loader
Foto

„Pastila de artă”: O săptămână dedicată operelor lui Constantin Brâncuși, la TVR Cultural

Între 19 și 25 februarie, la „Pastila de artă”, telespectatorii au putut afla mai multe despre sculpturile lui Constantin Brâncuși - „Danaidă”, „Bustul lui Petre Stănescu” și „Supliciul”, precum și despre „Torsul” semnat de Ion Irimescu și pictura în ulei „Pe terasă la mare”, a lui Marius Bunescu.

 

Un text de Ileana Ploscaru Panait, realizatoarea și producătoarea emisiunii „Pastila de artă”

„Danaidă”, 1907 – 1908, piatră spongioasă de Vraţa cu mică - de Constantin Brâncuși (1876-1957)

  • Luni, 19 februarie, ora 11:55
  • Operă prezentată de Cosmin Ungureanu, istoric de artă și muzeograf MNAR

În 1937, cunoscutul sculptor englez Henry Moore nota: „Brâncuși a fost acela care a dat epocii noastre conștiința formei pure”.

„Danaidă”, sculptată în 1907 – 1908, din piatră spongioasă de Vraţa cu mică, atestă interesul lui Brâncuși pentru valorile artelor arhaice.

CITIȚI ȘI: SERIA DOCUMENTARĂ „CINE ESTE ROMÂNIA?”: BRÂNCUȘI, „PĂRINTELE SCULPTURII MODERNE”, ÎN 19 FEBRUARIE, LA TVR CULTURAL | VIDEO

Un prieten al său, pictorul Henri Rousseanu, i-a spus lui Brâncuși profeticele cuvinte: „Tu ai transformat anticul în modern”.

Esențializarea formei, ce evoluează spre rigurozitatea geometriei, cu un profund miez filozofic, se grefează pe un filon antropocentrist exprimat cu o mare sensibilitate și înțelegere, creând din mitul Danaidei un laitmotiv al umanității.

(w882) Danaidă

Foto: MNAR

***

„Bustul lui Petre Stănescu”, monument funerar, cimitirul Dumbrava, Buzău, 1907, bronz - de Constantin Brâncuși

  • Marţi, 20 februarie, ora 11:55
  • Operă prezentată de Elena Ciocoiu, istoric de artă și muzeograf MNAR

Comanda pentru ansamblul funerar de la Buzău l-a găsit pe Brâncuși într-una dintre cele mai neliniștite perioade din viață sa. Plecase din atelierul celebrului sculptor Auguste Rodin, un artist foarte la modă și apreciat în epocă, și se retrăsese în modesta sa Românie, atelierul din Impasse Ronsin. Simțea că lecția maestrului îi fusese îndeajuns. El dorea cu totul altceva.

Acesta este momentul în care Eliza Seceleanu, fiica unei înstărite familii de moșieri din Buzău, îi lansează comanda monumentului funerar închinat avocatului Petre Stănescu. O dramatică poveste de iubire, încheiată la doar cinci luni de la căsătorie, prin moartea soțului, punea capăt unei romanțe de dragoste și moarte. Devastată de durere, Eliza vine la Paris, chiar în atelierul lui Brâncuși și în 1907 încheie un contract prin care artistul, contra sumei de 7.500 de lei aur, trebuia să finalizeze ansamblul și să-l monteze la Buzău, fapt care s-a și petrecut în 1914.

Brâncuși execută o serie de schițe și modele din lut și gips, dar nu este mulțumit de rezultat. Cerințele comanditarului îl condiționau, astfel încât ceea ce rezultă era doar o sculptură conformă cu gustul epocii.

Rupe contractul și rămâne la provocarea de a executa ansamblul, dar într-un fel impus de el.Imaginează o compoziție formată din două piese, poziționate la distanță una de cealaltă. Jos, silueta unei femei îngenunchiate, ușor aplecată în față, reprezentată nud, fără nicio referire asupra sexualității sale - doar sugestia unei rugăciuni mute, un strigăt din interior care nu putea fi auzit decât de spiritul celui plecat. Sus, înălțat pe un soclu de piatră de Măgura, stă bustul alungit al bărbatului, fără niciun detaliu de vestimentație, o figură hieratică, ce amintește de picturile lui El Greco.

CITIȚI ȘI: DOCUMENTARUL „BRÂNCUȘI – PATRIOTISM PRIN ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ”, ÎN PREMIERĂ LA TVR

Felul în care Brâncuși a sculptat „Rugăciunea” a fost punctul de la care s-a început întreaga istorie a sculpturii moderne, iar Brâncuși a știut că s-a salvat. Că își găsise drumul.

În 1958, la un an de la moartea lui Brâncuși, „Rugăciunea” a fost cumpărată de la Eliza Stănescu cu 70.000 lei, iar în 1973 a fost achiziționat și „Bustul lui Petre Stănescu”. Acesta a fost expus în 1976 la București, la celebrarea Centenarului Brâncuși.

Este un ansamblu funerar unic, care, dincolo de cinstirea morților, are și alte semnificații simbolice și este, fără îndoială, o realizare sculpturală care a însemnat ieșirea definitivă din canoanele clasice.

„Rugăciunea” şi „Bustul” pot fi astăzi văzute în Sala Brâncuși de la MNAR. În cimitirul Dumbrava de la Buzău sunt amplasate copii în bronz ale acestor sculpturi, care,din păcate, sunt furate periodic: nu pentru sunt opere celebre ale lui Brâncuși, ci pentru cantitatea de bronz ce poate fi valorificată.

(w882) Sala Brân

Sala „Brâncuși” la MNAR. Sursă: MNAR

***

„Supliciul” - 1907, bronz, de Constantin Brâncuși

  • Miercuri, 21 februarie, orele 11:55 şi 21:50
  • Sculptură prezentată de Elena Ciocoiu, istoric de artă și muzeograf MNAR

Realizată între 1906 și 1907 în mai multe variante și în diverse materiale, de la sticlul de gips, la forma în bronz, „Supliciul” suferă câteva nuanțări care țin, mai ales, de tehnica turnării și patinării bronzului. Față de varianta de lucru, cea în bronz capătă un plus de finețe, de trăire și de patetism. De altfel, tematica portretelor de copii îl urmărește pe Brâncuși.

Copiii modelați de el nu se subscriu unui rai al copilăriei, cât îndeobște unei premature maturizări, unei suferințe care schimonosește sufletul și trupul. În fața lor nu este viitorul, cât mai ales o neliniște ce capătă, de fiecare dată, conotația unei dezrădăcinări.

Copilul care își dă capul pe spate, într-un gest suprem de oboseală și de deznădejde, cu ochii închiși și trupul torsionat până la mutilare, are o asemenea putere de sugestie, încât l-a făcut pe Marc A. Jeanjaquet să remarce că Brâncuși ar fi fost obsedat de redarea cazurilor patologice. Acesta a afirmat: „Supliciul” ar putea „tot atât de bine să fie capul unui degenerat, într-atât expresia aparține tipurilor de copii tarați cu cea mai neagră ereditate”. Nimic mai fals. În schimb, Brâncuși trăia în umbra unor amintiri și a unei înțelegeri profunde, care nu se puteau concretiza la o asemenea intensitate decât în urma unor experiențe pe care le-a observat direct sau le-a trăit personal.

Asemenea artistului, acești copii au trebuit să se descurce singuri, de mici, într-o lume mult prea mare, mult prea dură, lipsită de lumină și de speranță. De aceea, chiar titlul acestei sculpturi, „Supliciul”, este revelator.

***

CITIȚI ȘI: O INCURSIUNE ÎN EXPOZIȚIA „BRÂNCUȘI: SURSE ROMÂNEȘTI ȘI PERSPECTIVE UNIVERSALE”, ÎN 19 FEBRUARIE, LA TVR CULTURAL

***

„Pe terasă la mare”, 1923, ulei pe carton - de Marius Bunescu (1881 - 1971)

  • Joi, 22 februarie, orele 11:55 şi 23:50
  • Operă prezentată de Ileana Ploscaru Panait, artistă vizuală și realizatoare TV

Marius Bunescu a fost decorat ca „maestru emerit al artei” și „artist al poporului”, la vârsta de 80 de ani. El a fost un pictor care a abordat în cariera sa întreaga gamă de motive clasice: peisajul, naturamoartă și portretul. Călătorește mult, este răsplătit cu premii onorante - ca să amintim doar două dintre ele: în 1929, Marele Premiu și Medalia de Aur la Expoziția Internațională de la Barcelona și, în 1937, la cea de la Paris.

În anii ’40, este numit director al artelor în Ministerul Cultelor și Artelor, în 1949 a fost desemnat director al Pinacotecii Naționale din Muzeul de Artă al Republicii Populare Române, iar în 1956 primește titlurile de „artist emerit al artei” și Ordinul Muncii - clasa I, „maestru emerit al artei” și, în 1966, „artist al poporului”, pentru întreaga sa activitate.

Iată cum și-l amintește criticul de artă Oscar Walter Cisek pe Marius Bunescu, într-o expoziție din 1924: „Când mă gândesc la Bunescu, nu-mi amintesc de un singur tablou de pastă curată pusă cu penelul sau cu cuțitul, ci de un simțământ puternic și predominant, care face din toate lucrările sale un întreg de viață scăldat în atmosferă”.

Claritatea cu care sunt enunțate ideile, susținute întru totul de mijloacele picturale și de compoziția minuțios chibzuită, naște acel echilibru cu care impresionează organic acest tablou. Marius Bunescu se înscrie, ca și alți colegi de generație, în curentul postimpresionist, care a animat arta românească dintre cele două războaie mondiale.

Notele lui aparte au fost rigoarea, sobrietatea și, întotdeauna, o atmosferă ce încarcă emoțional fiecare tablou, ceea ce este specific mai degrabă expresionismului german, pe care l-a exersat în anii de studii la Munchen.

Fără stridențele care îl oripilau, într-un echilibru perfect dintre formă și culoare, Marius Bunescu nu s-a distanțat niciodată de realitatea care-l motiva, ci a înnobilat-o cu o tensiune revelatoare.

***

„Tors”, 1957, bronz - de Ion Irimescu (1903 - 2005)

  • Vineri, 23 februarie, orele 11:55 şi 1:55
  • Operă prezentată de Cosmin Ungureanu, istoric de artă și muzeograf MNAR

Născut în 1903, sculptorul Ion Irimescu a fost cel de-al doilea artist român aflat în viață la sărbătorirea, în februarie 2003, a centenarului său,după muziciana și scriitoarea Cella Delavrancea.

Iată cum îl caracteriza dr. Vasile Demciuc, într-un articol apărut în 27 februarie 2008: „Evoluând între moștenirea umanismului lui Rodin, continuat de Bourdelle și Maillol, și eclectismul desprins din stilurile exotice și primitive, Ion Irimescu și-a făurit un stil propriu viziunii și temperamentului sau, în care realismul autohton tradițional și direcțiile artistice moderne se încheagă într-o sinteză originală”.

„Torsul” sculptat în 1957 și turnat în bronz, care se găsește expus în Galeria Națională de la București, denotă interesul maestrului pentru corpul uman văzut ca măsura ideală a artei, un principiu preluat din sculptura și mitologia clasică greco – română.

Sculptorul Ion Irimescu, asemeni iluștrilor sculptori francezi pe care avusese ocazia să-i admire, urmează și el această tendință europeană a sculpturii, atât de receptivă la valorile mitului. Astfel încât „Torsul” tinerei femei răspunde unui tip de fascinație pentru un ideal de frumusețe, dar și de expresie sculpturală. Modelat în formă de „S”, ceea ce sugerează o mișcare spiralată a formei, torsul este reprezentat cu membrele retezate, într-un echilibru armonios. Lipsit de identitate, fără o preocupare excesivă pentru portretistică, torsul acesta este expresia cea mai pură a idealului.

„O lucrare de artă își trăiește propria-i viață, care poate fi mai lungă sau mai scurtă, mai fericită sau mai puțin fericită, în funcție de gândirea și sentimentul care au germinat-o și i-au impulsionat atât nașterea, cât și anevoiosul drum al desăvârșirii”, obișnuia să spună Ion Irimescu.

 
Stop violenței în școli!

Stop violenței în școli!

publicat: duminică, 16 iunie 2024

Luni, 17 iunie, de la ora 13:00,  revedeți o ediție a emisiunii „Oamenii și legea” despre violența școlară. Invitat: Lavrin Covaci, avocat.

Cultura antică în Egipt: Museion și Serapeum | VIDEO

Cultura antică în Egipt: Museion și Serapeum | VIDEO

publicat: sâmbătă, 15 iunie 2024

Jumătatea lunii iunie nu înseamnă încă vacanță, așadar lecțiile „Teleenciclopediei" sunt o întâlnire potrivită cu istoria, arta ori zoologia. O ...

„Intrare liberă”. Mircea Cărtărescu, despre premiul primit la Dublin: E minunat pentru mica noastră lume literară | VIDEO

Care este importanța premiului literar câştigat recent de scriitorul Mircea Cărtărescu la Dublin? Ce perspective deschide primirea „Dublin ...

 

#TVRedu