loader
Foto

Teleenciclopedia ne spune poveştile iahtului Britannia

Seara de sâmbătă este cel mai bun moment pentru călătorii şi noi descoperiri, aşa cum ne-a învăţat Teleenciclopedia. O nouă ediţie a fost difuzată pe 28 mai la TVR 1 şi online pe TVR+, de la ora 18:50.

 

Ediția este disponibilă online pe TVR+.

Comoara templierilor sau istoricul iahtului Britannia, arealul tamarinului ori creşterea puilor de lemur au fost subiectele cu care ne-am delectat şi informat în seara de 28 mai, la TVR 1 şi online pe TVR+. Iată sumarul ediţiei:

Basilica San Francesco din Assisi

Continuăm, şi în ediţia din 28 mai a Teleenciclopediei, prezentarea picturilor în frescă ce împodobesc Biserica Superioară a Basilicii San Francesco din Assisi, şi a căror principală sursă de inspirație a fost Legenda Maior – biografia Sfântului Francisc, scrisă de teologul medieval Bonaventura da Bagnoregio.

Tamarinul

Avem şi o lecţie de biologie. Subiectul este Acacia heterophylla (cum este denumit ştiinţific) ce preferă arealele cuprinse între 1.200 şi 2.000 de metri altitudine – drept care i s-a zis şi Tamarin de Podiş. „Gazda” sa este Insula Réunion din Arhipelagul Mascarene, situat în Oceanul Indian, la aproximativ 700 de kilometri de Madagascar.

(w882) Teleencicl

Cavalerii templieri

Le satisfacem curiozitatea şi iubitorilor de istorie. Călătoria arheologului Michael Arbuthnot în căutarea comorii Templierilor, începută în Palestina, continuată în Franţa și Anglia, se încheie în Scoţia, la câteva mile de capitala Edinburgh – unde se află Capela Rosslyn.

Sanatoriile puilor

Nu se ştie din ce motive un pui de lemur sifaka – pe nume Tahina – a fost părăsit de mamă, la doar trei zile de la naştere. Veterinarul Benoit Quintard de la Grădina Zoologică din Besançon va îngriji gingaşa făptură, aşa cum se cuvine.

Iahtul regal Britannia

Răsfoim, în ultimul episod al Teleenciclopediei din 28 mai, un scurt istoric al iahtului Britannia, care a purtat-o timp de 44 de ani pe regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii în călătorii oficiale şi în vacanţe. Astăzi, iahtul este retras din navigaţie şi este deschis publicului.

***

Din 1965, când a fost lansată de Octavian Paler la Televiziunea Română, Teleenciclopedia a „luminat" perioada comunistă pentru mulţi români. Astăzi, încă mai trezeşte melancolia în oamenii care au crescut cu ea, iar pentru cei mici reprezintă o oază de educaţie, păstrându-şi formatul şi rolul, prezentând documentare cu subiecte diverse: natură, tehnologie, artă, sănătate etc.

Redactor: Oana Haşegan.

O emisiune de Cornelia Rădulescu

***

Ediţiile emisiunii Teleenciclopedia sunt disponibile pe portalul TVR+ timp de şapte zile de la difuzare.

Emisiunea poate fi urmărită şi pe tabletă sau telefon mobil.

Aici puteţi descărca aplicaţiile TVR+ pentru IOS si Android.

 
Istoricul Lucian Boia, la „Mic dejun cu un campion”: Românii nu sunt nici mai frumoşi, nici mai deştepţi decât toţi ceilalţi (ediție din 2015) | VIDEO

TVR Cultural redifuzează, între 20 și 24 mai, dialogurile Danielei Zeca Buzura cu actorul Mircea Albulescu (1934-2016), fosta campioană la ...

Spectacol muzical de excepție, închinat memoriei marelui Puccini, difuzat în exclusivitate la TVR Cultural, în 18 mai | VIDEO

TVR Cultural a transmis, în 18 mai, în exclusivitate Gala „Puccini”, o seară dedicată îndrăgitelor opere ale marelui compozitor italian, în ...

Actorul Pavel Bartoș, la „Interviurile TVR Cultural”: E bine să ai emoții, asta te face uman, nu ești robot | VIDEO

La „Interviurile TVR Cultural” din 18 mai, jurnalista Ioana Pavel l-a avut ca invitat pe actorul Pavel Bartoș.

 

#TVRedu