loader
Foto

O săptămână cu artiștii români avangardiști, la „Pastila de artă”, între 8 și 12 ianuarie, la TVR Cultural

În cea de-a doua săptămână din luna ianuarie, la „Pastila de artă”, telespectatorii TVR Cultural au putut afla mai multe despre tablourile „Fata cu pălărie roșie” (Arthur Segal), „Passivité courtoise” (Victor Brauner), „Meissen - Înserare” și „Madona electrică” (Max Hermann Maxy), precum și sculptura „Cap de expresie” (Milița Petrașcu).

 

Un text de Ileana Ploscaru Panait, realizatoarea emisiunii „Pastila de artă”

 

„Fata cu pălărie roşie”, 1910 – 1912, ulei pe pânză - Arthur Segal (1875 - 1944)

  • Luni, 8 ianuarie, ora 11:55
  • Operă prezentată de Cosmin Ungureanu, istoric de artă, muzeograf MNAR

Născut la Iași, în 1875, Arthur Segal este considerat un artist avangardist. Deși a fost o personalitate complexă, foarte activă și implicată în viață comunității și a învățământului artistic, ca teoretician și scriitor, Arthur Segal este recunoscut, în primul rând, ca pictor, desenator și gravor.

În 1904, s-a stabilit la Berlin, unde a expus alături de artiști afiliați celebrelor grupări „Die Brücke” și „Der Blaue Reiter”. În 1910, a fost unul dintre fondatorii grupului „Neue Sezession”. După Primul Război Mondial, s-a mutat în Elveția, la Acona, unde a rămas până în 1920. A fost perioada în care a expus alături de Hans Arp și mișcarea Dada, în cabaretul Voltaire de la Zürich. În 1923, a pus bazele școlii November Gruppe.

Din cauza politicilor discriminatorii din Germania anilor ’30 - Segal fiind fiind de origine evreiască, a expus cu dificultate. În 1933 s-a mutat la Palma de Mallorca și apoi la Londra, unde a murit, în 1944.

Lucrările sale de început au fost marcate de marile curente artistice de la sfârșitul secolului al XIX-lea (impresionism și neo-impresionism) și începutul secolului XX (expresionism și dadaism). Trecând prin atâtea influențe culturale în anii Primului Război Mondial, artistul și-a definit un stil personal. Acestei prime perioade de creație (1910 - 1912) îi aparține pictura în ulei pe pânză, de mici dimensiuni, intitulată „Fata cu pălărie roșie”. Confluențele stilurilor sunt evidente: cromatică dură, aprinsă, în tușe sălbatice, cu un impact vizual percutant, divizionismul și traiectul tușelor, care descriu un subiect absolut banal: portretul unei adolescente.

***

„Cap de expresie”, 1924, marmură albă şi piatră - Miliţa Petraşcu (1888 - 1976)

  • Marţi, 9 ianuarie, ora 11:55
  • Operă prezentată de Cosmin Ungureanu, istoric de artă, muzeograf MNAR

Milița Petrașcu este una dintre cele mai interesante sculptorițe din arta românească de la începutul secolului XX. Biografia sa cuprinde perioadele de studii și stagii artistice, alături de nume mari ale artei rusești și europene, precum Natalia Goncearcova (1097- 1908 - Academia de Arte din Moscova), Wassily Kandinsky și Aleksej von Jawlensky, promotori ai expresionismului (1910 - Academia de Pictură din München) sau Antoine Bourdelle, Henri Matisse și Constantin Brâncuși, în atelierele cărora a lucrat în perioada 1912 – 1924, când a stat la Paris.

Sculptura din Galeria Națională de la București cu titlul „Cap de expresie”, dăltuită în marmură, datează din 1924, chiar din această perioadă fastă din creația sa.

Milita Petrașcu nu este considerată o artistă inovatoare, dar, pornind mai ales de la conceptele artistice ale lui Brâncuși și Rodin, ea a încercat să-și găsească un drum personal.

„Cap de expresie” preia de la maestrul său, Brâncuși, simplificarea formelor și finisajul neregulat, menit să pună în contrast tratarea diferită a materialității marmurei. Forma fetei tinerei femei aduce aminte de „Domnișoara Pogany”, cu o suprafață lină și foarte bine șlefuită, în timp ce podoaba capilară contrastează prin rugozitatea bine controlată a marmurei sparte.

Portretul este abordat într-o manieră clasică, dar diferită de clasicismul secolelor trecute. Speculațiile moderniste sunt atacate selectiv, fără a cădea în capcana distrugerii imaginii sau a abstracției imitative.

Milita Petrașcu rămâne cunoscută ca o excelentă portretistă, extrem de solicitată de comanditari. Criticul de artă Petru Comarnescu scria, la deschiderea expoziției din 1934 (alături de Marcel Iancu): „Însușirea principală a Miliței Petrașcu rămâne calitatea de temelie a sculpturii însăși: cultul formei pline, legată de spațiu și lumină".

„Cap de expresie” este o sculptură de mici dimensiuni care poartă nu atât amprenta unei individualități recognoscibile, cât mai ales a unei personalități misterioase. Rămâne o lucrare de suflet, care a fost achiziționată de Toma Stelian.

***

„Passivité courtoise”, 1929 – 1935, ulei pe pânză - Victor Brauner (1903 - 1966)

  • Miercuri, 10 ianuarie 2024, ora 11:55
  • Operă prezentată de Cosmin Ungureanu, istoric de artă și muzeograf MNAR

Pictor și poet suprarealist, Victor Brauner s-a născut în iunie 1903 la Piatra Neamț, nu departe de Moinești, locul de baștină al lui Tristan Tzara.

Alături de M.H. Maxy, Milița Petrașcu, Mattis Teutsch sau Corneliu Michailescu, Marcel Iancu, Sașa Pană, Stephane Roll și Ion Vinea avea să pună bazele unui nucleu avangardist în literatură, publicistică, arhitectură și artele vizuale. Pe cât de apreciați în contextul artei europene, acești artiști au rămas, până și astăzi, destul de controversați în arta românească. După o perioadă de studii la Viena, Brăila și București, Victor Brauner a deschis prima expoziție personală în 1924, în Capitală. Este unul dintre membrii fondatori ai publicațiilor 75 HP și UNU. După scurte incursiuni în capitala Franței, Victor Brauner s-a stabilit la Paris din 1930. Frecventează atelierul lui Brâncuși, se împrietenește cu Yves Tanguy și cu reprezentanții parizieni ai curentului suprarealist.

Prima expoziție personală de la Paris are loc în 1934 la Galerie Pierre, unde André Breton i-a semnat o prefață elogioasă. Expoziția nu s-a bucurat de succesul scontat, iar Brauner s-a întors la București, unde rămâne până în 1938, an în care, în urma unei banale încăierări, avea să-și piardă un ochi.

Peregrinările sale în sudul Franței și Elveția aveau să se încheie în 1945, când se stabilește definitiv la Paris, unde participă, în 1947, la Expoziția Internațională a Suprarealismului, organizată la Galerie Maeght.

Se stinge din viață la Paris, la vârsta de 63 de ani.

Tabloul în ulei pe pânză „Passivité courtoise” este realizat în perioada 1929 – 1935. Figurile umane distorsionate, disproporționate, uzând de o simbolistică proprie, conferă caracterul cifrat și oarecum premonitoriu al tragediei care avea să-l marcheze până la sfârșitul vieții. Și această lucrare, ca și întreagă sa creație, stă sub aprecierea pe care singur a cuprins-o în caietele sale de însemnări: „Fiecare tablou pe care-l fac este proiectat din cele mai adânci izvoare ale neliniştei mele...”.

***

„Meissen - Înserare’’, 1922, ulei pe pânză - Max Hermann Maxy (1895 - 1971)

  • Joi, 11 ianuarie, orele 11:55 şi 5:55
  • Operă prezentată de Mariana Vida, istoric de artă și muzeograf MNAR

Alături de Ion Vinea, Marcel Iancu, Victor Brauner sau Mattis-Teutsch, Max Hermann Maxy este cunoscut ca fiind unul dintre corifeii mișcării românești de avangardă, care a militat pentru instituirea modernismului ca mod de viață, ceea ce a avut un percutant impact asupra sincronizării artei de la noi cu cea din vestul Europei.

Pe fundamentele unei educații academice, deprinsă la Academia de Arte Frumoase din București, se suprapune tragedia Primului Război Mondial, care radicalizează conștiințele. În 1922, anul în care a pictat tabloul expus în Galeria Națională, Maxy se află la Berlin unde frecventa Școala Liberă de Artă a compatriotului Arthur Segal, adept al divizionismului și, ulterior, teoretician al efectelor optice și al echivalențelor plastice.

Arthur Segal a fost în conducerea Novembergruppe, grupare a artiștilor revoluționari radicali, constituită în decembrie 1918 și denumită așa după luna proclamării revoluției ce a dus la instituirea Republicii de la Weimar. Datorită lui Segal, Maxy adera la această mișcare și convingerile de stânga nu-l vor mai părăsi niciodată. Direcția stilistică în domeniul artelor plastice era preponderent axată pe cubism, futurism, expresionism și funcționalismul de tip Bauhaus.

Maxy, ce va evolua tranșant spre constructivism, pe cere îl vedea ca expresie finală a cubismului, se resimte în urma contactului cu teoriile lui Segal, referitoare la echivalența sau armonizarea decupajelor formale și cromatice în ansamblul compozițional. Astfel, conform criteriilor cubismului analitic, imaginea este recompusă din forme geometrice asemeni cioburilor unei oglinzi sau, mai bine spus, asemeni unui caleidoscop sui generis. Formele se citesc de la distanță, într-un amestec optic spectaculos, mișcarea fiind integrată după percepte futuriste. Rezultatul este de o pregnantă complexitate formală și temporală. Maxy a închis această direcție, orientându-se, după 1923, spre constructivism și realismul social.

***

„Madona electrică”, 1926, ulei pe carton - Max Herman Maxy (1895 - 1971)

  • Vineri, 12 ianuarie, ora 11:55
  • Operă prezentată de Cosmin Ungureanu, istoric de artă și muzeograf MNAR

Cu o traiectorie creativă și umană contradictorie, Max Hermann Maxy - pictor, grafician, scenograf și profesor, s-a impus ca un artist avangardist foarte activ între anii ’20 și ’40.

Cel care fusese membru al celebrei Novembergruppe (1922 - 1923), care participase la expozițiile grupului „Contimporanul”, la înființarea Academiei de Artă Modernă și Decorativă (1924), care propaga spiritul Bauhaus, fondator al revistei de avangardă „Integral”, care va apărea sub îngrijirea sa până în 1928, colaborator la majoritatea revistelor avangardiste, critic al realităților sociale ale vremii, după război ajunge să susțină noul regim instalat la București.

În 1949, a fost numit director al Muzeului de Artă și profesor la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din București, unde a predat până în 1951. S-a stins din viață în 1971, la București.

„Madona electrică” a fost pictată în 1926, în perioada când M.H. Maxy se afla la Paris, în plină epocă avangardistă și când a elaborat scenografia și costumele pentru două spectacole de teatru după Luigi Pirandello și André Gide. Influența scenografiei ruse a anilor ’20 este evidentă.

„Madona electrică” înfățișează un portret feminin, poate un studiu pentru unul dintre personajele teatrale care îl interesau. Cromatica violență, construită/deconstruită în stilul cubismului temperat, este reperul acestei compoziții structurate pe o tramă liniară. Iată cum vedea pictura lui Maxy criticul de artă Octavian Barbosa, într-un cuprinzător dicționar al artiștilor români contemporani: „Cerebral prin natură, Maxy este interesat, în primul rând, de construcția logică a imaginii plastice și mai puțin de emoția pe care aceasta ar urma să o genereze”.

 

FOTO: Victor Brauner - Passivité courtoise - flickr.com

 
Stop violenței în școli!

Stop violenței în școli!

publicat: duminică, 16 iunie 2024

Luni, 17 iunie, de la ora 13:00,  revedeți o ediție a emisiunii „Oamenii și legea” despre violența școlară. Invitat: Lavrin Covaci, avocat.

Cultura antică în Egipt: Museion și Serapeum | VIDEO

Cultura antică în Egipt: Museion și Serapeum | VIDEO

publicat: sâmbătă, 15 iunie 2024

Jumătatea lunii iunie nu înseamnă încă vacanță, așadar lecțiile „Teleenciclopediei" sunt o întâlnire potrivită cu istoria, arta ori zoologia. O ...

„Intrare liberă”. Mircea Cărtărescu, despre premiul primit la Dublin: E minunat pentru mica noastră lume literară | VIDEO

Care este importanța premiului literar câştigat recent de scriitorul Mircea Cărtărescu la Dublin? Ce perspective deschide primirea „Dublin ...

 

#TVRedu