loader
Foto

„Mic dejun cu un campion”: Daniela Zeca Buzura, în dialog cu Gabriel Liiceanu, în 19 noiembrie, la TVR Cultural | VIDEO

TVR Cultural a difuzat duminică, 19 noiembrie, dialogul de colecție dintre Daniela Zeca Buzura, gazda „Mic dejun cu un campion”, și filosoful Gabriel Liiceanu.

 

Un text de Ileana Ploscaru Panait, producătoarea emisiunii „Mic dejun cu un campion”

Cu scriitorul şi filosoful Gabriel Liiceanu plănuiam de mult o întâlnire de taină. Mai ales după evenimentele din 1989, s-a afirmat cu tărie în spaţiul public, fiind una dintre cele mai vizibile şi vocale personalităţi care au participat la dezbateri şi luări de poziţie faţă de evenimentele politice şi culturale ce aveau loc pe scena românească. Această atitudine i-a adus o notorietate indiscutabilă, dar şi critici şi, uneori, adversităţi ireconciliabile.

Lipsea această verigă din seria invitaţilor exemplari pe care i-am avut la „Mic dejun cu un campion”. Ne-am bucurat cu adevărat de privilegiul de a-l avea alături de noi pe Gabriel Liiceanu, care cu greu a pus o scurtă pauză activităţii sale zilnice foarte încărcate, pentru a veni la Grădina Verona. Sigur, tot ce s-a discutat are o asemenea densitate de idei şi de convingere mărturisită, încât avem convingerea că nu veţi pierde niciun singur minut din acest schimb de idei condus cu şarm şi cu măsură de Daniela Zeca Buzura.

Acesta este cel de-al cincilea episod din sezonul 18 al emisiunii „Mic dejun cu un campion”.

 

 

 
Probleme pentru economia verde bazată pe hidrogen | VIDEO

Proiectul Hidrogen, în contextul tranzițiilor la economia verde, poate crea, până în 2050, 300 de milioane de locuri de muncă la nivel global. ...

Confuzia dintre știință și pseudoștiință: O problemă de reglementare și educare | VIDEO

Distincția clară între știință și pseudoștiință reprezintă o provocare persistentă, exacerbată de dificultatea pe care o întâmpină mulți indivizi ...

Valoarea educației

Interviul cu doamna educator Nicoleta Stancu, distinsă cu premiul "Învățătorul Anului" de către organizația Teach for Romania , oferă o ...

 

#TVRedu