Din 1 aprilie, Cristian Tabără ne prezintă poveştile incredibile, prea puţin cunoscute, ale unor români care au lăsat o moştenire importantă lumii. Cutia de viteze automată, testul Papanicolau, declanșarea artificială a ploilor, implantul dentar sau scaunul ejectabil pentru avioane sunt doar câteva dintre contribuţiile românilor la dezvoltarea omenirii. În fiecare seară de luni, de la ora 22.00.
Lumea de astăzi nu ştie câte dintre invențiile, contribuţiile sau intervențiile fundamentale (științifice, sociale, politice, militare sau economice) care au construit societatea modernă aparțin unor români sau unor personalități de origine română. Numele multora dintre ei au fost deja date uitării sau amintite doar în cărţi de specialitate.
Pentru că aceşti români merită să fie cunoscuţi, dar şi pentru că poveştile lor sunt extrem de interesante şi folositoare, Cristian Tabără ne prezintă seria documentară „Români universali”. Aceasta ne spune istorii incredibile ale unor oameni care au lăsat o moştenire importantă lumii.
Echipa este compusă din Cristian Tabără - realizator și prezentator, Cristina Madgearu, Ilinca Ciobanu, Iulia Stoian, Cristina Ţilică, Codruța Angelescu - jurnaliști, Marin Găbudean - producător.