loader
Foto

Despre Eminescu şi România lui, într-o ediţie specială „Omul şi timpul” | VIDEO

„Poetul naţional este acea sensibilitate în care fiecare dintre noi se poate regăsi, iar versurile lui, scriitura lui trebuie să fie mai mult decât o potrivire armonioasă a cuvintelor.” Rafael Udrişte a venit cu o nouă emisiune pe 15 ianuarie, de la 14.30, la TVR 1.

 

„Auzim adesea vorbindu-se despre poetul naţional. Dar ce este, de fapt, un poet naţional? Îl putem defini sau este doar o formă fără fond?”, se întreabă Rafael Udrişte, realizator şi moderator al emisiunii „Omul şi timpul” de la TVR 1. De Ziua Culturii Naţionale, pe 15 ianuarie, de la 14.30, jurnalistul TVR ne propune o ediţie specială, în care dezbate, alături de antropologul Marian Munteanu, în ce fel este definit Eminescu drept poetul naţional al românilor, dar şi cum arată România, văzută prin ochii lui Mihai Eminescu.

„Din punctul meu de vedere, poetul naţional este mai mult decât un condei bine articulat. Poetul naţional este acea sensibilitate în care fiecare dintre noi se poate regăsi, iar versurile lui, scriitura lui trebuie să fie mai mult decât o potrivire armonioasă a cuvintelor. Aşa este Puşkin pentru ruşi sau Goethe pentru nemţi. Pentru români, Eminescu este, cu siguranţă, poetul naţional”, declară Rafael Udrişte.

(w882)

Eminescu a vorbit, în poezie, în proză, în publicistică, despre România, cu bune şi cu rele, în formule lingvistice aproape perfecte. El şi-a exprimat tensiunea de a fi român: occidental şi oriental, păgân şi creştin, umil, lacom de libertate şi respectuos cu tradiţia.

Eminescu ne vorbeşte peste veacuri despre o Românie care este prea puţin conştientă de valoarea ei, mereu temătoare de a nu fi dispreţuită sau aşezată cu genunchii pe coji de nucă, la marginea culturii europene. El ne vorbeşte despre o Românie când sublimă, când ridicolă. Eminescu nu este nici Dante, nici Baudelaire, iar opera lui uriaşă este insuficient cunoscută lumii largi. Trădat de contemporani, prost citit şi înca neînţeles de către generaţiile de azi, Eminescu este fără doar şi poate universal, mereu autentic, mereu tragic, mereu român. Eminescu reprezintă geniul României”, mai spune Rafael Udrişte, în deschiderea ediţiei speciale „Omul şi timpul”, pe care o vedem la TVR 1 sâmbătă, de la 14.30.

(w882)

***

Situaţii excepţionale, mai puţin cunoscute, din istoria recentă a ţării noastre, sunt cercetate şi dezvăluite în emisiunea-document a Televiziunii Române „Omul şi timpul”, ce poartă semnătura realizatorilor Ruxandra Ţuchel şi Rafael Udrişte. Producţia ne introduce în intrigile demne de filme hollywoodiene ale politicii româneşti, interne şi internaţionale, din perioada interbelică şi anii comunismului, dar şi imediat după încheierea acestei perioade. Din 17 octombrie, urmărim în fiecare săptămână episoadele unui nou sezon „Omul şi timpul” la TVR 1.

 

"Devreme, despre vreme", în Japonia

publicat: vineri, 07 noiembrie 2025

Știați că există 11 feluri de a spune cer în limba japoneză și aproximativ 100 de termeni pentru ploaie?

Muzeul de Mineralogie din Baia Mare, un tezaur european, își datorează existența entuziasmului lui Victor Gorduza, fondatorul colecției în 1968. ...

"Forța ideilor" – Lecția democrației

publicat: marţi, 21 octombrie 2025

Noua ediție a emisiunii "Forța ideilor", difuzată pe TVR 2, aduce în atenția publicului o temă esențială și mereu actuală: democrația – cum se ...

 

#TVRedu