loader
Foto

„Dosarul Emigraţiei”, capitol în „Dosar România”. O ediţie specială a emisiunii, la TVR 1 | VIDEO

De ce pleacă tinerii din țară? Câți dintre ei se mai întorc? Mihai Rădulescu a abordat subiectul exodului de creiere într-o dezbatere derulată sub umbrela „Dosar România”. Emisiunea s-a difuzat la TVR 1 joi, 16 noiembrie, de la ora 21.00.

 

Cu fiecare an ce trece, la dosarul exodului românilor se adaugă noi file. Aşa se face că în ultimii 10-15 ani au emigrat mai mult de 2 milioane de români, ceea ce reprezintă aproape 20% din forța de muncă. O spune un recent raport al Băncii Mondiale, care confirmă o altă realitate binecunoscută: românii care aleg să plece sunt tineri și au un nivel de educație mai ridicat decât cei care rămân în țară, astfel că societatea îmbătrânește și suferă de pe urma acestui exod de creiere.

​De ce ne pleacă tinerii şi care sunt şansele ţării noastre de a avea un viitor a încearcat să afle Mihai Rădulescu în ediţia specială „Dosar România” din 16 noiembrie. Emisiunea ce a pus pe masa discuţiilor „Dosarul Emigraţiei” s-a văzut de la ora 21.00, la TVR 1.

(w882)

(w882)

Potrivit Institutului Naţional de Statistică, 2022 a fost anul din ultimele trei decenii în care au emigrat definitiv cei mai mulţi români! Pentru o imagine şi mai clară, putem spune că în ultimul deceniu România a pierdut populaţia unui judeţ de dimensiuni medii. Aşadar, suntem tot mai puţini, ne pleacă tinerii şi geniile… de ce, cu ce efecte pe piaţa muncii, ce-i de făcut?

(w882)

(w882)

Au răspuns la întrebări invitaţii ediţiei speciale de joi, o dezbatere moderată de Mihai Rădulescu: George Butunoiu, expert în resurse umane, profesorul Florin Colceag, antrenor al olimpicilor la matematică, expert internaţional în educaţia de excelență, medicul Lucian Chiriac, profesor de patologie la Facultatea de Medicină a Universității Harvard, Magda Grădinaru, jurnalist Spotmedia, respectiv Mihaela Crăciun, realizator şi moderator de emisiuni, TVR Internaţional.

De ce pleacă tinerii din țară? Câți dintre ei se mai întorc? Cum arată tabloul de azi al României, cu atâţia oameni care pleacă? Am aflat răspunsuri la „Dosar România”, joi, 16 noiembrie, ora 21.00, la TVR 1.

(w882)

(w882)

„Dosar România” este o emisiune de reportaje, documentare şi anchete despre istoria pe care o trăim astăzi, cu poveşti care au rămas în umbra evenimentelor zilnice şi a ştirilor de moment. Se regăseşte în grila TVR 1 din anul 2013, devenind o emisiune de referinţă a principalului post al Televiziunii Române. În cei 10 ani de existenţă, au fost difuzate anchete despre mediu, poluare şi tăierea pădurilor, dispariţia şi traficul de copii, încălcarea libertăţilor oamenilor şi abuzurile autorităţilor asupra cetăţenilor, despre mari dosare rămase nerezolvate sau grave acte de corupţie, dar şi documentare, reportaje de culoare, cu personaje cu o istorie ieşită din comun, interviuri cu personalităţi diverse.

La 10 ani de la debutul său, „Dosar România” revine în noul sezon cu un format original, unic în zona de publicistică din România, un adevărat magazin de publicistică tv, realizat de către cei mai experimentați jurnaliști de investigaţie ai Televiziunii Române. Fiecare ediţie va spune o poveste, va dezvălui sau va prezenta un personaj cu adevărat important, va trata temele esențiale pentru public: sănătatea, învățământul, justiția, mediul, infrastructura. „Dosar România” e un produs de televiziune ce va dezbate marile teme, marile evenimente din istoria imediată a României.


Un proiect de publicistică de Răzvan Butaru

 
„Oedipe”, sub bagheta lui Tiberiu Soare, și spectacole de muzică clasică și arte vizuale, între atracțiile Festivalului „Enescu” 2025

Peste 4.000 de artiști vor fi prezenți la București, între 24 august și 21 septembrie, cu ocazia celei de-a XXVII-a ediții a Festivalului ...

Cunoaşte-ţi istoria, ca să ştii cine eşti!

Cunoaşte-ţi istoria, ca să ştii cine eşti!

publicat: marţi, 21 ianuarie 2025

”Unirea Principatelor Române - 24 ianuarie 1859”, al doilea episod din seria documentară ”Unirile Românilor” , se difuzează la TVR Cultural ...

100 de ani în 10 ecranizări străine: de la cărți la filme de succes

Un manuscris respins de 12 edituri, dar și piese de teatru recompensate cu Premiul Pulitzer au devenit repere cinematografice și succese ...

 

#TVRedu