loader
Foto

Galerie foto

„Istoria literaturii române contemporane cu Alex Ștefănescu”: Despre Vasile Voiculescu și Nichita Stănescu, în ultimul weekend din martie

Între 25 și 31 martie, la „Istoria literaturii române contemporane”, telespectatorii TVR Cultural au putut afla, de la regretatul critic literar Alex Ștefănescu, mai multe despre viețile și operele semnate de Ana Blandiana, Mircea Ivănescu, Daniel Cristea-Enache, Paul Goma, Ioan Groșan, Vasile Voiculescu și Nichita Stănescu. Emisiunea este difuzată de luni până vineri de la ora 17.50, iar în weekend - de la 18.50.

 

Edițiile săptămânii:

Luni, 25 martie: Ana Blandiana (n. 25 martie 1942)

  • difuzări: ora 17.50, reluare - 23.45; marți, 26 martie, ora 11.50

„Ana Blandiana, născută în 1942 în Timișoara, este un personaj luminos al vieții noastre literare. Chiar numele său are ceva melodios - Ana Blandiana. De fapt, este vorba despre un pseudonim, poeta l-a compus preluând  numele satului în care s-a născut mama ei, Blandiana, din județul Alba, și din acest nume a desprins un prenume: Ana.

Ana Blandiana nu joacă un rol atunci când ține un discurs liric. Este mereu ea însăși, nu îmbracă alte haine lirice, nu apare niciodată în travesti și, atunci, te întrebi de ce ne place atât de mult să o vedem evoluând în acest spațiu al poeziei. Ne place pentru că este o prezență care ne cucerește prin simplitate, o vedem ca pe o vestală, nu cochetează, nu recurge la trucuri literare, iar această vulnerabilitate asumată, faptul că apare dezarmată în fața publicului, ca o dresoare fără bici în fața tigrilor, ne cucerește imediat. (...)”, explica Alex Ștefănescu, la „Istoria literaturii române contemporane.

„Iubesc ploile, iubesc cu patimă, înnebunitele ploi și ploile calme, ploile feciorelnice și ploile dezlănțuite femei, ploile proaspete și plictisitoarele ploi fără sfârșit. Iubesc ploile, iubesc cu patimă ploile, îmi place să mă tăvălesc prin iarba  lor albă, înaltă, îmi place să le rup firele și să umblu cu ele în dinți, să amețească, privindu-mă astfel, bărbații” - „Descântec de ploaie”, Ana Blandiana

CITIȚI ȘI: „FEŢELE LIBERTĂŢII”, O SERIE DE INTERVIURI CU PERSONALITĂȚI REMARCABILE, LA TVR CULTURAL | VIDEO

EDIȚIE DE COLECȚIE „MIC DEJUN CU UN CAMPION”: ANA BLANDIANA, ÎN DIALOG CU DANIELA ZECA BUZURA, DESPRE JURNALUL „MAI-MULT-CA-TRECUTUL” | VIDEO

CONFERINȚELE ONB, CU ANA BLANDIANA: „POATE POEZIA SALVA LUMEA?” | VIDEO

TVR CULTURAL: ANA BLANDIANA ȘI ROMULUS RUSAN, ÎN DIALOG CU H.R. PATAPIEVICI, ÎN 21 DECEMBRIE | VIDEO

„Încă de la doilea volum al său, „Călcâiul vulnerabil”, apărut în 1966, era sesizabilă această tendință de a regândi teme existențiale importante: nașterea, dragostea, moartea. Una dintre poezii a avut mare ecou în epocă, a fost folosită și într-un film românesc de atunci:  „Ar trebui să ne naștem bătrâni/ Să venim înțelepți/ Să venim în stare de a hotărî soarta noastră în lume/ Să ştim din răscrucea primară ce drumuri pornesc/ Şi iresponsabil să fie doar dorul de-a merge./ Apoi să ne facem mai tineri, mai tineri, mergând” ( fragment din poezia „Ar trebui”, n.r.). De fapt, poezia Anei Blandiana este o poezie de idei.

În timpul comunismului, din cauza ideologizării excesive a literaturii, se ajunsese la o adevărată idiosincrazie față de acest gen de poezie, poezia de idei, dar să nu uităm că a fost ilustrată în mod strălucit de Blaga. Ana Blandiana poate fi considerată, din acest punct de vedere, o descendentă a lui Lucian Blaga. Poezia ei de idei nu are nimic ideologic sau ideologizant, ideile apar statuare, în toată frumusețea și în toată nuditatea lor. (...)

Ana Blandiana nu este doar poetă, este și prozatoare, publicistă și eseistă. Interviurile acordate sunt sclipitoare prin inteligența răspunsurilor. Proza sa nu este o parte minoră a operei sale, nu este vorba despre o poetă care scrie și proză, ci de o prozatoare propriu-zisă. E adevărat că proza are ceva poematic, că este vorba despre o proză fantastică. Romanele sale, „Cele patru anotimpuri”, „Proiecte de trecut” - ce titlu ingenios -, ca și romanul „Sertarul cu aplauze”, au impus-o ca pe o prozatoare imposibil de ignorat.

În 1977, a făcut senzație povestirea „Capela cu fluturi”, publicată întâi în reviste și apoi în volum, în care Ana Blandiana povestește cum, intrând într-o bisericuță ignorată de toată lumea, în întunericul de acolo, aprinzând un chibrit, a descoperit că peretele din spate era tapetat nu de icoane, ci de fluturi de noapte fremătători. Este o imagine de neuitat.

Încă o dată, ne obsedează întrebarea: ce anume ne place la Ana Blandiana? Ce ne stârnește admirația? Pentru că ne recunoaștem în personalitatea ei, dar nu în întregime, ci cu ceea ce este mai bun în fiecare dintre noi.  Ana Blandiana este o sinteză a ceea ce este bun în personalitatea noastră. Nu întâmplător și-a intitulat primul său volum „Persoana întâia plural”, iar această sintagmă rămâne valabilă și azi. Ana Blandiana este persoana întâia plural (...)”, arăta Alex Ștefănescu.

Puteți urmări ediția integrală dedicată Anei Blandiana pe TVR+, aici.

CITIȚI ȘI: PICTORUL CORNELIU BABA, SCRIITORUL I.D. SÎRBU ȘI POETA ANA BLANDIANA, MODELE ALE REZISTENȚEI PRIN CULTURĂ, LA TVR CULTURAL | VIDEO

MAGIA SERATELOR MUZICALE: IOSIF SAVA, ÎN DIALOG CU ANA BLANDIANA, LA TVR CULTURAL | VIDEO

(w882) Ana Blandi

****

Marți, 26 martie: Mircea Ivănescu (1931-2011)

  • difuzări: ora 17.50, reluare - 23.45; miercuri, reluare, ora 11.50

„Despre Mircea Ivănescu se știe că este un important scriitor din Sibiu și într-adevăr acolo locuiește și își desfășoară activitatea de poet și traducător. Poate cuvântul „activitate” pare impropriu când vine vorba de un poet, dar este cuvântul pe care l-ar prefera Mircea Ivănescu însuși. Nu suportă grandilocvența atunci când vine vorba despre condiția de scriitor.

Este cunoscut ca fiind din Sibiu, dar s-a născut la București, în 1931, în familia unor intelectuali. A urmat Facultatea de Limba Română și Franceză și a lucrat în câteva instituții importante - de exemplu, la Agerpres, la revista „Lumea”, la editura „Univers”. În 1968, a publicat o primă carte de versuri, intitulată modest „Versuri”. De altfel, toate cărțile sale sunt intitulate cât mai șters cu putință, este un anonimat voluntar pe care îl practică poetul; cărțile sale de versuri au titluri de genul „Versuri”, „Poezii”, „Poeme” sau „Alte versuri”, „Alte poezii”, „Alte poeme” sau „Noi versuri”, „Noi poezii”, „Noi poeme” (...)”, arăta Alex Ștefănescu.

„Pentru mine, un scriitor reprezintă, în primul rând, o eventuală forță creatoare, adică un emitent al unor valori recunoscute, concrete, de-asta pentru mine era importantă apariția unor volume proprii, deci emitentul unor valori și, eventual, creatorul - deja asta ar fi foarte mult - un agent care să contribuie la stabilirea unei influențe”, spunea Mircea Ivănescu, într-un interviu din 1998.

„În 1972, Mircea Ivănescu părăsește Bucureștiul și se stabilește la Sibiu, unde începe să lucreze ca redactor la revista „Transilvania”. Așa cum alți intelectuali, în timpul comunismului, plecau la New York sau Paris și nu se mai întorceau, așa a plecat Mircea Ivănescu la Sibiu. Avantajele au fost reciproce - și pentru Sibiu și pentru scriitor, a tradus din autori care prezintă un mare grad de dificultate în ceea ce privește translația într-o altă limbă - Nietzsche, Rilke, Musil, James Joyce, Faulkner și mulți alți autori din literatura universală. În același timp, este un poet plin de farmec, care se adresează mai curând cunoscătorilor decât publicului larg. Poezia lui este învelită, ascunsă în banalități, nu pentru că nu ar avea imaginație sau temperament artistic, ci pentru că vrea să prevină eventuala reacție ironică a cititorului modern.

În poemele sale, autorul povestește ceea ce se întâmplă în viața de zi cu zi. Într-o oarecare măsură, opera sa poetică, atât de aproape de proză, ar putea fi comparată cu romanul „Ulise” al lui Joyce, unde viața de fiecare zi a unui personaj devine un fel de epopee eroic-comică. La M. Ivănescu nu predomină ironia, dar predomină acest prozaism intenționat. Este un mod de a demistifica retorica poeziei, un mod de a-l cuceri pe cititorul atât de circumspect din a doua jumătate a secolului XX, printr-o simulare a banalității.

Interesant este că a inventat și câteva personaje, al căror nume este scris întotdeauna cu literă mică, un personaj „mopete”, în ale cărui litere deslușim eventualul cuvânt „poem” și „poet”. (...) Ca și Nichita Stănescu și alți poeți, Mircea Ivănescu folosește inventiv limba română pentru că, tocmai datorită virtuozității sale,  reușește să creeze irizații semantice noi”, explica Alex Ștefănescu.

Puteți urmări ediția integrală dedicată lui Mircea Ivănescu pe TVR+, aici.

(w882) Mircea IvÄ

****

Miercuri, 27 martie: Daniel Cristea-Enache (n. 1974)

  • difuzări: ora 17.50; reluare - joi, 28 martie - 11.50

„Asistăm, în acești ani, la o renaștere confuză, la o explozie de vitalitate și la o confuzie de valori. În această atmosferă a apărut, ca un personaj necesar și așteptat, un tânăr critic literar: Daniel Cristea-Enache.

A început să publice în 1995, când avea 20 de ani și era încă student. S-a dovedit a fi foarte productiv, a semnat până în prezent peste 1.500 de articole, colaborează la radio și televiziune. Este conferențiar, cercetător, consilier la diverse edituri, conduce cenacluri, este atotprezent și asta nu pentru că ar fi superficial și dornic de prezența publică, ci pentru că este o conștiință a literaturii române de azi. (...) Nu este singurul critic tânăr, dar este cel mai bun și cel care inspiră în cea mai mare măsură încredere. Simplificând, se poate spune că în fiecare epocă există un Titu Maiorescu și un Dobrogeanu-Gherea.  Dacă luăm în considerare această similitudine, în momentul de față, Titu Maiorescu este Daniel Cristea-Enache, iar Dobrogeanu-Gherea este Paul Cernat”, spunea Alex Ștefănescu.

„A publicat și două cărți de critică literară, masive - „Concert de deschidere” și „București Far West” (...), o monografie - „Ion D. Sîrbu”, care prezintă mare interes, pentru că este vorba despre un scriitor de valoare ocultat înainte de 1989, și două cărți de convorbiri, una cu Octavian Paler și alta cu Ileana Mălăncioiu, doi scriitori conștiință, cu care Daniel Cristea-Enache a avut prilejul să reflecteze împreună asupra situației în care se află cultura română până în anii de după 1989.

Din punct de vedere biografic, Daniel Cristea-Enache este fiul adoptiv al lui Valeriu Cristea, regretatul critic literar (...), autor al unui dicționar monumental al personajelor lui Dostoievski. Probabil că această filiație biografică explică și rapiditatea cu care s-a format ca intelectual Daniel Cristea-Enache, dar, în același timp, trebuie spus că nu-l imită în nici un fel pe Valeriu Cristea (...) Ar trebui să lucreze mai atent la gloria lui decât la gloria altora, dar ce frumos este că el nu respectă acest îndemn meschin”, adăuga Alex Ștefănescu.

Puteți urmări ediția integrală dedicată lui Daniel Cristea-Enache pe TVR+, aici.

(w882) Daniel Cri

****

Joi, 28 martie: Paul Goma (1935-2020)

  • difuzări: ora 17.50, reluare 23.45; vineri, 29 martie - 11.50

Eu sunt scriitor. Punct. Bukovski a fost primul care a protestat în fața jurnaliștilor occidentali pentru termenul „disident”, zicând că «chiar și noi, rușii, știm latină și știm ce înseamnă „disident” și noi n-am „disidat” de nimeni, noi am fost totdeauna împotriva comunismului»”, spunea Paul Goma, într-un interviu din 2005.

Alex Ștefănescu atrăgea atenția, în emisiunea „Istoria literaturii române contemporane”, că Paul Goma „este primul scriitor român care s-a opus în mod declarat regimului comunist din interiorul țării. A dat dovadă de mare curaj și, datorită curajului său, are o aureolă pe care nimeni nu i-o va putea lua vreodată. Scriitorul a fost supus la mari presiuni, a fost arestat, a fost și bătut și totuși nu a cedat niciodată, dând dovadă de un caracter ferm, cum la puțini alții a mai putut fi întâlnit în acele momente.

Născut în 1935, în Basarabia, Paul Goma a fost supus persecuțiilor încă din copilărie. (...) Tatăl lui a fost deportat în Siberia pentru vina de a fi fost român, a urmat cursurile Institutului de Literatură din București, fiind coleg, printre alții, cu Nicolae Labiș. În 1966, a predat unei edituri din România o carte care ar fi putut fi cartea sa de debut - „Ostinato” - însă, în scurtă vreme, și-a dat seama că nu există nici o șansă ca romanul să fie publicat, întrucât cenzura comunistă nu putea să admită modul nonconformist în care gândea autorul și mai ales pentru că el însuși nu voia să facă nici o schimbare, deși i se ceruseră mai multe schimbări. Drept urmare, Paul Goma, cu firea lui inflexibilă, a trimis romanul în străinătate, care a și apărut, în 1967, și a fost lansat la Târgul de Carte de la Frankfurt, din Germania. (...)

În această atmosferă încordată, a mai publicat în străinătate un roman: „Ușa noastră cea de toate zilele”, fără să-i pese că, în acest fel, își înrăutățea relațiile cu autoritățile comuniste. Editorii occidentali și-au pus mari speranțe în el, considerându-l un Soljenițîn român. Într-o oarecare măsură, și era. Din punct de vedere moral, este indiscutabil că Paul Goma are o statură comparabilă cu cea a lui Soljenițîn sau a lui Václav Havel.

În mod curios, deși cărțile lui Paul Goma au fost toate scrise în limba română - Paul Goma n-a scris nici o carte în limba franceză - aproape toate au apărut întâi în limba franceză, adică au apărut traducerile înainte de publicarea originalului, din cauza acestor condiții speciale în care a trăit autorul.

Personaj incomod, și-a pierdut treptat capitalul de simpatie de care se bucura - în special, „Jurnalul” în multe volume, publicat după 1989 în România, în care este vorba despre personaje reale, criticate necruțător, a stârnit mari nemulțumiri și a dus la o nouă ostracizare a scriitorului.

Este un scriitor valoros, la care cuvântul se transformă într-o armă, un scriitor care poate să fie și trandru, care care este mai ales ofensiv despre sine și despre oameni care au contat în biografia lui. (...)

„Din calidor” este o carte care înregistrează, prin ochii unui copil, persecuțiile la care erau supuși basarabenii  în perioada stalinismului. Cel mai valoros roman din punct de vedere al autenticității este „Gherla”, în care scriitorul povestește experiența sa de deținut politic. Cartea este emoționantă, deși scriitorul nu-și propune să emoționeze, nu are acea retorică a înduioșării cititorului.

Paul Goma, chiar și în închisoare, are în minte permanent ideea că este scriitor și, la un moment dat, îți vine să crezi că se află acolo ca să se documenteze pentru a scrie o carte. Această atitudine de scriitor, păstrată chiar și în închisoare, este esența personalității lui Paul Goma.

Chiar și atunci când îi judecă pe contemporani, chiar și atunci când este extraordinar de nedrept, trebuie privit ca un scriitor și nu ca un om obișnuit și trebuie să fie absolvit de acuzațiile care i se aduc în mod curent. Îi suntem recunoscători că îl putem menționa atunci când un străin ne întrebă dacă vreun român s-a opus comunismului. Putem răspunde fără să stăm prea mult pe gânduri: s-a opus Paul Goma”.

(n.r.) În Raportul Final, elaborat de Comisia internațională „Elie Wiesel” privind Holocaustul din România (2004), se evidențiază faptul că în „Săptămâna Roșie” a lui Paul Goma se regăsesc „toate formele de trivializare a Holocaustului prin comparație”, reprezentând „o veritabilă sinteză a negaționismului și antisemitismului”, după ce scriitorul a susținut că evreii au comis crime împotriva populației românești și de aceea autoritățile române au declanșat genocidul lor. Detalii, aici.

Puteți urmări ediția integrală dedicată lui Paul Goma pe TVR+, aici.

(w882) Paul Goma

Vineri, 29 martie: Ioan Groșan (n. 1954)

  • difuzare: ora 17.50

„Cărțile sale de proză - „Caravana cinematografică”, apărută în 1985, și „Trenul de noapte”, din 1989 - sunt cărți care nu pot fi ignorate în nici o istorie a literaturii române contemporane.

(...) A fost secretar de redacție, între 1974 și 1978, al revistei „Echinox” și în felul acesta s-a integrat în binecunoscuta grupare „Echinox”, care a însemnat ceva în literatura acelei epoci. Este vorba de un scriitor de mare valoare, care face publicistică, toate acele articole sunt incomparabil mai bune decât cele scrise de ziariști, te fac să te gândești la o cântăreață de operă care cântă muzică ușoară; Ioan Groșan scrie despre orice la fel de bine, cu o grație artistică pe care nu o egalează aproape nimeni în proza noastră contemporană.

O povestire de neuitat este cea intitulată „Adolescent”, în care un copil de la țară, Claudiu, îmbrăcat cu costum și cravată, într-un mod înduioșător, la cererea părinților lui, așteaptă în afara casei să moară bunicul lui. Și copilul este întristat de ceea ce se întâmplă în casă, mai ales că nu înțelege prea bine moartea, deși încearcă, și, datorită naivității lui, la un moment dat, pleacă la joacă cu niște prieteni și uită de moartea bunicului, se duc și se scaldă în râu și prind cu mâna pești. Interesantă este subtilitatea scriitorului, care explică modul cum copilul încearcă să înțeleagă prin analogie ceea ce este moartea”, explica Alex Ștefănescu.

În „Trenul de noapte”, „o altă nuvelă senzațională, prin dinamismul și imprevizibilitatea ei, aduce în prim-plan un șef de gară și un acar. Un șef de gară ajunge la un canton izolat, ca pedeapsă pentru cine știe ce abatere făcuse la serviciu, se simte exilat și se împrietenește cu acarul, cu care face un fel de cuplu conjugal, fără a fi vorba de o relație homosexuală; este vorba despre o relație conjugală, pentru că șeful gării este foarte neîndemânatic, iar subalternul său este foarte bun la bucătărie. Vedem aici și o comedie a vieții conjugale, făcută cu foarte multă artă de Ioan Groșan. Acești doi bărbați, într-un loc părăsit de lume, află că prin cantonul lor trece un tren misterios în fiecare noapte, cu ferestre luminate și cu muzică, un tren care miroase a trandafiri. Și îl așteaptă ca pe un mare eveniment; este, de fapt, o formă de bovarism a celor doi bărbați. Într-o noapte, trenul mult visat apare.

Nuvela intitulată „OZN” are și ea foarte mult farmec literar, este vorba despre reacția autorităților comuniste la aterizarea unui OZN în apropierea unui sat. În tot ceea ce scrie, Ioan Groșan este preocupat de sufletul omenesc, are acea sfială față de ființa umană, acel umanism implicit pe care îl au toți marii scriitori, de la Marin Preda la Milan Kundera, este cel mai apropiat de proza rusească, este un scriitor care merită urmărit cu atenție și care poate fi numit, fără nici o rezervă, un clasic în viață”, mai spunea Alex Ștefănescu.

(n.r.) În anul 2011, CNSAS a arătat în instanță că scriitorul Ioan Groșan a fost colaborator al Securității. Scriitorul spunea, la vremea respectivă, că a semnat un angajament la Securitate pentru că a fost șantajat că nu va mai ajunge la facultate.

Puteți urmări ediția integrală dedicată lui Ioan Groșan pe TVR+, aici.

(w882) Ioan GroÈ™

Sâmbătă, 30 martie: Vasile Voiculescu (1884-1963)

  • difuzări: ora 18.50, reluare - ora 21.48

Duminică, 31 martie: Nichita Stănescu (1933-1983)

  • difuzări: ora 18.50, reluare 21.50 și luni, 1 aprilie - 01.20

**** În memoria apreciatului critic literar Alex Ștefănescu, TVR Cultural le aduce telespectatorilor o emisiune îndrăgită realizată de omul de cultură, între 2007 și 2009, dedicată literaturii române contemporane.

 
Răsvan Popescu, membru CNA și scriitor, la „Mic dejun cu un campion” (ediție din 2023) | VIDEO

TVR Cultural îi invită pe telespectatori să revadă dialogurile Danielei Zeca Buzura cu Ion Vianu - medic psihiatru și scriitor, Răsvan Popescu - ...

Conferința „În rând cu lumea”, cu Andrei Pleșu și Valentina Sandu-Dediu, la Opera Națională București | VIDEO

Marți, 16 aprilie, TVR Cultural a transmis, în direct de la Opera Națională București, dialogul dintre scriitorul Andrei Pleșu, Valentina ...

„Lumea de aproape”: Viitorul înseamnă educație | VIDEO

Marți, 16 aprilie, de la ora 17.30, la TVR Craiova am aflat subiectele dezbătute în cadrul  conferinței ,„ParentingNet”.

 

#TVRedu