loader
Foto

Teleenciclopedia - O nouă călătorie în universul cunoaşterii, sâmbătă la TVR1

Sâmbătă, 8 septembrie, de la ora 19.10, la TVR 1 descoperim secrete bine păstrate din Franţa sfârşitului de secol XV, călătorim de-a lungul Dunării, aflăm povestea unei fascinante jucării şi poposim în lumea bizară a moluştelor.

 



DOAMNA ȘI UNICORNUL

La sfârșitul secolului al XV-lea, Franța ajunsese cel mai mare regat din Europa, sub conducerea dinastiei de Valois. Spiritul Renașterii italiene pătrunsese treptat în principalele provincii, impulsionând dezvoltarea artelor. Printre operele remarcabile ce decorau somptuoasele palate se număra și La Dame à la licorne (Doamna și unicornul)– splendida tapiserie, compusă din șase piese, create în stilul „mille-fleurs”.

DUNĂREA. FLUVIUL-REGINĂ

În călătoria sa de aproape 3.000 de kilometri, Dunărea – cel mai „cosmopolit” fluviu –  îşi schimbă înfăţişarea de nenumărate ori, străbătând 10 ţări şi 4 capitale europene. La câțiva kilometri de Viena, Parcul Național Donau-Auen prilejuieşte întâlnirea cu o veritabilă „junglă” din zona temperată.

DESPRE JUCĂRII. ZMEUL

Zmeul a fost menționat de chinezi încă din secolul al II-lea î.Hr. Și exploratorul italian Marco Polo a fost fascinat de zmeie, descriindu-le pe larg  în jurnalul său, la întoarcerea din China. Mult mai târziu, în anul 1758, faimosul savant Benjamin Franklin a demonstrat natura electrică a fulgerului, înălțând în plină furtună un zmeu, de al cărui mâner a legat o cheie metalică.

MOLUȘTELE

Încrengătura moluștelor cuprinde aproape un sfert din fauna acvatică cunoscută: de la specii foarte familiare (cum ar fi stridiile, ori midiile), până la unele dintre cele mai rare şi bizare nevertebrate.  Evoluționiștii susțin că ar fi apărut acum mai bine de șase milioane de ani, în perioada Cambriană.

Ediţia este reluare din data de 10 februarie 2018.

 
Buna-creștere și nota de plată: Cultura bacșișului în lume

Răsplata în bani pentru un serviciu primit poate fi obligatorie pentru unii, dar jignitoare pentru alții. Fiecare cu tradițiile lui, nimic de ...

Comedia - de la teorie la practică (II). Am înțeles poanta ? | VIDEO

Râdem noi, râdem, dar de unde vine râsul nostru? Oamenii s-au întrebat și au cercetat tema comicului, acest subiect complex și profund uman. ...

Comedia - de la teorie la practică (I) De ce râdem? | VIDEO

De ce râde omul? Cum devin amuzante un cuvânt, o expresie ori o situație? Mecanism de apărare, explozie de detensionare, surpriză, absurd - ...

 

#TVRedu