În fiecare sâmbătă dimineaţa, la ora 9.00, la TVR 2, Daniela Zeca Buzura vă invită la o confesiune proaspătă despre performanţă, la o discuţie relaxată cu personalităţi remarcabile sau tineri frumoşi şi optimişti care au încercat deja certitudinea succesului. Aflaţi poveşti despre vieţi de legendă!
Telespectatorii au numit-o „ora în care vrem să fim deștepți” sau „ora în care suntem mândri că trăim în România”... iar lista de opinii ar putea continua, aşa cum au fost ele transmise pe reţelele sociale către echipa emisiunii.
În fiecare sâmbătă, la TVR 2, de la ora 9.00, pentru 45 de minute ne întâlnim cu câte un campion redutabil. Cu graţie şi umor, alteori mai serios şi ironic, analitic şi obiectiv, dar cu vervă şi şarm, Daniela Zeca Buzura, amfitrionul emisiunii, îşi provoacă interlocutorii la dezvăluiri ce, de multe ori, îi surprind chiar şi pe cei în cauză.
„Nu putem să nu ne mândrim cu faptul că suntem bogaţi în prieteni. Mulţi şi apropiaţi, care ne scriu, ne urmăresc şi la premieră, şi la reluări. Ne adresează gânduri bune, ne urmăresc pagina de facebook şi ne împărtăşesc părerile lor. Cu unii ne întâlnim pe stradă şi ne opresc să mai schimbăm câteva vorbe. Cu naturaleţe şi satisfacţie. Este acea secvenţă care răscumpără toată strădania noastră de a păstra intact un scop pe care l-am enunţat încă de la prima ediţie filmată acum zece ani în compania minunatului actor, Mircea Albulescu. De atunci ne-au făcut onoarea de a răspunde invitaţiei noastre peste 300 de personalităţi ale culturii române”, spune producătoarea emisiunii Ileana Ploscaru Panait.
Emisiunea „Mic dejun cu un campion” are deja un deceniu de derulare neîntreruptă. „Nu am să deschid o succesiune de nume de campioni, (sunt peste 300 și, enumerând, aș crea false ierarhii și, inevitabil, aș lăsa deoparte pe cineva), ci am să spun că am descoperit, de-a lungul celor 20 de sezoane, și am trimis spre public povești despre perseverență și reușită – autentice, trăite și spuse cu simplitate”, ne-a spus Daniela Zeca Buzura.
Nu e deloc întâmplător că unul dintre cele trei premii importante pe care le-a obținut acest talk-show a venit din partea revistei TV Mania, în 2022. De altfel, este un premiu de popularitate, „la care nu mulți s-au așteptat: practic, mii de telespectatori au votat povestea unui matematician sau a unui medic, a unui regizor, a unui muzician sau a unui soldat întors din Afganistan” (Daniela Zeca Buzura).
Cei care au revenit în platou, după 7-8 ani de la prima întâlnire, au fost cu insistență ceruți de cei care stau sâmbătă de sâmbătă în fața televizorului. Nume ca Aurora Liiceanu, Horia Roman Patapievici, Adrian Cioroianu, Mircea Cărtărescu sau Gabriela Adameșteanu au convins mai mult decât alții, iar echipa emisiunii a respectat această preferință şi i-a adus din nou în platoul „Mic dejun cu un campion”.
***
În peste 10 ani de emisiune şi 20 sezoane de până acum, peste 300 de personalităţi au acceptat invitaţia Danielei Zeca Buzura la „Mic dejun cu un campion”.
„Ne lăudăm cu exclusivități și ediții de colecție, dar au fost și nume pe care le-am „ratat”, fie din pricina repetatelor amânări ale invitatului, cum s-a întâmplat cu regretatul academician Solomon Marcus, care se afla mereu la conferințe în străinătate, fie pentru că stăruința și propunerile noastre nu au învins reținerea și expectativa unor temperamente precum cel al actorului Mitică Popescu, alături de care am băut mai multe cafele amicale, dar fără să ne vadă camera de filmat. Glumea adesea, zicând: „eu, care nu mănânc decât rar câte un mic dejun, doar nu o să-l iau acum, la televizor”, ne-a povestit zâmbind Daniela Zeca Buzura.
Agreabilă ca o şuetă şi guralivă ca un talk-show, această emisiune se petrece întotdeauna într-un bistro cochet, cu vedere la stradă şi neapărat alături de un interlocutor care are o poveste despre propriile bătălii câştigate, dar şi despre propriile înfrângeri care au urmărit un vis.
În cuvinte puţine şi simple, provocăm şi ne dorim o confesiune despre performanţă, spusă alături de o revistă preferată interlocutorului sau de un alt obicei de dimineață al celui invitat, aşa încât impresia de cuceritoare familiaritate să fie cheia atracţiei acestei emisiuni.
„Campionii” sunt personalităţi remarcabile sau tineri frumoşi şi optimişti care au încercat deja certitudinea succesului. Ei sunt eroii reali ai momentului.
Urmăriți emisiunea și online pe TVR+ ! Noul sezon, cu numărul 21, a debutat sâmbătă, 4 octombrie 2025, la TVR 2!