loader
Foto

“Regatul Sălbatic”: Pentru om şi pentru natură

Dacă cineva e curios să afle care-i “motorul” “Regatului Sălbatic” are ocazia ca în ediția de sâmbătă 18 decembrie să afle în bună măsură. TVR 3, de la ora 20.00.

 

De fapt cred că deja telespectatorii fideli şi-au dat seama că noi vorbim despre natură din perspectiva responsabilităţii. Mai mult decât atât, nu excludem omul din natură pentru că natura însăşi nu o face. Comunităţile oamenilor sunt strâns legate de natură și trebuie să rămână astfel, pentru ca beneficiile să fie pe termen lung şi reciproce.

(w882)

Pentru om şi pentru natură. Începând de astăzi vom diseca episodic o comunitate, pentru a încerca să înţelegem energiile care produc evoluţia odată cu trecerea timpului. Deloc întâmplător am ales Putna. Un loc nu doar încărcat de o istorie aparte a identităţii noastre cât mai ales un ţinut al pădurii şi vietăţilor ei la marginea civilizaţiei.

(w882) eee

Iar pentru că înainte de orice am parcurs cadre naturale de o frumuseţe deosebită, vă împărtăşim nealterate ganduri, trăiri şi dorinţe care au ca numitor comun preţuirea pentru natură ca o garanţie pentru existenţa pe mai departe a civilizaţiei.

Producător Mihai Ovidiu Enea

 
Kilograme multe, educație puțină | VIDEO

Kilograme multe, educație puțină | VIDEO

publicat: miercuri, 04 decembrie 2024

Activitatea fizică este esențială pentru menținerea unei stări de bine generale și pentru prevenirea afecțiunilor de sănătate.

Educația în România: O prioritate ignorată | VIDEO

Educația în România: O prioritate ignorată | VIDEO

publicat: miercuri, 04 decembrie 2024

În ultimii ani, educația s-a dovedit a fi un subiect de controversă în România, iar statisticile naționale și europene susțin această observație.

Scriitorul Goran Mrakić și antreprenorul Gheorghe Chevereșan invitați la

Asociația Banatica se află în centrul discuțiilor actuale despre promovarea sportului și educației în comunitate, având ca invitați de marcă pe ...

 

#TVRedu