loader
Foto

Doamna Lia de la farmacie – un nou vis împlinit, vineri, la TVR 1 | VIDEO

Pe 19 aprilie, Lia Bugnar și-a jucat propriul rol – cel care ar fi putut fi însăşi viaţa ei, dacă scena nu ar fi ales-o. Basti Ţopescu i-a îndeplinit visul, în episodul al doilea din noul sezon „Vis sau realitate”, de la ora 22.30, la TVR 1.

 

Actriţă de mare succes, scenaristă, scriitoare, regizor şi dramaturg – nu neapărat în ordinea aceasta – Lia Bugnar se poate considera, profesional vorbind, o răsfăţată a sorţii. Piesele sale se bucură de aprecierile criticilor şi ale publicului, iar cei mai iubiţi actori ai momentului îi sunt parteneri de scenă şi distribuiţi în piesele semnate de ea. Lia Bugnar crede în teatrul facut cu prieteni, aşa că în spectacolele ei joacă numai oameni cu care, la o adică, ar pleca şi în vacanţă. Şi uneori chiar pleacă. Ce şi-ar mai putea dori?... Am aflat vineri, 19 aprilie, când Basti Ţopescu a provocat-o să-şi trăiască visul din copilărie.

(w882)

(w882)

(w882)

„Noi 4”, „Peretele”, „Masculin-Feminin”, „Şi cu pisica ce-aţi făcut?”, „Ce avem noi aici?”, „Felii”, „Doamne fereşte!” sunt doar câteva dintre spectacolele Liei Bugnar pe care le putem vedea pe scenele de teatru. Crede, însă, că lucrurile importante abia urmează să i se întâmple – şi probabil are dreptate.

(w882)

(w882)

Poate că unul dintre aceste lucruri este şi întâlnirea cu Basti Ţopescu, cel care o provoacă să se întoarcă în copilărie, când jocurile erau mult mai „pământeşti”, iar planurile de viitor includeau meserii care ofereau o anumită siguranţă. Astfel că, vineri seară, la „Vis sau realitate”, am văzut-o pe Lia Bugnar trăindu-şi propriul rol – cel care ar fi putut fi însăşi viaţa ei, dacă scena nu ar fi ales-o: Lia, farmacista. Cum s-ar fi descurcat în spatele tejghelei unei drogherii? S-ar fi priceput să amestece pomezi, să citească reţete, să facă faţă oamenilor bolnavi şi supăraţi că „iar s-au scumpit medicamentele”? Am descoperit vineri, 19 aprilie, de la ora 22.30, în cea de-a doua ediţie din sezonul 3 „Vis sau realitate”, la TVR 1.

(w882)

(w882)

(w882)

(w882)

Artişti, influenceri, medici celebri sau designeri, persoane publice – suntem convinşi că îşi trăiesc visul, că au ajuns acolo unde şi-au dorit o viaţă. Totuşi, cândva, vedetele de astăzi aveau alte aspiraţii... Greu de crezut? Familiarizat din copilărie cu tot ceea ce înseamnă munca de televiziune, Sebastian Felix Ţopescu ne dezvăluie dorinţele secrete ale vedetelor, pe care le ajută să şi le îndeplinească, pentru o zi. Reality show-ul „Vis sau realitate” se vede din martie 2023 la TVR 1, iar din aprilie 2024 urmărim sezonul 3 al emisiunii, în fiecare seară de vineri.

 

 
Un nou sezon

Un nou sezon "Vorbeşte corect!”, la TVR 1

publicat: joi, 12 martie 2026

Din 16 martie, în fiecare zi de luni până vineri, la ora 7:55, realizatorii emisiunii „Vorbeşte corect!” continuă să ne convingă, la TVR 1: ...

"Forța ideilor": Ediție specială Brancuși 150

publicat: miercuri, 18 februarie 2026

Pe 19 februarie, de la ora 21:05, la TVR 2, emisiunea "Forța Ideilor" propune o ediție specială dedicată lui Constantin Brâncuși, chiar în ziua ...

Vineri, 23 ianuarie, de la ora 17:00, Nadia Mihuță, şi Dana Ciobanu, împreună cu reporterii TVR, vă invită la o ediție "Obiectiv Comun": 167 de ...

 

#TVRedu