La împlinirea a 22 de ani de existență, emisiunea „Garantat 100%” a anunțat începerea în forță a unui nou sezon.
Personalități de anvergură mondială povestesc, în exclusivitate pentru „Garantat 100%”, la TVR 1, momente memorabile din viețile și din carierele lor.
„În toamna aceasta, deschidem sezonul cu numărul 44, oferindu-le tuturor celor care ne vor urmări la TVR 1 o serie de întâlniri-eveniment, reafirmându-ne felul de a înțelege ideea de televiziune publică. În anul la capătul căruia Televiziunea Română va împlini 65 de ani”, punctează Cătălin Ştefănescu, realizatorul şi moderatorul „Garantat 100%”.
Wynton Marsalis, trompetistul, compozitorul, directorul artistic al Jazz at Lincoln Center este singurul muzician din lume care a câștigat Premiul Grammy, în același an, atât pentru jazz, cât și pentru muzică clasică. Alături de Premiul Pulitzer pentru muzică, stau multe alte premii, onoruri, distincții academice primite în Statele Unite ale Americii și în Europa, ca forme de recunoaștere a unei cariere artistice excepționale. La „Garantat 100%”, Wynton Marsalis ne povestește, plin de însuflețire și de emoție, evenimente importante din viața sa, de la conflictele de stradă ale copilăriei și adolescenței, la activitatea militantă pentru drepturile omului și de la marile întâlniri și momente de cotitură ale parcursului său profesional, până la divergențele de opinii pe care le-a avut cu alte personalități artistice recunoscute în întreaga lume. Dialogul lui Cătălin Ştefănescu cu Wynton Marsalis a fost programat în prima ediţie a noului sezon „Garantat 100%”, pe 3 octombrie, de la ora 23.00, la TVR 1.
„Actrița Charlotte Rampling, o artistă cu o reputație cu totul deosebită, câștigată de-a lungul anilor în cinematografia de artă, atât în Marea Britanie, Franța, Italia, cât și peste Ocean, ne face cinstea unei întâlniri–eveniment, filmată în Catedrala Evanghelică de la Sibiu. Invitata noastră rememorează perioadele de colaborare cu mari regizori ai cinematografiei mondiale, de la Luchino Visconti și Liliana Cavani, la Woody Allen, Sidney Lumet și Alan Parker”, ne dezvăluie Cătălin Ştefănescu un alt star invitat al noului sezon „Garantat 100%”.
Una dintre cele mai apreciate voci ale scenei de blues-rock, cântăreața și compozitoarea Beth Hart va fi interlocutoarea lui Cătălin Ştefănescu într-o altă emisiune-eveniment pe care TVR 1 o va oferi telespectatorilor în noua serie de premiere „Garantat 100%”.