loader
Foto

„România literară TV”: Criticii literari Mihai Zamfir, Răzvan Voncu și Angelo Mitchievici, invitații speciali ai lui Nicolae Manolescu | VIDEO

TVR Cultural le-a adus telespectatorilor, în 28 octombrie, dialogul dintre Mihai Zamfir, Angelo Mitchievici, Răzvan Voncu și Nicolae Manolescu, în cel de-al doilea sezon al emisiunii „România literară TV”. Ediția a fost difuzată începând cu ora 15.00.

 

În cadrul celei de-a patra ediții din acest sezon, Nicolae Manolescu a discutat,  împreună cu invitații săi speciali, despre starea literaturii române, critica și istoria literară, canonul ca adversar al criticii literare, importanța criticii în contextul devalorizării literaturii și importanța stabilirii valorilor în artă.

(w882) România l

Răzvan Voncu este lector universitar la Catedra de literatură română a Facultății de Litere, din cadrul Universității București, scriitor, critic, istoric literar și redactor-șef al revistei România literară. A obținut numeroase premii pentru activitatea sa literară, printre care Premiul Uniunii Scriitorilor din România pentru critică, istorie literară şi eseu, în 2017.

Mihai Zamfir este scriitor, istoric și critic literar, profesor universitar la Universitatea București. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România din 1978. Debutul său literar s-a petrecut în 1962, cu articole în revista „Contemporanul”. În decursul timpului, a publicat literatură de specialitate, dar și beletristică.

Angelo Mitchievici (n. 5 noiembrie 1972, Drăgășani, Vâlcea, România) este un prozator, critic literar și eseist din România. Este profesor universitar doctor habilitat la Universitatea „Ovidius” din Constanța, unde predă literatură română și literatură comparată.

(w882) Nicolae Ma

Edițiile din noul sezon al emisiunii sunt moderate de Nicolae Manolescu, director și editorialist al revistei „România literară”, începând cu 1990. Este critic și istoric literar, cronicar literar și profesor universitar, membru titular al Academiei Române din 2013.

„România literară TV”, proiect inedit realizat de Televiziunea Română în parteneriat cu Uniunea Scriitorilor din România, își propune să le ofere telespectatorilor o imagine cuprinzătoare asupra faptelor semnificative din literatura română.

Emisiunea este difuzată în fiecare sâmbătă, de la ora 15.00, cu reluare joi, la ora 13.30. Emisiunea este disponibilă și pe platforma TVR+.

***

Urmăriți ediția mai jos:

 

***

Echipa:

Nicolae Manolescu - moderator

Andrea Duță și Daniela Guțu - jurnaliști TV

Anca Pușcaș – regia artistică

Bianca Florea - producător

 
100 de ani în 10 ecranizări străine: de la cărți la filme de succes

Un manuscris respins de 12 edituri, dar și piese de teatru recompensate cu Premiul Pulitzer au devenit repere cinematografice și succese ...

Buna-creștere și nota de plată: Cultura bacșișului în lume

Răsplata în bani pentru un serviciu primit poate fi obligatorie pentru unii, dar jignitoare pentru alții. Fiecare cu tradițiile lui, nimic de ...

Comedia - de la teorie la practică (II). Am înțeles poanta ? | VIDEO

Râdem noi, râdem, dar de unde vine râsul nostru? Oamenii s-au întrebat și au cercetat tema comicului, acest subiect complex și profund uman. ...

 

#TVRedu