loader
Foto

Galerie foto

Povestea picturii „Sf. Blasius”, a lui Francisco Zurbaran, ce provine dintr-un altar din secolul XVII, la „Pastila de artă”

Între 15 și 21 iulie, la „Pastila de artă”, telespectatorii TVR Cultural au putut descoperi lucrări semnate de Pietro da Cortona, Guercino, Jan Brueghel, Bartholomaus Spranger și Francisco Zurbaran.

 

Un text de Ileana Ploscaru Panait, realizatoarea emisiunii „Pastila de artă”

„Fecioara cu Pruncul apărându-i Sfântului Francisc” - Pietro da Cortona (Pietro Berrettini; Cortona, 1596 – Roma, 1669)

  • Luni, 15 iulie 2024, orele 11:55 şi 4:45
  • Operă prezentantă de compozitorul Horia Moculescu
  • Școala italiană
  • Ulei pe pânză . Dimensiuni: 186 x 124 cm
  • Provenienţă: Colecţia „Steluţa Beza Severin”, achiziţie în 1976
  • Tablou din Galeria de Artă Europeană - Muzeul Naţional de Artă al României

Timp de peste 30 de ani, Pietro da Cortona a pictat subiecte religioase - deţinând supremaţia în pictura de altar, dar a executat şi reprezentări sacre sau mitologice pentru biserici şi palate. Tema abordată de Cortona a fost deseori reprezentată, existând mai multe variante ale acesteia. Tabloul din Galeria de Arta Europeană a MNAR se singularizează printr-o viziune mai neutră, mai puţin individualizată. De altfel, paternitatea lui Pietro da Cortona asupra tabloului a fost fixată abia în 1976, pictura fiind atribuită până atunci lui Bartolome Esteban Murillo.

****

„Sf. Francisc şi Sf. Benedict ascultând un înger muzicant” - Guercino (Giovanni Francesco Barbieri; Cento, 1591- Bologna, 1666)

  • Marţi, 16 iulie 2024, ora 11:55
  • Sâmbătă, 20 iulie 2024, ora 18:55
  • Operă prezentată de Radu Naum
  • Şcoala italiană
  • Ulei pe pânză. Dimensiuni: 263 x 184 cm
  • Provenienţă: Colecţia Regelui Carol I
  • Tablou din Galeria de Artă Europeană - Muzeul Naţional de Artă al României

Giovanni Francesco Barbieri, cunoscut mai degrabă sub numele de „Il Guercino” (tr. „Saşiul), este unul dintre pictorii de marcă ai secolului al XVII-lea italian. „Sf. Francisc şi Sf. Benedict ascultând un înger muzicant” a fost un subiect foarte apreciat în lumea monastică, iar realizarea plastică deosebită, prezentarea laolaltă a celor doi sfinţi fondatori ai ordinelor călugăreşti - franciscan şi benedictin - sunt elementele care au condus la realizarea de către Guercino a două variante (una aflându-se azi la Bucureşti, iar cea de-a doua, la Muzeul Luvru) şi, probabil, a mai multor copii de atelier.

(w882) Sf. Franci

Sursă imagine: MNAR

****

„Vas cu flori” - Jan Brueghel (Bruxelles, 1568 – Antwerpen, 1625) şi Frans Francken II (Antwerpen, 1581 – 1642)

  • Miercuri, 17 iulie 2024, ora 11:55
  • Sâmbătă, 20 iulie 2024, ora 1:25
  • Operă prezentată de Felix Totolici
  • Şcoala flamandă
  • ulei pe lemn / 162 x 132 cm.
  • Provenienţă: Colecţia Regelui Carol I
  • Tablou din Galeria de Artă Europeană - Muzeul Naţional de Artă al României

Jan, fiul cel mic al lui Pieter Brueghel cel Bătrân, va continua tradiţia meşteşugului şi a artei celebrului său părinte. A pictat multe subiecte, dar un gen în care a excelat cu prisosinţă este cel al naturii statice cu flori, în care a încercat să aducă o viziune inovatoare. Buchetele gigantice, cu flori care aveau semnificaţii foarte precise - în mare parte azi pierdute - erau destinate cel mai adesea comanditarilor bogaţi.

Lucrarea de la Bucureşti prezintă şi o altă particularitate: ea este pictată de doi autori: Jan Brueghel cel Bătrân şi Frans Franchen II, acesta din urmă realizând vasul de ceramică cu reprezentarea zeului Neptun.

(w882) Vas cu flo

Sursă imagine: MNAR

****

„Noli me tangere” - Bartholomaus Spranger (Antwerpen, 1546 – Praga, 1611)

  • Joi, 18 iulie 2024, ora 11:55
  • Duminică, 21 iulie 2024, ora 1:25
  • Operă prezentată de Cătălin Sava
  • Şcoala flamandă
  • Ulei pe pânză. Dimensiuni: 128,5 x 97,5 cm
  • Provenienţă: Colecţia Regelui Carol I
  • Tablou din Galeria de Artă Europeană - Muzeul Naţional de Artă al României

„Noli me tangere” este o lucrare reprezentativă pentru manierismul secolului al XV-lea, de la curtea regelui Rudolf al II-lea. Pictor oficial al Curţii Imperiale din 1581, Bartholomaus Spranger creează un tablou monumental, echilibrat, cu un vădit mesaj pilduitor. Lucrarea ilustrează apariţia lui Iisus în faţa Mariei Magdalena, imediat după Înviere. Personajele principale ale compoziţiei sunt reprezentate în prim-plan, în timp ce în planul secund figurează o sugestie de peisaj. Lucrarea a cunoscut mai multe versiuni, dar cea de la Bucureşti este cotată drept „cea mai bună dintre versiunile pictate ale unei compoziţii originale de Spranger”.

(w882) Noli me ta

Sursă imagine: MNAR

****

„Sfântul Blasius” - Francisco Zurbaran (Fuente de Cantos, 1598 – Madrid, 1664)

  • Vineri, 19 iulie 2024, ora 11:55
  • Operă prezentată de poetul Florin Iaru
  • Ulei pe pânză. Dimensiuni: 92,5 x 32,4 cm
  • Provenienţă: Colecţia Regelui Carol I
  • Tablou din Galeria de Artă Europeană - Muzeul Naţional de Artă al României

Tabloul, care provine dintr-un altar al Colegiului San Alberto din Sevilla, datează din perioada 1630 – 1635. El ilustrează viziunea austeră a lui Zurbarán. Impactul imaginii asupra credinciosului face apel la cromatica vie, care subliniază mişcarea verticală, şi la postura de veneraţie a personajului. Silueta elegantă a Sfântului Blasius impune respect şi aduce pace interioară.

Sursă imagine: cimec.ro

 
Comedia - de la teorie la practică (I) De ce râdem? | VIDEO

De ce râde omul? Cum devin amuzante un cuvânt, o expresie ori o situație? Mecanism de apărare, explozie de detensionare, surpriză, absurd - ...

Într-un gest de altruism și solidaritate, Moș Nicolae a adus o bucurie deosebită pentru prichindeii din satul Cușmirca, Republica Moldova, prin ...

"ExplozivArt" și dezvoltarea prin teatru | VIDEO

publicat: joi, 05 decembrie 2024

În ultimele luni, elevii din cadrul proiectului ExplozivArt, organizat de Incubator 13, s-au dedicat cu pasiune și entuziasm pregătirii noului ...

 

#TVRedu