Maria Florea
După aproape 30 de ani de jurnalism, a învăţat că responsabilitatea este primul criteriu care face diferenţa între un reporter bun şi restul lumii.
maria florea 1
maria florea 1

Lucrează în TVR din toamna lui 1993, acum este jurnalist senior, are un doctorat în Comunicare şi a realizat în tot acest timp ştiri, reportaje, divertisment, talk-show-uri politice, economice, sociale, campanii umanitare.

În 25 de ani de jurnalism a avut momente când i s-a părut a fi cea mai frumoasă profesie din lume, dar, în acelaşi timp, a înţeles că e suficient un singur pas greşit pentru ca tot ce-ai clădit să se dărâme asemeni unui castel de nisip.

Bucuria cea mai mare nu ţi-o dau premiile, ci privirile de încurajare ale celor pe care-i întalneşti zilnic pe stradă şi despre care îţi dai seama că te urmăresc şi că aşteaptă de la tine să-ţi faci meseria cu modestie şi bun simţ”, recunoaşte Maria.

Emisiunile Mariei:

ACCENT REGIONAL -  Luni şi joi - ora 19.00. Emisiune de dezbatere

REPORTER SPECIAL - Joi, ora 18:30. Reporterul special merge în comunitate pentru a găsi poveşti care merită să fie spuse telespectatorilor.

DOCUMENTAR TVR IAȘI

 

Arhiva articole
Un obicei uitat: Boitul cu buruieni | VIDEO
miercuri, 28 august 2024
Într-o lume în continuă schimbare, tradițiile și meșteșugurile străvechi tind să dispară, lăsând loc inovației și consumului rapid. Un obicei care ilustrează această tranziție este boitul cu buruieni, o practică veche de vopsire a textililor, cunoscută în special de către bunicile și străbunicile noastre.
Despre start-up-rile din Iași și Suceava, la
vineri, 10 mai 2024
Joi, 9 mai, de la ora 16:00, la TVR Iași, am urmărit o ediție "Accent Regional" despre start-up-rile din Iași și Suceava care au impresionat juriile. Realizator - Maria Florea
joi, 14 martie 2024
Maria Florea v-a invitat duminică, 10 martie, de la ora 19:00, la TVR Iași, la o nouă ediție "Televiziunea mea". Departe de lumea dezlănțuită a unui mare oraș, undeva la țară căutăm bucuria și tihna pe ulițele din Borlești, o comună din județul Neamț care, prin oamenii săi, ne demonstrază ce înseamnă sustenabilitate, tradiție și nu în ultimul rând conceptul de slow fashion.
„Reporter Special”: Despre cei care răzbesc într-o lume surdă la nevoile lor
joi, 15 februarie 2024
Joi, 15 februarie, de la ora 18.30, s-a difuzat o ediție a emisiunii „Reporter Special” dedicată copiilor și tinerilor cu dizabilități de vorbire și auz, dar și cu alte deficiențe asociate.
Documentar TVR Iași - Cine îngăduie ruina şi uitarea? Rugă pentru bisericile de lemn din Vaslui | VIDEO
joi, 09 noiembrie 2023
În judeţul Vaslui există 55 de biserici de lemn construite acum aproximativ două sute de ani. Mai toate sunt ascunse de ochii lumii, iar a ajunge la aceste lăcaşuri de cult e de multe ori o încercare asemeni unei penitenţe.
România de dincolo de graniţă | VIDEO
joi, 02 noiembrie 2023
Joi, 2 noiembrie, de la ora 16.00, pe TVR Iaşi, Maria Florea v-a propus o ediție "Accent Regional" despre România de dincolo de graniţă
Suntem ceea ce… mâncăm. Dar știm ce mâncăm?! | VIDEO
marţi, 23 mai 2023
Cum facem diferența dintre un produs obișnuit și unul bio? Despre toate, la "Accent Regional", luni, 22 mai, de la ora 19.00, Maria Florea în dialog cu prof. univ. dr. Vasile Stoleru, prorector USV Iași și Radu Botez, director Ecopiața.
Despre cardurile de identitate și sănătate, la
miercuri, 17 mai 2023
Luni, 15 mai, la TVR Iași a fost difuzată o ediție "Accent Regional" despre cărţile de identitate, paşapoarte și cardurile de sănătate. De la ora 19.00, cu Maria Florea.
TeleViziunea mea - Pe urmele principesei Olga Sturdza | VIDEO
luni, 15 mai 2023
Asistența socială în România este strâns legată de principesa Olga Sturdza.
vineri, 28 aprilie 2023
Joi, 27 aprilie, de la 19.00 la 21.00, la TVR Iaşi. O ediţie specială a emisiunii "Accent Regional", cu Maria Florea.