loader
Foto

Teleenciclopedia: Dogonii, unul dintre cele mai vechi popoare

Sâmbătă, 15 februarie, de la ora 19.00, la TVR 1 și TVR 1 HD am urmărit o nouă ediţie a emisiunii "Teleenciclopedia".

 

REMBRANDT VAN  RIJN – RONDUL DE NOAPTE (ep.2/2)

Puțini știu că tabloul Rondul de Noapte avea inițial 34 de personaje.

Trei dintre ele au fost îndepărtate în anul 1715, împreună cu marginile pânzei, cu prilejul expunerii în sala principală a Primăriei din Amsterdam (azi, Palatul Regal). Lucrarea a fost finanțată de 18 comanditari, fiecare plătind câte 100 de florini. Tabloul colectiv (pentru care Rembrandt a fost răsplătit cu 4000 de florini) a sporit faima căpitanului Banninck Cocq, ales de patru ori primar.

(w882)


CONFERINȚA DE LA IALTA (ep.5/5) (Premieră)

La numai trei săptămâni după Conferința de la Ialta (4-11 februarie 1945), Stalin încalcă angajamentele: astfel, pe 6 martie 1945, sub presiunea ocupației Armatei Roșii, instalează la București primul guvern comunist, condus de Petru Groza.


În celelalte țări estice, forțele politice antisovietice sunt eliminate, iar alegerile libere – falsificate. Stalin, adevăratul învingător al celebrei conferințe, își urmează planurile neabătut. Începea Războiul Rece.
(w882)


DOGONII (ep. 1/4)
Dogonii – unul dintre cele mai vechi popoare africane – s-au stabilit în Mali, pe culmile Platoului Bandiagara: un ținut de o frumusețe uluitoare, „presărat” cu sate întinse pe o suprafață de 200 de kilometri, la înălțimi de până la 600 metri.
(w882)


MOLUȘTELE (ep.2/5)
Continuăm incursiunea în captivanta și uimitoarea lume a moluștelor – încrengătura ce grupează cele mai multe vietăți marine. Trăsătura lor comună este consistența „flască” a corpului (numele derivă din adjectivul latinesc mollis – „moale”). Unele sunt sedentare, permanent fixate pe un suport; altele se deplasează lent ori, dimpotrivă, foarte rapid !

Reluare în 16.02.2020, TVR 1, 00:25

***

Producător:  OANA HAŞEGAN

Redactori: Ioana Dimoftache, Viviana Roșca

 
Buna-creștere și nota de plată: Cultura bacșișului în lume

Răsplata în bani pentru un serviciu primit poate fi obligatorie pentru unii, dar jignitoare pentru alții. Fiecare cu tradițiile lui, nimic de ...

Comedia - de la teorie la practică (II). Am înțeles poanta ? | VIDEO

Râdem noi, râdem, dar de unde vine râsul nostru? Oamenii s-au întrebat și au cercetat tema comicului, acest subiect complex și profund uman. ...

Comedia - de la teorie la practică (I) De ce râdem? | VIDEO

De ce râde omul? Cum devin amuzante un cuvânt, o expresie ori o situație? Mecanism de apărare, explozie de detensionare, surpriză, absurd - ...

 

#TVRedu