loader
Foto

Galerie foto

Jurnalistul Petre Mihai Băcanu: „Sunt îngrijorat de atrofia memoriei în societatea postdecembristă”

„A fost un adevărat privilegiu pentru noi aceptarea invitaţiei pe care am adresat-o unuia dintre cei mai importanţi şi verticali jurnalişti români, Petre Mihai Băcanu”, spune .Daniela Zeca Buzura despre invitatul său de sâmbătă, 2 noiembrie, de la ora 10:00, la „Mic Dejun cu un Campion”, la TVR 2.

 

Petre Mihai Băcanu este cunoscut de mulţi dintre români îl ca jurnalist la România Liberă, un ziar de notorietate din perioada comunistă care făcea o figură aparte în ziaristica epocii. Cu eforturi nebănuite, dincolo de subiectele impuse, România Liberă îşi căştigase prestigiul prin articolele de real interes care reuşeau să treacă cumva de cenzura organelor vigilente.

(w882) TVR

Petre Mihai Băcanu a lucrat la această publicaţie între anii 1970 – 1988. A fost arestat în inanuarie 1989 pentru că, împreună cu un grup de colaboratori încerca să publice un ziar clandestin care să exprime cu adevărat problemele şi poziţia românilor faţă de Ceauşescu. A fost momentul în care pentru Petre Mihai Băcanu a început calvarul: trădare, încarcerare, izolare, bătăi, umilinţe inimaginabile, torţionari şi anchetatori inumani, mici rezerve de umanitate, toate descriu un univers concetraţionar nuanţat ce a mutilat multe dintre destinele frânte ale celor care au avut neşansa de a-l trăi. ’’Grupul de la România Liberă a salvat onoarea presei’’ spunea cineva după Revoluţie, cu referire directă la opoziţia faţă de regimul ceauşist plătită cu sânge şi cu viaţa de către acei visători care încercaseră imposibilul.

(w882) TVR

Este eliberat după 22 decembrie 1989 şi devine directorul ziarului ’’România liberă’’ într-un format nou care din ianuarie 1990 intră în opoziţie cu forţele neo-comuniste ce acaparaseră încet, încet, puterea. Aşa au putut fi susţinuţi Alianţa Civică şi Emil Constantinescu la preşedinţie. Începea o nouă luptă pentru care Petre Mihai Băcanu era pregătit conducând o publicaţie ce a devenit în scurt timp un reper credibil al noii etape istorice în care intrase România. ’’Am intrat în Opoziţie pentru că Frontul Salvării Naţionale minţea... Nu-mi pare rău că am luptat pentru alternanţa la guvernare. Este cel mai mare câştig după Revoluţie!’’.

(w882) TVR

După aproape 35 de ani, apărea la Editura Vremea în colecţia ’’Fapte. Idei. Documente’’ o carte fără egal: ’’Bilet de ieşire. Memorii’’. Un volum ce aduce multe clarificări, mărturisiri dureroase şi şocante aşternute cu cerbicia unui jurnalist care doreşte să lase în urma sa un document. Experienţe trăite în direct. Personaje reale, nu fictive. Nu! Nu este un scenariu de film artistic (sau, şi mai bine, documentar) dar, cine ştie, poate fi într-un viitor apropiat pentru că deconspiră un context istoric care nici astăzi nu este pe deplin clarificat şi poate că nici nu va fi vreodată. Pentru că la mijloc este vorba despre vieţile atâtor concetăţeni, mulţi anonimi care s-au sacrificat pentru libertatea de care ne bucurăm astăzi aproape cu inconştienţă. Pentru mulţi este de la sine înţeles să spui ceea ce gândeşti dar atunci, acesta era riscul suprem pentru care Petre Mihai Băcanu a plătit din plin cu propria libertate.

(w882) TVR

„Eu n-am scris cartea aceasta din dorinţa de răzbunare. Revanşa o ai în primele luni de închisoare. După aceea se estompează. E un fenomen greu de explicat. Am renunţat demult la revanşă... La 80 de ani sunt mai pregătit ca oricând să-mi încep viaţa”, spune el cu o bună cuviinţă demnă de luat în seamă.

(w882) TVR

O misiune necesară mai ales că acum, generaţiile de 30, 40 de ani nu ştiu aproape nimic despre Revoluţie. „Noi ne-am asumat riscurile. Ana Blandiana şi Doina Cornea ne-au inspirat”, spune Petre Mihai Băcanu cu certitudinea că a făcut exact ceea ce trebuia.

Vă invităm să urmăriţi o ediţie de excepţie cu un jurnalist care a făcut din această meserie o profesie de credinţă. Vă îndemnăm în egală măsură să căutaţi şi volumul de memorii scris cu îngrijire şi răbdare. O rememorare care cu siguranţă nu a fost deloc lipsită de emoţie. Un dialog alert între doi jurnalişti cu mare experienţă de presă Daniela Zeca Buzura şi Petre Mihai Băcanu, care au pus punctul pe i, arătându-ne ce înseamnă ca jurnaliştii să fie cu adevărat o putere reală în societate.

(w882) TVR

De urmărit!

Sâmbătă, 2 noiembrie, de la ora 10:00, la TVR2.

*** Emisiunea poate fi urmărită la TVR2, sâmbătă, 2 noiembrie 2024, de la ora 10:00 (reluare luni, 4 noiembrie 2024, ora 13:30); la TVRInternaţional, sâmbătă, 2 noiembrie 2024, de la ora 10:00; la TVRCultural, duminică, 3 noiembrie 2024, ora 10:00 şi la TVR+.

Un articol de Ileana Ploscaru Panait

 
Învățarea limbilor străine în România | VIDEO

Învățarea limbilor străine în România | VIDEO

publicat: joi, 21 noiembrie 2024

În ultimii ani, România s-a distins în cadrul Uniunii Europene printr-o statistică remarcabilă: aproximativ 95% dintre elevii de gimnaziu învață, ...

Ziua Internațională a Profesorilor de Limba Franceză la Cluj-Napoca

Joi, 21 noiembrie, Cluj-Napoca a fost gazda unei sărbători deosebite, marcând Ziua Internațională a Profesorilor de Limba Franceză. În sala ...

100 de ani în 10 ecranizări străine: de la cărți la filme de succes

Un manuscris respins de 12 edituri, dar și piese de teatru recompensate cu Premiul Pulitzer au devenit repere cinematografice și succese ...

 

#TVRedu