Teodora Antonescu
„TVR este un vis devenit realitate!" Teodora s-a născut în 1989, la Bucureşti şi a intrat în contact cu televiziunea încă din copilărie. De altfel, Televiziunea Romană i-a fost cea de-a doua casă, atunci când îşi însoţea mama care lucra în TVR.
Teodora Antonescu

Îndrăgostită iremediabil de televiziune, Teodora şi-a propus să lucreze în acest domeniu. Licenţiată în Filologie, Teodora a făcut practică în TVR, ca reporter şi redactor, apoi a fost cooptată într-o televiziunea comercială.

„După ani şi ani în care Televiziunea Română mi-a rămas în suflet, am ajuns să fac parte din această familie, să fiu colegă cu cei pe care, mică fiind, îi apreciam pentru munca pe care o făceau în cadrul televiziunii. Este un vis devenit realitate."

Pe lângă televiziune, Teodora este îndrăgostită de modă şi de designul de interior.

Practică înotul, schiul şi adoră drumeţiile montane.

Teodora Antonescu prezintă, alternativ cu Stela Popa, „Ora de știri", jurnal difuzat de luni până duminică, de la ora 18.00.

Arhiva articole
Prezentatoarea „Orei de Ştiri”, Teodora Antonescu: „La Ştiri, nimic nu seamănă cu ziua de ieri”
miercuri, 19 noiembrie 2025
A copilărit printre camere de filmat și vocile grave din studiourile TVR, iar agitația redacțiilor i-a devenit familiară Teodorei Antonescu încă de mică. Mama, regizor de montaj, i-a insuflat respectul pentru munca de echipă, iar atmosfera din televiziune a transformat un joc al copilăriei într-o adevărată vocație.