Cătălin Heson
În anul III de facultate i s-a confirmat faptul că adevărata chemare era cu totul alta. „Consumator" pe scară largă de programe radio, din momentul în care a păşit într-o cabină de emisie, a ştiut că asta vrea să facă. Cătălin Heson este născut la Râmnicu Vâlcea în 1972.
Catalin Heson
Catalin Heson
Este absolvent al Academiei de Studii Economice din Bucureşti, secţia Finanţe- Bănci. A început ucenicia la Radio România, unde a şi continuat apoi, timp de 2 ani jumate. A fost  reporter de actualitate, redactor şi prezentator al  buletinelor de ştiri, cât şi moderator de emisiuni informative.

Despre această experienţă Cătălin afirmă: „a fost o nebunie frumoasă, pe care aş repeta-o oricând". În  televiziune, drumul până la emisiunea pe care o prezintă azi a însemnat ştiri, reportaje, anchete, emisiuni de divertisment.

Acum Cătălin prezintă, la TVR 2, emisiunea Cum vă merge?, o emisiune despre mobilitate urbană şi extra - urbană, în toate declinările posibile, fie că este vorba despre mijloace de transport, infrastructură rutieră, reguli de circulaţie, conducere preventivă sau sfaturi care vă pot face viaţa mai uşoară atunci când vine vorba despre maşină, motocicletă sau alte mijloace de locomoţie pe care le aveţi în dotare.

A fost iniţiatorul şi prezentatorul primului program tv dedicat fenomenului moto din România - emisiunea 2 Roţi - TVR 2 (2004 - 2005). Din 2006 a prezentat emisiunea Moto magia pe TVR 2, o emisiune unică în peisajul media românesc, despre motociclism.

Deşi a fost o emisiune de nişă, Motomagia a reuşit ca în 2007 să fie pentru o zi lider naţional de audienţă pe tronsonul său orar, iar în 2009, să primească nota 10 din partea TV Mania.

Cătălin a realizat numeroase ride tests cu majoritatea mărcilor şi tipurilor de motociclete prezente pe piaţa românească; reportaje având ca subiect competiţii sportive din campionatele naţionale (motocross, endurocross, viteză pe circuit) sau internaţionale (Red Bull Romaniacs, 1000 Trails, Polarsands), evenimente speciale (Xfighters, campanii de conştientizare în privinţa siguranţei rutiere, acţiuni caritabile iniţiate de comunitatea moto), întruniri moto, prezentare de cluburi, saloane naţionale şi externe, cât şi interviuri cu personalităţi din lumea moto.

Cătălin Heson a realizat două filme de autor, semnând scenariul, regia, comentariul şi imaginea: Hai-hui pe două continente - de la Bucureşti la Assos 9, un reportaj documentar de călătorie şi Raliul Faronilor - românii care au invins deşertul (aventura africană a echipei de rally raid Vectra Zărneşti).

Arhiva articole
Despre drumuri, mijloace de transport şi cine le conduce, la „Cum vă merge?”
joi, 29 septembrie 2022
La întrebare aflăm răspunsul alături de Cătălin Heson şi Oana Turcu, gazdele emisiunii „Cum vă merge?”, în fiecare sâmbătă, la ora prânzului, adică 12:00, pe TVR 2.
Campionii Cătălin Cazacu şi Ian Achim, noile vedete ale emisiunii Moto Magia
vineri, 20 martie 2015
Din 22 martie, Cristina Şoloc vă aşteaptă cu o rubrică nouă la Moto Magia, unde veţi învăţa din secretele disciplinelor viteză pe circuit şi touring. Responsabili vor fi Cătălin Cazacu şi Ian Achim, iar „prima lecţie” începe pe TVR2 duminică, de la 11:30.
Din 15 martie, Moto Magia revine la TVR 2
vineri, 13 martie 2015
Singura emisiune dedicată pasionaţilor de motoare începe, de duminică, un nou sezon. Pentru al zecelea an, Cristina şi Cătălin ne propun un format nou, interactiv şi atractiv pentru bikeri, cât şi pentru publicul larg. De la ora 11:30, la TVR 2 şi TVR+.