loader
Foto

Galerie foto

„Lumea mea e România!”– ediţie specială a Ştirilor TVR de 1 Decembrie

Aniversarea Zilei Naţionale a României începe la TVR 1 la ora 9.00, cu transmisiuni directe alternative de la Bucureşti, din ţară şi străinătate.

 

După ce au arătat telespectatorilor faţa optimistă a României şi au demonstrat că pot fi generoşi cu timpul, priceperea şi experienţa lor, făcând voluntariat, de 1 Decembrie Ştirile TVR sărbătoresc România ideilor, a oamenilor şi a speranţelor. Alături de Mihai Constantin, Ligia Munteanu şi toti cei care iubesc România, echipa ştiriştilor TVR declară: „Lumea mea e România!”.

Poveştile oamenilor care schimbă România prin gesturile lor se întâlnesc într-o ediţie specială, difuzată în direct la TVR 1, de la ora 9.00. Jurnaliştii TVR vor încerca să identifice, cu ajutorul corespondenţilor din ţară şi din străinătate, România contemporană: cine suntem şi care sunt valorile care ne carcacterizează. Cu alte cuvinte, concret, motivele pentru care „lumea mea e Romania!”.

(w882)

Adelin Petrişor şi Alina Grigore se vor afla la Arcul de Triumf, în mijlocul mulţimii de bucureşteni, la parada militară. De-a lungul ediţiei speciale, telespectatorii TVR 1 vor putea vedea cum sărbătoresc Ziua Naţională a României asistaţii unui cămin de bătrâni, alături de primarul Capitalei, Sorin Oprescu. De altfel, Primăria Capitalei s-a arătat interesată să sprijine şi iniţiativa TVR de a oferi trecătorilor un ceai cald, instalând în stradă o bucătărie mobilă. Tot la ediţia specială de 1 Decembrie, telespectatorii vor afla poveşti despre românii sau străinii care au decis că lumea lor, cea în care au ales să trăiască, este România.

Ce surprize sunt pregătite pentru 1 Decembrie la Cluj-Napoca, Iaşi, Craiova, Timişoara, Tîrgu Mureş sau Braşov vor dezvălui corespondenţii TVR din ţară. Iar românii care trăiesc în afara graniţelor vor avea ocazia să se exprime prin intervenţii în direct din New York, Tel Aviv, Madrid sau Roma.

(w882)

Parada de 1 Decembrie, una specială anul acesta, începe la ora 11.00 şi va fi transmisă în direct în ediţia specială a Ştirilor TVR, difuzată la TVR 1, TVR HD şi TVR Internaţional. Cei prezenţi, dar şi telespectatorii TVR vor vedea de această dată defilând şi soldaţi din trupe străine sau de la Chişinău.

Telejurnalele TVR de la orele 14.00, 18.00 şi 20.00 vor continua să relateze ce fac românii de 1 Decembrie, sub sloganul „Lumea mea e România!”.

(w882)

Jurnaliştii Ştirilor TVR au oferit în ultimele luni telespectatorilor campaniile „România Optimistă” şi „Ajută România!”, acţiuni de conştientizare pozitivă a valorilor, ideilor şi obiceiurilor României contemporane. Motivele şi oamenii pentru care „lumea mea e România” fac subiectul ediţiei speciale a Ştirilor TVR, de Ziua Naţională a României.

 
„Mic dejun cu un campion”: Daniela Zeca Buzura, în dialog cu Andreea Marin (ediție din 2017) | VIDEO

Între 5 și 11 august, TVR Cultural redifuzează dialogurile Danielei Zeca Buzura cu pictorul Ilie Boca, gimnasta Cătălina Ponor, scriitoarea Ioana ...

Elisabeta Lipă, la „Portret de excelență”: În sportul de înaltă performanță, Comitetul Olimpic Internațional a introdus egalitatea de șanse | VIDEO

TVR Cultural i-a invitat pe telespectatori să revadă sâmbătă, 10 august, de la ora 16.00, dialogul dintre Mihaela Olaru, gazda emisiunii „Portret ...

Sculptorul Laurențiu Mogoșanu, la „Biografii necesare”: „Eu Îl mărturisesc pe Hristos şi asta se vede în arta mea” | VIDEO

TVR Cultural i-a invitat pe telespectatori să revadă, la „Biografii necesare”, în 11 august, de la ora 22.10, dialogul dintre artista vizuală ...

 

#TVRedu