loader
Foto

Galerie foto

La Teleenciclopedia din 4 iulie învăţăm despre capochieri şi delfini

Aventura cunoaşterii a făcut un nou popas în ediţia de sâmbătă, 4 iulie, a emisiunii Teleenciclopedia, de la ora 18:50, pe TVR 1 și online pe TVR+.

 

Ediția este disponibilă online pe TVR+, timp de 7 zile de la data difuzării.

Sumarul ediţiei din 4 iulie vă oferă lecţii diverse. Iată subiectele:

Comori toscane. De la Valdarno la Casentino

Călătoriile de vacanţă au inclus ori vă vor duce şi în Toscana, adevărat tezaur al civilizaţiei europene. Muzeul Bisericii Collegiata di San Lorenzo, din Montevarchi, găzduieşte o capodoperă a artei decorative din perioada barocă: relicvariul - modelat, în 1630, de orfevrul florentin Michele Genovini. Alte câteva lucrări, reprezentative pentru arta renascentistă, sunt găzduite de Muzeul Bisericii Parohiale „Sfântul Ioan Botezătorul” din Cavriglia.

Capochierul

În ediţia din 4 iulie a Teleenciclopediei, începem să învăţăm despre ... capochier, unul dintre cei mai impunători „rezidenţi” vegetali ai Guyanei. Capochierii (Ceiba pentandra), datorită pufului ce le învăluie seminţele şi lemnului moale, au fost supranumiţi „arbori de bumbac” sau „arbori de brânză”.

 

(w882) Teleencicl

 

Sanctuarul din Delphi

Importanţa Sanctuarului Delphic, vestit şi dincolo de hotarele Eladei, se datora, mai cu seamă, Oracolului la care veneau mii de pelerini pentru a-și cunoaște viitorul.

Armata delfinilor

Calamarii africani Chokka, (Loligo vulgaris reynaudii), sunt hrana favorită a delfinilor comuni (Delphinus Delphis) pe care, însă, nu-i pot prinde cu uşurinţă. Între timp, păsările Morus capensis se află în plin proces de reproducere. După numai 100 de zile, puii lor vor fi gata să facă primele scufundări în ocean.

***

Din 1965, când a fost lansată de Octavian Paler la Televiziunea Română, Teleenciclopedia a „luminat" perioada comunistă pentru mulţi români. Astăzi, încă mai trezeşte melancolia în oamenii care au crescut cu ea, iar pentru cei mici reprezintă o oază de educaţie, păstrându-şi formatul şi rolul, prezentând documentare cu subiecte diverse: natură, tehnologie, artă, sănătate etc.

Redactor: Oana Haşegan. O emisiune de Cornelia Rădulescu.

***

Ediţiile emisiunii Teleenciclopedia sunt disponibile pe portalul TVR+ timp de şapte zile de la difuzare. Emisiunea poate fi urmărită şi pe tabletă sau telefon mobil. Aici puteţi descărca aplicaţiile TVR+ pentru IOS si Android.

 
Spectacol muzical de excepție, închinat memoriei marelui Puccini, difuzat în exclusivitate la TVR Cultural, în 18 mai | VIDEO

TVR Cultural a transmis, în 18 mai, în exclusivitate Gala „Puccini”, o seară dedicată îndrăgitelor opere ale marelui compozitor italian, în ...

Actorul Pavel Bartoș, la „Interviurile TVR Cultural”: E bine să ai emoții, asta te face uman, nu ești robot | VIDEO

La „Interviurile TVR Cultural” din 18 mai, jurnalista Ioana Pavel l-a avut ca invitat pe actorul Pavel Bartoș.

Pictorul Constantin Flondor, la „Biografii necesare”: Pentru mine, repetiţia este monotonă. Totdeauna, am simţit nevoia de a mă provoca, de a tenta riscul | VIDEO

Invitatul Ileanei Ploscaru Panait la „Biografii necesare” a fost pictorul Constantin Flondor, profesor la Facultatea de Arte Plastice și Design a ...

 

#TVRedu