loader
Foto

Teleenciclopedia, cu lecţii de artă, istorie şi botanică

"Teleenciclopedia" - o bucurie pentru minte şi suflet,  în programul de  sâmbătă - 20 mai, la TVR 1 şi pe TVR +, de ora 18:50.

 

Ediția este disponibilă online pe TVR+.

ANGKOR WAT

Continuăm să-l însoțim pe arheologul american Michael Arbuthnot, în Angkor Wat (Cambodgia),  pentru a afla tainele străvechilor khmeri. Aceştia posedau, între altele, unul dintre cele mai avansate sisteme de control al apei.

ARTA ARHITECTURII

Important nod comercial în timpul Imperiului Roman, Florenţa – capitala Republicii omonime – a cunoscut apogeul în secolele al XIV-lea şi al XV-lea, când s-au creat splendide opere de artă şi monumente arhitectonice, precum: Basilica Santa Maria del Fiore şi Baptisteriul Sfântul Ioan Botezătorul – cel mai vechi lăcaș creștin al Florenței medievale.

(w882) Bauhaus2

BAUHAUS

Şcoala Bauhaus propunea nu doar o nouă viziune artistică, ci şi un stil de viaţă lipsit de prejudecăţi. Exemple de arhitectură cu influenţe cubiste. Modificarea construcţiilor originale sub regimul nazist şi cel comunist, urmate de restaurarea lor, în 1976: totul, cu explicaţii de specialitate, în Teleenciclopedia.

CAPOCHIERUL

Unii dintre cei mai impunători „rezidenţi” vegetali ai Guyanei sunt capochierii (Ceiba pentandra) – care, datorită pufului, ce le învăluie seminţele, şi lemnului moale, au fost supranumiţi „arbori de bumbac”, sau „arbori de brânză”.

SUFRAGETELE

Sufragetele din Marea Britanie –  reprezentante ale mişcării feministe, la început de secol XX. Aflăm şi ne inspirăm din experienţa lor, în ediţia din 20 mai a Teleenciclopediei.

(w500) Sufragete

***

Din 1965, când a fost lansată de Octavian Paler la Televiziunea Română, Teleenciclopedia a „luminat" perioada comunistă pentru mulţi români. Astăzi, încă mai trezeşte melancolia în oamenii care au crescut cu ea, iar pentru cei mici reprezintă o oază de educaţie, păstrându-şi formatul şi rolul, prezentând documentare cu subiecte diverse: natură, tehnologie, artă, sănătate etc.

Producător: Oana Haşegan

Realizator: Cornelia Rădulescu

***

Ediţiile emisiunii Teleenciclopedia sunt disponibile pe portalul TVR+ timp de şapte zile de la difuzare.

Emisiunea poate fi urmărită şi pe tabletă sau telefon mobil.

Aici puteţi descărca aplicaţiile TVR+ pentru IOS si Android.

 
Istoricul Lucian Boia, la „Mic dejun cu un campion”: Românii nu sunt nici mai frumoşi, nici mai deştepţi decât toţi ceilalţi (ediție din 2015) | VIDEO

TVR Cultural redifuzează, între 20 și 24 mai, dialogurile Danielei Zeca Buzura cu actorul Mircea Albulescu (1934-2016), fosta campioană la ...

Spectacol muzical de excepție, închinat memoriei marelui Puccini, difuzat în exclusivitate la TVR Cultural, în 18 mai | VIDEO

TVR Cultural a transmis, în 18 mai, în exclusivitate Gala „Puccini”, o seară dedicată îndrăgitelor opere ale marelui compozitor italian, în ...

Actorul Pavel Bartoș, la „Interviurile TVR Cultural”: E bine să ai emoții, asta te face uman, nu ești robot | VIDEO

La „Interviurile TVR Cultural” din 18 mai, jurnalista Ioana Pavel l-a avut ca invitat pe actorul Pavel Bartoș.

 

#TVRedu