TVR Cultural a redifuzat, în 25 februarie, de la ora 22.30, dialogul lui Mircea Dumitru, vicepreședintele Academiei Române, cu academicianul Victor Voicu, Carmen Diaconu - directoarea Institutului de Virusologie, precum și cu coordonatoarele mai multor departamente - Anca Botezatu, Coralia Bleotu, Lorelei Brașoveanu și Simona Ruță. Discuția a fost înregistrată în cadrul emisiunii „Dialoguri academice”.
Dialogul a avut ca scop prezentarea activităţii şi obiectivelor generale ale Institutului de Virusologie al Academiei Române „Ştefan S. Nicolau”.
Misiunea Institutului de Virusologie al Academiei Române „Ştefan S. Nicolau” este aceea de a sprijini strategia națională de combatere a bolilor infecțioase prin generarea de rapoarte care să mărească gama, calitatea și relevanța agendei naționale pentru politica de sănătate și practica medicală; testarea aplicării practice a noilor tehnologii de diagnosticare în diverse condiții de teren, sporind astfel relevanța operațională a acestora; dezvoltarea de noi tehnologii antivirale și terapeutice care să răspundă nevoilor practicienilor din domeniul sănătății.
Victor Voicu este profesor universitar doctor de farmacologie, toxicologie şi psihofarmacologie clinică şi preşedinte al Secţiei de Ştiinţe Medicale a Academiei Române.
Carmen Diaconu este cercetător ştiinţific grd. I, iar din 2018 este directoarea Institutului de Virusologie al Academiei Române „Ştefan S. Nicolau”.
Anca Botezatu este cercetător ştiinţific şi coordonatoarea Departamentului de Virusologie Moleculară din cadrul institutului.
Coralia Bleotu este cercetător principal I şi coordonatoarea Departamentului de Patologie Celulară şi Moleculară.
Lorelei Brașoveanu este cercetător ştiinţific grd. I şi coordonatoarea Centrului de Imunologie al Institutului de Virusologie.
Simona Ruță este profesor universitar doctor, şefa Disciplinei de Virusologie şi Prorector pentru Cercetare Ştiinţifică, la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti, precum şi sefa Departamentului Viroze Emergente, în cadrul Institutului de Virusologie.
***
Institutul de Virusologie „Ştefan S. Nicolau” din Bucureşti a fost înfiinţat în anul 1949, de către prof. Ştefan S. Nicolau, fost student şi asistent al lui Constantin Levaditi, descoperitorul virusului poliomielitei.
Institutul se dedică atât cercetării fundamentale, cât și studiilor clinice aplicate în epidemiologie virală, vaccinuri virale, infecțiozitate virală a acidului nucleic, imunitate în infecțiile virale, chimioterapie antivirală.
În ultimii ani, Institutul a dezvoltat programe importante de cercetare, nu numai în domeniul bolilor virale cu relevanță pentru sănătatea publică (HIV/SIDA, hepatită virală, boli virale respiratorii, boli virale emergente), dar și în afecțiuni neurodegenerative și psihiatrice, cancer, antivirale și terapie antitumorală, cu rezultate semnificative în îngrijirea sănătăţii.
Institutul face o punte între investigația clinică și aplicarea științei de bază pentru a înțelege patogeneza bolilor infecțioase, diagnosticul și managementul optim, prevenirea și controlul acestora.
Cercetătorii implicați în programe de doctorat sau post-doctorat sunt pregătiți în Institutul de Virusologie al Academiei Române „Ștefan S. Nicolau” nu numai în virologie, ci și în discipline conexe: biochimie, biofizică, biologie moleculară, farmacologie, imunologie și informatică.
Emisiunea „Dialoguri academice” este disponibilă și pe TVR+, aici. Ediția a fost difuzată în premieră la TVR Cultural în 5 noiembrie 2023.
Urmăriți dialogul mai jos:
***
Program difuzare:
TVR Cultural - duminică, ora 22.30 și în reluare vineri, ora 13.30
TVR Internațional - luni, ora 01.00 (ora României)
Echipa TVR:
Adina Toderașcu - jurnalist
Daniel Paraschiv - producător