loader
Foto

Călătorii de la Paris în Tibet, la Teleenciclopedia

Teleenciclopedia, cel mai vechi magazin TV de ştiinţă şi cultură, v-a adus noi subiecte şi sâmbătă, 28 octombrie, la TVR 1.

 

ARTA ARHITECTURII (ep.9/15)

Stilul gotic este cel mai bine  reprezentant în Franța de două splendide lăcaşuri romano-catolice: Catedrala Nôtre Dame din Reims şi Catedrala Nôtre Dame din Strasbourg, cu impresionantul orologiu astronomic, vechi de 173 de ani şi înalt de 18 metri. La realizarea complexului mecanism – ce indică ora, calendarul laic şi bisericesc, dar şi eclipsele de Soare şi Lună – au colaborat mai mulți ceasornicari elveţieni, pictori, sculptori şi matematicieni.

 

 

REGATUL MARI (ep. 3/4)

Grandiosul palat al dinastiei Shakkanaku rămâne şi astăzi cea mai revelatoare descoperire de la Tell Hariri – important sit arheologic în Siria.

TAMARINUL (ep.1/2)

Specific zonelor tropicale, tamarinul, zis şi tamarind, se numără printre cele 1500 de specii de acacie, răspândite în Africa, India şi Australia.

ALEXANDRA DAVID NÉEL. CĂLĂTOARE ÎN TIBET (ep.1/3)

În luna octombrie a anului 1923, scriitoarea şi exploratoarea franco-belgiană Alexandra David Néel, în vârstă de 55 de ani, se deghiza într-un umil pelerin, pentru a traversa munţii Himalaya, cu destinația Lhasa. Însoţită de Aphur Yongden, călugăr budist și slujitor loial, ea a fost prima femeie care a reușit să ajungă în Tibet (interzis, pe atunci, străinilor).

***

Din 1965, când a fost lansată de Octavian Paler la Televiziunea Română, Teleenciclopedia a „luminat" perioada comunistă pentru mulţi români. Astăzi, încă mai trezeşte melancolia în oamenii care au crescut cu ea, iar pentru cei mici reprezintă o oază de educaţie, păstrându-şi formatul şi rolul, prezentând documentare cu subiecte diverse: natură, tehnologie, artă, sănătate etc.

Producător  OANA HAŞEGAN

Realizator: CORNELIA RĂDULESCU

 
Buna-creștere și nota de plată: Cultura bacșișului în lume

Răsplata în bani pentru un serviciu primit poate fi obligatorie pentru unii, dar jignitoare pentru alții. Fiecare cu tradițiile lui, nimic de ...

Comedia - de la teorie la practică (II). Am înțeles poanta ? | VIDEO

Râdem noi, râdem, dar de unde vine râsul nostru? Oamenii s-au întrebat și au cercetat tema comicului, acest subiect complex și profund uman. ...

Comedia - de la teorie la practică (I) De ce râdem? | VIDEO

De ce râde omul? Cum devin amuzante un cuvânt, o expresie ori o situație? Mecanism de apărare, explozie de detensionare, surpriză, absurd - ...

 

#TVRedu