loader
Foto

Insula Paştelui, Galeriile Uffizi şi secretul citricelor, sâmbătă, la Teleenciclopedia

Ediţia de sâmbătă, 9 august, a emisiunii Teleenciclopedia, vă oferă călătorii fascinante precum cele în galeriile Uffizi din Florenţa, în lumea bufniţelor sau pe insula Paştelui. De la ora 18:50, la TVR 1.

 

Rapa Nui (Insula Paştelui) (ep.2/3)

Numită ,,Rapa Nui” (,,Marea Vâslă”) de polinezienii care au colonizat-o în secolul al IV-lea, după opinia unor istorici, iar a altor specialişti, în secolul al VIII-lea, ,,Insula Paştelui” (cum au botezat-o olandezii – primii europeni sosiţi aici, în 1722) avea să ajungă faimoasă, graţie ,,Moai-lor” – uriaşele statui din rocă vulcanică.

Citricele

Soiurile cu fructe acre şi amare au intrat în Europa odată cu soldaţii întorşi din expediţiile de pe tărâmurile orientale, conduse de Alexandru cel Mare. Abia în Evul Mediu, negustorii arabi au adus varietăţile dulci – care şi-au câştigat faima datorită gustului şi proprietăţilor terapeutice.

Galeriile Uffizi (ep.3/4)

Printre operele reprezentative pentru pictura renascentistă de la începutul secolului al XVI-lea, găzduite în ,,Galeriile Uffizi” din Florenţa, se află şi ,,Botezul lui Cristos”, atribuit, doar în parte, lui Andrea del Verrochio. Fundalul, capul Mântuitorului şi faţa îngerului din latura stângă au fost săvârşite de unul dintre ucenicii săi, Leonardo da Vinci.

Bufniţele (ep.5/5)

,,Junele” bufniţe iau „lecţii cinegetice”, încercând să captureze prepeliţe, şoareci, dar şi sălbăticiuni tinere, precum puii de enot…

***

Descărcați aplicațiile TVR+ pentru IOS și Android!



 
Buna-creștere și nota de plată: Cultura bacșișului în lume

Răsplata în bani pentru un serviciu primit poate fi obligatorie pentru unii, dar jignitoare pentru alții. Fiecare cu tradițiile lui, nimic de ...

Comedia - de la teorie la practică (II). Am înțeles poanta ? | VIDEO

Râdem noi, râdem, dar de unde vine râsul nostru? Oamenii s-au întrebat și au cercetat tema comicului, acest subiect complex și profund uman. ...

Comedia - de la teorie la practică (I) De ce râdem? | VIDEO

De ce râde omul? Cum devin amuzante un cuvânt, o expresie ori o situație? Mecanism de apărare, explozie de detensionare, surpriză, absurd - ...

 

#TVRedu