Au trecut mai bine de doi ani de la această filmare, iar trecerea timpului n-a făcut decât să confere și mai multă profunzime dialogului. Îl revedeți pe Victor Rebengiuc, în dialog cu Daniela Zeca Buzura, sâmbătă, 1 august, de la ora 10.00, la TVR 2HD.

De regulă, Maestrul nu este prea darnic cu apariţiile sale publice. Nu-i place să se expună decât pe scenă. Este mai tot timpul ocupat cu proiectele sale profesionale şi nu are răgaz pentru emsiuni de „canapeluţă” cum le spune el.

Zeci de roluri în teatru şi film descriu o carieră care, sperăm cu toţii, e departe de a-şi fi epuizat resursele. Dovada este prezenţa sa permanentă în distribuţia Teatrului Naţional din Bucureşti.

Cu toate acestea, Victor Rebengiuc mărturiseşte că nu este actorul-vedetă. Nu se simte tributar unui anume personaj pe care, pentru a-l interpreta, îl poartă cu sine şi înainte, şi după spectacol, ca şi cum ar fi o marcă de care nu se poate despărţi. Dimpotrivă, la ieşirea din scenă, odată cu costumul de spectacol şi fardul de pe obraz dispare şi „dublul” său însoţitor, personajul căruia îi dă viaţă şi substanţă. Şi devine... Victor Rebengiuc, omul obişnuit care-şi cumpără ziarul şi pâinea în fiecare zi.

Asta nu înseamnă, nici pe departe că nu studiază în profunzime fiecare nuanţă a caracterelor pe care este pus să le joace. Ne povestea, de exemplu că el, citadinul sadea, când a fost distribuit în „Moromeţii”, a avut momente în care se gândea serios să decline rolul pentru că nu ştia cum să se raporteze la o lume a satului pe care nu o cunoştea. Şi atunci, s-a gândit că de fapt Ilie Moromete nu este altceva decât un om împovărat de probleme, într-un context istoric căruia nu i se putea sustrage. Ce a ieşit? Un rol magistral, cu care Victor Rebengiuc este identificat şi acum.

Este doar una dintre partiturile memorabile care l-au făcut cunoscut, iubit, apreciat de public şi critica de specialitate, respectat de colegi, adulat de studenţi. Cert este că acolo unde apare numele său pe afiş, spectacolele se joacă cu casa închisă. Ce semn de mai mare omagiu poate fi pentru un actor decât dragostea celor pentru care, seară de seară, se deschide întru totul pentru a da viaţă unui vis.

***

„M-a impresionat profund prezenţa sa. Îl ţineam minte din episodul Revoluţiei de la TVR. Acela cu hârtia igienică. Recunosc că atunci nu am înţeles întru totul semnificaţia gestului său. Dar cei treizeci de ani care s-au scurs între timp şi evoluţia societăţii până în acest moment au probat acea pornire, atât de atipică, în contextul exaltat de atunci. Cu certitudine că un artist are alte capacităţi de a percepe în perspectivă mersul lucrurilor. Sunt abilităţi datorate unui anumit tip de sensibilitate şi numeroaselor „vieţi” pe care le descifrează şi le trăieşte, oferindu-i o atât de mare plajă de experienţe indirecte. Apoi, pentru a monta emisiunea l-am revăzut în arhive în roluri din „Pădurea spânzuraţilor” în regia Liviu Ciulei, 1964 ( prima distincţie la Festivalul Internaţional de Film de la Cannes pentru România, la categoria Première Oeuvre), „Cum vă place”, „Un tramvai numit dorinţă”, „Cazul Pinedus”, „O scrisoare pierdută”, „Moromeţii”, „Visul unei nopţi de vară” şi... multe, multe altele.

„Recunosc că am vizionat cu mult mai mult decât aveam nevoie dar, uitam pur şi simplu că trece timpul revăzând ceva ce mi-ar plăcea să urmăresc în fiecare zi: oameni dăruiţi care, prin dedicaţia lor, prin mesieria lor, prin umanitate şi exemplul personal fac România să existe.” (spune Ileana Ploscaru Panait, producătorul emisiunii)

Foto: Dănuț Cristișor, TVR