Sâmbătă, 11 iulie, de la ora 18:35, pe #TVR1 şi online pe TVR+, vă aşteptăm cu o nouă oră magică la #Teleenciclopedia . Iată sumarul ediției:
EDGAR DEGAS – FEMEI PE TERASA UNEI CAFENELE, SEARA (ep.1/2) AP
La 4 aprilie 1877, într-un apartament din apropierea Operei, se deschidea, A treia expoziție a impresioniștilor, cu optsprezece participanți.
Alături de Cézanne, Monet, sau Renoir – Edgar Degas, expunea o serie de pasteluri, câteva nuduri de femei și o pânză realizată cu ajutorul tehnicii monotipului: Femei pe terasa unei cafenele, seara.
ANTOINE DE SAINT-EXUPÉRY (ep.2/5)
În 1921, Antoine era devastat: își pierduse fratele (François, în vârstă de15 ani) și eşuase, totodată, în tentativa de a se înrola în Marina Franceză. În 1923, obținea mult visatul brevet de pilot, dar din păcate, la 1 mai, în același an, se prăbușea pe aeroportul Bourget. Mai mult, după acel accident, frumoasa Louise de Vilmorin, logodnica sa aristocrată, avea să-l părăsească fără nicio explicație, deși la insistențele acesteia, Antoine renunțase la cariera de pilot. Nu pentru mult timp: ca nou angajat al companiei de curierat aerian Latécoère, putea zbura din nou, însă pe o rută foarte periculoasă.
CONSTRUCTORII DE CASTELE (ep.2/11)
Ridicat pe la 1180 de Henric al II-lea, marele donjon al castelului Dover este ultimul turn cu secțiune pătrată construit după Cucerirea Normandă (din 1066). O veritabilă inovație arhitecturală pentru Franţa secolului al XII-lea este și castelul Gaillard, construit pe malul normand al Senei, de Richard I Inimă de Leu, între 1196-1198.
ȘERPII (ep.1/6)
Denumite științific și ofidieni, aceste reptile carnivore fără membre alcătuiesc subordinul Serpentes, din cadrul ordinului Squamata (al târâtoarelor acoperite de solzi). Maeștri ai deghizărilor, veritabili „farsori“ letali ai lumii vii, șerpii sunt capabili să-și păcălească prada ori să-și deruteze inamicii, supraviețuind fără hrană ani în șir.
Reluare în 13.07.2020, TVR 1, ora 01.00
Producător: OANA HAŞEGAN
Redactori: Ioana Dimoftache, Viviana Roșca