Daniela Zeca Buzura, gazda emisiunii „Mic dejun cu un campion”, v-a aşteaptat în această sâmbătă la o întâlnire cu Radu Boroianu, preşedintele Institutului Cultural Român. De la ora 9.00, la TVR 2, TVR HD şi online pe TVR+.
Ediția este disponibilă online pe TVR+
Descendent din spiţa a două vechi familii româneşti, crescut în spiritul valorilor liberale, regizorul Radu Boroianu se numără printre fondatorii Partidului Naţional Liberal din anii 1990. Reintrarea pe scena politică românească a vechilor partide urmărea reînnodarea istoriei acestora de la punctul în care nu mai putuseră activa datorită preluării puterii de către comunişti.
La îndemnul lui Liviu Ciulei, Radu Boroianu s-a înscris la Facultatea de Regie a Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L.Caragiale”, pe care a finalizat-o în 1968. A urmat şi studii pe sociologie şi psihologie. Încă din anul absolvirii facultăţii a devenit membru al Asociaţiei Oamenilor de Teatru din România, iar în 1990, al UNITER.
Ca regizor, Radu Boroianu a avut numeroase colaborări cu teatre din ţară şi străinătate, cu Televiziunea Română şi cu Teatrul Radiofonic. S-a afirmat ca gazetar, publicând în cotidiene şi în presa de specialitate cronici şi eseuri teatrale. A făcut traduceri şi a scris un număr important de studii referitoare la literatura franceză. Întâlnirea cu Liviu Ciulei şi cu Lucia Sturdza Bulandra, ca şi cu alţi mari actori şi oameni de teatru aveau să-i marcheze parcursul profesional. Şi-a dublat activitatea regizorală, cu cea de manager cultural, între 1968 – 1990 fiind director artistic la teatrele „Ţăndărică” şi „Ion Vasilescu” din Bucureşti şi la Teatrul „Alexandru Davila” din Piteşti.
Iubitor şi priceput colecţionar de artă, Radu Boroianu este un fin cunoscător al pieţei de artă româneşti şi europene. Nu este de mirare că s-a implicat activ în formarea acestei pieţe, practic aproape inexistente înainte de 1990 prin înfiinţarea, în 2008, a Galeriilor Artmark şi a Casei de Licitatii Artmark şi mai apoi a European Art Gallery din Bucureşti. Invitarea artiştilor români şi străini, expunerea şi valorificarea obiectelor de artă şi antichităţi, organizarea de licitaţii şi târguri de profil au fost principalele intrumente prin care Radu Boroianu a acţionat direct asupra creşterii interesului publicului pentru arta românească şi nu numai.
Instituţional, Radu Boroianu a ocupat funcţia de secretar de stat în Ministerul Culturii (1991 – 1992), demnitate în care revine între 2013 - 2014 contribuind în acest fel la deschiderea fără precedent pe care arta şi cultura autohtonă au avut-o în anii după evenimentele din Decembrie 1989.
Implicat în politică, ca membru al Partidului Naţional Liberal, Radu Boroianu a deţinut funcţii importante în guvernele post-decembriste. A fost pe rând, senator PNL (1996 - 2000) – a demisionat în 1997, ambasador în Elveţia în timpul mandatului preşedintelui Emil Constantinescu (1997 - 2000) şi ministru delegat pentru informaţii publice în Cabinetul Victor Ciorbea. A fost desemnat vicepreşedinte al PNL în perioada Convenţiei Demoratice.
În 2005, în perioada Cabinetului Tăriceanu a fost desemnat secretar de stat pentru francofonie iar în 2009, alături de fostul preşedinte Emil Constantinescu, Radu Boroianu a activat în comitetul de sprijin pentru candidatura lui Crin Antonescu la alegerile prezidentiale. Fiind un apropiat al lui Călin Popescu Tăriceanu, Radu Boroianu l-a urmat recent în Partidul Liberal Reformator, fiind în prezent vicepreşedintele acestuia.
„Din mai 2015 ocupă funcţia de preşedinte al Institutului Cultural Român, demnitate din care încearcă să creeze politici culturale, direcţii şi forme de promovare adecvate pentru cultura şi creatorii români contemporani. Vasta sa experienţă artistică şi administrativă, dublată de diplomaţie, simţ al valorilor şi respect pentru lumea creatorilor, îi vor aduce, sperăm, o binemeritată recunoaştere a eforturilor şi imparţialităţii mandatului său", spune Ileana Ploscaru Panait, producătorul TVR al seriei Mic dejun cu un campion.
Pentru meritele sale culturale deosebite a fost distins în 1998 cu Ordinul „Cavaler al Legiunii de Onoare” atribuit de statul francez şi, în 2000, de Ziua Naţională a României, cu Ordinul „pentru Merit” în grad de Comandor.