loader
Foto

Galerie foto

Lucian Boia, „un istoric tandru cu istoria”

„Mihai Eminescu, românul absolut”, cea mai recenta operă a istoricului Lucian Boia, a fost pretextul întâlnirii Marinei Constantinescu, la Nocturne , cu Lucian Boia. Ați putut revedea ediţia luni, 11 ianuarie, de la ora 23.30, la TVR 1, TVR HD şi TVR+.

 

Lucian Boia, „un istoric tandru cu istoria", după cum îl descrie Marina Constantinescu, este un personaj, un om de cultură şi o personalitate care a iniţiat generaţii în felul de a citi (şi) altfel istoria.

Semne că Lucian Boia va deveni un căutător al adevărului şi un cercetător al poveştilor au existat încă  din copilăria invitatului – la 3 ani răsfoia cu voluptate enciclopedii Larousse, deşi nu înţelegea nimic, după cum declară istoricul. Curiozitatea şi plăcerea descoperirilor se anunţau încă de atunci, iar de Eminescu-poetul s-a îndrăgostit în adolescenţă. Însă de Eminescu-jurnalistul nu s-a putut apropia prea mult pentru ca nu i-a putut împărtăşi ideologia.

Într-o ţară în care toata lumea crede că-l cunoaşte pe Mihai Eminescu, deşi nu i-a citit opera, Lucian Boia admite că „Eminescu e un bun comun”.

(w882)

Deşi este un explorator al lumii ideilor valoroase, Boia „nu se pierde in imaginar şi în mituri”. „Eminescu nu e perceput doar ca un foarte mare poet. A ajuns să fie mai mult, mult mai mult decât atât. Ni se înfățișează, la cota lui cea mai înaltă, ca exponent suprem al românismului”, spune istoricul în deschiderea cărţii. Cu detaşare şi scriitură critică, Boia merge pe urma cultului „poetului naţional” şi a exagerărilor create în jurul numelui său.

În dialogul nocturn de luni, 11 ianuarie, Lucian Boia ne poartă într-un timp consistent, valoros pentru Europa şi România: anii 1900, vremuri de elită, cu elite. „Dacă vrem să explicăm istoria până la capăt, cu siguranţă ne împotmolim", recunoaşte el.

(w882)

Cu zeci de volume scrise de-a lungul carierei sale, Boia spune că „între mine şi istorie nu există nimic solemn, avem o relaţie foarte personală”.

După o vacanţă la Balcic, s-a îndrăgostit de acel loc atât de special şi, pe drumul de întoarcere, avea deja în minte proiectul „Balcic. Micul paradis al României Mari”.  El crede că „românii au văzut în Balcic ceea ce bulgarii nu văzuseră”. A fost impresionat de forţa  Reginei Maria, pe care o consideră un personaj puternic, combativ şi implicat.

Cât despre viitor, istoricul spune că „dacă facem pronosticuri pentru ce va fi peste 10 ani (...), vom greşi aproape cu siguranţă. Nu avem control asupra istoriei. Oamenii fac istoria!” Un citat extrem de potrivit şi de actual...

***

(w882)

Criticul de teatru Marina Constantinescu a început să facă televiziune în 2000, ca realizator al emisiunii Cabina de montaj, iar din 2001 povestea ei continuă cu Nocturne, emisiune difuzată de TVR 1.

Nocturne este o reverenţă în faţa valorii, a verticalităţii morale şi profesionale, aşa cum o descrie şi Marina Constantinescu. „Nocturnele sunt poveşti cu şi despre oamenii din mine şi din jurul nostru. Sondez continuu pe terenul marilor valori, prea puţin cunoscute, pe de o parte, precum şi dialoghez cu mari personalităţi, prea bine cunoscute, pe care încercăm să le prezentăm, cu smerenie şi cu modestie, în imagini mai puţin bătătorite, cu stări mai puţin intuibile"

Marina Constantinescu face echipă la Nocturne cu regizorul Aurel Badea şi redactorul Oana Cucuruzeanu.

 

 
„Mic dejun cu un campion”: Daniela Zeca Buzura, în dialog cu Andreea Marin (ediție din 2017) | VIDEO

Între 5 și 11 august, TVR Cultural redifuzează dialogurile Danielei Zeca Buzura cu pictorul Ilie Boca, gimnasta Cătălina Ponor, scriitoarea Ioana ...

Elisabeta Lipă, la „Portret de excelență”: În sportul de înaltă performanță, Comitetul Olimpic Internațional a introdus egalitatea de șanse | VIDEO

TVR Cultural i-a invitat pe telespectatori să revadă sâmbătă, 10 august, de la ora 16.00, dialogul dintre Mihaela Olaru, gazda emisiunii „Portret ...

Sculptorul Laurențiu Mogoșanu, la „Biografii necesare”: „Eu Îl mărturisesc pe Hristos şi asta se vede în arta mea” | VIDEO

TVR Cultural i-a invitat pe telespectatori să revadă, la „Biografii necesare”, în 11 august, de la ora 22.10, dialogul dintre artista vizuală ...

 

#TVRedu