„Prea multe mi-ați adus! Doamne, mulțam!”. De Paști, echipa „Izolați în România” face bine

Mulțumită telespectatorilor și voluntarilor, bucuria e împărțită în munții din Caraș, Hunedoara și Alba, în cătunele în care Dite Dinesz şi echipa ei au ajuns în anul ce a trecut. Episodul special de Paşti „Izolaţi în România” se vede la TVR 1 în Vinerea Mare, de la ora 21.00.

Izolati in Romania, TVR 1, captura emisie

O poartă deschisă e un semn că și omul singur și de departe are un rost... acela de a ne învăța viața văzută de la înălțimea unui munte. Ne umplem sufletul cu peisaje româneşti care taie răsuflarea şi îi privim cu duioşie pe cei care au o legătură unică, specială, cu locurile unde trăiesc.

(w640) Izolati in

Cu gândul la lumina de Paști, echipa „Izolaţi în România” împreună cu voluntarii urcă poteci cu dar. Dobraia e poteca unde Dite Dinesz şi colegul ei se reîntorc de 20 de ani. Poate vă întrebaţi ce s-a schimbat... „E mai pustiu. Mai multă pădure. Aceeași liniște. Dar am urcat cu vorbe și pâine în numele telespectatorilor”, ne-a mărturisit Dite Dinesz. Pentru că „o vorbă în pustiu face mai mult decât o pâine”.

(w640) Izolati in

(w640) Izolati in

Păşim, apoi, pe poteca lui Gheorghe. Soldați din Afganistan au trimis aici, în urmă cu 3 ani, panouri solare. Azi urcă să îl cunoască Batalionul Tancuri de la Turda. „M-am rugat să mă ferească Dumnezeu de oameni răi, dar mi-a trimis oameni buni!”, rosteşte bătrânul. Astfel a schimbat batalionul viața unui om într-o singură zi.

(w640) Izolati in

Vasile are o potecă numai a lui. Vâsta ei... 90 de ani, la fel cât are Vasile. Îi împlineşte de Paști... „Prea multe mi-ați adus! Doamne, mulțam!”, spune umil bătrânul.

(w640) Izolati in

(w640) Izolati in

„Am adunat poteci și gânduri... Să fie acest episod o potecă ce duce spre cerul cu bine. Cu lumina ce împarte pace.” – Dite Dinesz.

Imagine: Marius Danci, Rafael Vasilcin

Montaj: Constantin Buța

Realizator: Dite Dinesz

foto: capturi emisie „Izolaţi în România"