loader
Foto

Tudor Furdui aduce de 20 de ani evenimentele sportive la TVR

Jurnalist cunoscut al știrilor sportive la Televiziunea Română, Tudor Furdui îi informează în fiecare seară pe cei pasionați despre competiţiile pe care nu le pot rata.

 

Cu o profesie de economist şi cu visele din copilărie în care spera să ajungă ori fotbalist, ori pilot, Tudor Furdui a îmbrăţişat televiziunea și prezintă ştirile sportive în cadrul principalului Telejurnal al TVR. Absolvent al Academiei de Studii Economice, jurnalistul a practicat sportul încă din copilărie și spune că cel mai frumos cadou al său a fost prima minge. Pasionat de mișcare, joacă și acum câte o partidă de fotbal sau tenis, merge la înot și iarna schiază. Primul pas în televiziune l-a făcut la TVR, în 1999, când, după decesul tatălui său, marele actor Dumitru Furdui, redacţia de divertisment a Televiziunii Române a realizat o emisiune In memoriam. „Atunci am avut primul contact cu arhiva, cu casetele… După două săptămâni, mi-am dat seama că televiziunea mi se potrivea mănuşă. Fără să-mi dau seama, mă contaminasem cu microbul ei. De care nici n-am mai scăpat! Apoi, într-o zi, am făcut o vizită în redacţia de sport şi, brusc, drumul meu în carieră a cotit definitiv”, povestește Tudor Furdui.

Care au fost cele mai importante momente care ți-au marcat cariera?

Tudor Furdui: Îmi place să vorbesc despre cea mai recentă experiență. E vorba de C.M de fotbal din Qatar, un turneu extrem de spectaculos și foarte apreciat de microbiștii din toată lumea. Audiența a fost bună, programele TVR dedicate turneului final i-au ținut pe români în fața televizoarelor. În rest, am moderat nenumărate emisiuni de sport începând cu anul 2004, emisunile de analiză fotbalistică „Minutul 91” sau „Repriza a 3-a”, Campionate Mondiale sau Europene, Jocuri Olimpice.sau alte. Am răspuns întotdeauna prezent pentru a comenta evenimentele sportive din ultimii 20 de ani. Un proiect care mi-a rămas de suflet a fost moderarea reality-showului „Microbist de România”, în 2021.

Mai ții minte prima apariție la TV?

Tudor Furdui: Cum aș putea să uit primul live? 4 martie 2000, Extensiv Craiova-Dinamo 0-1, primul meci din returul sezonului 1999-2000, sezon în care Dinamo a ieșit campioană după o pauză de 8 ani. Atunci TVR a transmis meciul și am avut o intervenție la final cu declarațiile celor 2 antrenori, Sorin Cârțu de la Extensiv și Cornel Dinu, de la Dinamo. În același an, pe 16 decembrie, am prezentat primul jurnal de sport, cu Ionel Stoica invitat la Matinalul TVR, moderat de Alice Dumitrescu. Am revăzut imaginile de curând și m-am amuzat copios.

Din punct de vedere sportiv, cum arata la TVR anul 2023?

Tudor Furdui: Cea mai importantă competiție care va fi transmisă de TVR este Campionatul European de Fotbal U21, care va avea loc în România și în Georgia, între 21 iunie - 8 iulie 2023. Meciurile din România se vor juca la București și Cluj și așteptăm ca Naționala noastră să facă o figură frumoasă, la fel cum s-a întâmplat la ediția de acum 4 ani. Însă, următoarea marea competiție care se vede la TVR, între 20-27 martie, este Campionatul Mondial de patinaj din Japonia, unde sperăm să o vedem la lucru pe patinatoarea germană care reprezintă România, Julia Sauter.

(w882)

Fiul tău este pasionat de sport?

Tudor Furdui: Fiul meu, Alec, în vârstă de 16 ani, a practicat polo și handbal iar acum a trecut pe box. Împreună ne băgăm la câte „o miuță” ori cu colegii lui, ori cu prietenii mei și când putem mergem la schi. Am ținut mult să învețe să schieze pentru că mi se pare un sport extraordinar.

Printre pasiunile tale se numără teatrul...

Tudor Furdui: Da, am jucat în 2017, la aniversarea a 60 de ani de Teatru Național de Televiziune, într-un spectacol regizat de Constantin Dicu: “Piatra din casă”, alături de Sever Bârzan, Corina Dănilă, András Demeter, Bogdan Ghiţulescu, Mihai Melinescu, Cătălin Mireuţă, Carmen Movileanu, Claudia Nicolau, Mihai Răzuş, Gabriela Valentin.

Tatăl meu, actorul Dumitru Furdui, şi-ar fi dorit să fac teatru, dar m-am temut de greutatea numelui pe care ar fi trebuit să-l duc mai departe, de faptul că n-aveam să mă ridic, ca talent, nici până la glezna tatălui şi că i-aş fi făcut numele de ruşine. Dar ce să vezi! La maturitate, am reuşit să mă dezbar de frica asta, şi acum „Aştept provincia”, cum se spunea pe vremuri. Dar cel mai mult mi-aș dori ca fiul meu să reușească cu teatrul. E la Şcoala Deliei Nartea, actriţă a Teatrului de Comedie. Se pare că a moştenit talentul pe linie de familie! La încheierea anului trecut a jucat în „Ursul”, de Cehov, şi a avut o prestaţie excelentă, primind aplauze la scenă deschisă și foarte multe felicitări.

Ce proiecte noi te așteaptă în 2023?

Tudor Furdui: Îmi doresc să continui un proiect cu radio R.F.I pe care l-am avut în timpul C.M fotbal din Qatar. M-am simțit bine în eter și mi-ar plăcea să duc mai departe acest proiect. Și, bineînțeles, sunt nerăbdător să urc din nou pe scenă. Îmi doresc foarte mult ca TVR să producă din nou o piesă de teatru.

Care sunt pasiunile care te definesc și cum le acorzi timp?

Tudor Furdui: Îmi place să fac sport și încerc să acord alergatului, schiului, fotbalui sau tenisului cât mai mult timp. Pe urmă, îmi place să merg la teatru sau la meciuri de fotbal. De multe ori merg împreună cu fiul meu. De asemenea, ies destul de des în oraș cu prietenii la o șuetă și un șpriț subțire...

 
100 de ani în 10 ecranizări străine: de la cărți la filme de succes

Un manuscris respins de 12 edituri, dar și piese de teatru recompensate cu Premiul Pulitzer au devenit repere cinematografice și succese ...

Gustul victoriei (III): Șofranul, vanilia și aromele vieții

Care sunt cele mai scumpe mirodenii, la ce sunt folosite și de unde le obținem? Cum acționează condimentele asupra alimentelor și de ce se ...

 ParenTin’, proiectul pentru adolescenți | VIDEO

ParenTin’, proiectul pentru adolescenți | VIDEO

publicat: sâmbătă, 09 noiembrie 2024

În data de 14 decembrie, Cluj-Napoca va găzdui o inițiativă inovatoare, lansată de neuropsihiatrul Cristian Andrei, intitulată "ParenTin'".

 

#TVRedu