din tablourile lui Eustațiu Stoenescu, la „Pastila de artă”, în cea de-a doua săptămână din decembrie

Între 11 și 15 decembrie, la „Pastila de artă”, telespectatorii TVR Cultural au putut afla mai multe despre ...

„Pastila de artă”: Început de decembrie cu tablourile lui Theodor Pallady, la TVR Cultural

Între 4 și 10 decembrie, TVR Cultural le aduce telespectatorilor picturile „Interior de atelier cu femeie în alb” ...

„Pastila de artă - Capodopere”: Tablouri de Ștefan Luchian, Nicolae Vermont și Henri Martin, prezentate între 20 și 26 noiembrie

Între 20 și 26 noiembrie, telespectatorii TVR Cultural pot afla mai multe despre tablourile semnate de Henri Martin ...

„Pastila de artă - Capodopere”: Tablourile și sculpturile prezentate între 13 și 17 noiembrie, la TVR Cultural

Între 13 și 17 noiembrie, TVR Cultural le-a prezentat telespectatorilor, în cadrul „Pastilei de artă”, tablourile ...

„Pastila de artă”: Tablouri de Nicolae Grigorescu și un autoportret al lui Ioan Andreescu, între operele prezentate între 6 și 10 noiembrie

Între 6 și 10 noiembrie, „Pastila de artă - Capodopere” le-a prezentat telespectatorilor două icoane din secolul ...

„Pastila de artă”: Tablourile și sculpturile prezentante între 23 și 27 octombrie, la TVR Cultural

Între 23 și 27 octombrie, telespectatorii TVR Cultural au putut descoperi picturi semnate de Constantin D. Stahi, ...

„Pastila de artă”: Tablourile lui Aman și sculpturi semnată de Gheorghe Vasilescu și Carol Storck, la TVR Cultural

În săptămâna 16-20 octombrie, „Pastila de artă - Capodopere” le aduce telespectatorilor sculptura „Rodica”, a lui ...

„Pastila de artă”: Vineri, „Agar în deşert” (1870), de Gheorghe Tattarescu

În cea de-a doua săptămână din luna octombrie, „Pastila de artă - Capodopere” le aduce telespectatorilor ...

„Pastila de artă”: „Capodopere”, din 25 septembrie, zilnic, la TVR Cultural

Din 25 septembrie, TVR Cultural difuzează seria „Capodopere”, în cadrul emisiunii „Pastila de artă”, în care le va ...

Despre bisericile pierdute ale Bucureștiului, la Tezaur medieval, în săptămâna 16-22 ianuarie | VIDEO

Telespectatorii TVR Cultural pot afla poveștile bisericilor vechi de sute de ani din Capitală, demolate de ...

Despre specificul artei brâncovenești, la „Tezaur medieval”, în a doua săptămână a anului | VIDEO

În săptămâna 9-15 ianuarie, în cadrul emisiunii „Pastila de artă - Tezaur medieval”, telespectatorii TVR Cultural ...

Pastila de artă: Povestea Mănăstirii Cotroceni, „fala Munteniei”, demolată de comuniști | VIDEO

În prima săptămână din 2023, telespectatorii TVR Cultural pot afla despre pictura de icoane din Țara Românească a ...

Despre moda de la curțile domnești din Țările Române, la Tezaur medieval, în ultima săptămână din 2022

Telespectatorii TVR Cultural pot afla, în săptămâna 26 decembrie – 1 ianuarie, despre începuturile picturii ...

Despre Ierusalimul ceresc și vechi manuscrise slavone, la Pastila de artă – Tezaur medieval, între 19 și 25 decembrie

Telespectatorii TVR Cultural descoperă, în perioada 19-25 decembrie, vechile manuscrise slavone din colecția ...

„Pastila de artă – Tezaur medieval”, o nouă serie de fillere, la TVR Cultural

Serialul „Pastila de artă - Tezaur medieval’’ aduce în faţa iubitorilor de artă şi a publicului larg un proiect ...

#TVRedu

TVR EDUCAȚIE

ARTICOLE ASOCIATE