loader
Foto

„Teleenciclopedia", o nouă incursiune în istoria lumii | VIDEO

Sâmbătă, 30 septembrie, o nouă călătorie din aventura cunoașterii este programată la TVR1 de la ora 19:00, în reluare în 1 octombrie, de la ora 01:25.

 

AVENTURIERII ARTEI MODERNE -  PARIS, CAPITALA LUMII (ep. 1)

Când, în 1914, un şrapnel l-a făcut pe Guillaume Apollinaire să se prăbuşească pe front, poetul a fost imediat transportat la Spitalul Militar Val-de-Grâce şi supus cu succes unei operaţii craniene. Acolo avea să-l caute, peste numai câteva săptămâni, o roşcată pe nume Jacqueline care îi va deveni iubită. Majoritatea artiştilor răsăriteni locuiau pe atunci în La Ruche (Stupul), echivalentul din Montparnasse al vechiului Bateau Lavoir de pe colina Montmartre. Era văzuţi adesea petrecând până târziu într-o cantină din Impasse du Maine, dar şi în localul La Rotonde al cărui mărinimos patron, Victor Libion, le plătea, din când în când, consumaţia.

MAREA CRIZĂ ECONOMICĂ DIN AMERICA (ep.2)

Pe 24 octombrie 1929, valoarea acțiunilor de pe Wall Street scădea brusc cu 22% și, în mai puțin de o săptămână, 30 de miliarde de dolari (de zece ori bugetul federal) „s-au evaporat”. Companiile au rămas fără fonduri, iar oamenii de rând și micii întreprinzători – fără economii. Confruntat cu proteste violente, președintele Herbert Hoover s-a dovedit neputincios. Partizan al doctrinei economice liberale, nu dorea să răspundă revendicărilor maselor pauperizate de Marea Criză.

TIKAL (ep.6)

Templele din Tikal urmau linii ascendente, în vreme ce reședințele se dezvoltau în plan orizontal. Unele, precum  splendidul Palat Maler, aveau două niveluri, la unul dintre ele descoperindu-se și un tron pe care stătea, desigur, stăpânul casei. Admirăm şi cea mai grandioasă piramidă din Tikal, numită prozaic Templul IV. Alcătuit din milioane de tone de piatră, cu înălțimea de aproximativ 60 de metri, acesta este situat la 600 de metri vest de piața centrală, fiind cea mai înaltă structură pre-columbiană, încă în picioare, din Americi.

LUMI PREISTORICE (ep. 2/5)

Când au părăsit oceanul muribund şi s-au târât spre uscat, sarcopterigianul Tiktaalik și ceilalți membri ai familiei lui, supraviețuitori ai extincției devoniene – a doua la scară planetară – au schimbat lumea pentru totdeauna. Începea un alt capitol în istoria vieții, iar arborele evolutiv se îmbogățea cu noi ramuri. În perioada Permiană din Paleozoic, acum aproximativ 280 de milioane de ani, pe uscat se întindeau păduri de arbori precum Lepidodendron și alte cicadofite, care au suplimentat oxigenul din atmosferă prin procesul de fotosinteză. Continentele s-au unit şi au format Pangeea – un vast teritoriu pe care animalele îl puteau explora în voie.

***

Producător:  Oana Hașegan

Redactori: Ioana Dimoftache, Viviana Roșca

***

ACEST PROGRAM POATE FI VIZIONAT DE COPIII ÎN VÂRSTĂ DE PÂNĂ LA 12 ANI NUMAI CU ACORDUL SAU ÎMPREUNĂ CU PĂRINŢII ORI FAMILIA (AP)

 

 

 

 

 

 

 

 
Confuzia dintre știință și pseudoștiință: O problemă de reglementare și educare | VIDEO

Distincția clară între știință și pseudoștiință reprezintă o provocare persistentă, exacerbată de dificultatea pe care o întâmpină mulți indivizi ...

Valoarea educației

Interviul cu doamna educator Nicoleta Stancu, distinsă cu premiul "Învățătorul Anului" de către organizația Teach for Romania , oferă o ...

Suntem culți sau doar spoiți? | VIDEO

Suntem culți sau doar spoiți? | VIDEO

publicat: marţi, 25 martie 2025

Afirmația conform căreia suntem un popor educat și cultivat, moștenire a unei perioade comuniste idealizate, se ciocnește adesea de realitatea ...

 

#TVRedu