loader
Foto

Artiști remarcabili pe scena ”Dăruiește Românie!”

Sâmbătă, 11 noiembrie, de la ora 13.30, la TVR 3, i-am răsplătit cu aplauze pe cei care dăruiesc frumos!  

 

Carmen Târnoveanu, gazda emisiunii “Dăruieşte Românie!”, v-a aşteptat sâmbătă la TVR3, alături de actriţa Daniela Nane, soprana Ana Cebotari, Trupa Cafea Amară, tinerii talentaţi Antebellum, artista Annes şi Roxana Brănişteanu, “influencer” de cultură.

Într-o lume confiscată parcă de zgomotul rețelelor sociale emisiunea “Dăruiește Românie!” continuă să creadă în farmecul și necesitatea producţiilor de televiziune realizate în platou, prin efort colectiv, după reguli scenaristice, tehnice și de expresie artistică. De aceea, scena emisiunii a devenit, pe parcursul celor 10 sezoane, locul preferat de întâlnire al artiştilor României.

(w882)

Daniela Nane este actriță a Teatrului “L.S. Bulandra” din București, Doctor în Artele spectacolului (UNATC), regizor și director artistic al Teatrului Muzical Ambasadorii.

Una din cele mai îndrăgite și apreciate actrițe din România, Daniela Nane s-a născut la Iași la 29 noiembrie 1971. A studiat actoria la Academia de Teatru și Film București între 1991-1995, a urmat un masterclass în 1994 la Liga Europeană a Institutelor de Artă – Amsterdam & Berlin, iar în 2011 a absolvit “Masterclass Cultură și civilizație japoneză și teatru japonez” la Universitatea din Osaka prin Catedra UNESCO. În aprilie 2021 a susținut examenul de doctorat la UNATC cu teza “Alternative interpretative ale personajelor shakespeariene născute din analiza universului lor emoțional”. Timp de 15 ani, până în 2020, a fost profesor de actorie pentru copii și regizor la Studio Amena și Școala de Artă Actharsis.

Ca actriță, Daniela Nane are un palmares de nominalizări și premii din care amintim:

1995, Premiul de debut, Festivalul de Teatru, „Autor ‘95”, Timișoara, România, pentru rolul Emilia din “Patul lui Procust” de Camil Petrescu, regia Cătălina Buzoianu

1996 Premiul Cea mai bună actriță (ex aequo), Festivalul Teatrului Național „I.L.Caragiale”, Iași, România, pentru rolul Emilia din “Patul lui Procust” de Camil Petrescu, regia Cătălina Buzoianu

2005 Premiul UCIN Cea mai bună actriță în rol secundar, pentru rolul Carmen Ionescu din filmul “Orient-Express”, regia Sergiu Nicolaescu

2021 Nominalizare UCIN la Premiul pentru cea mai bună actriță în rol principal pentru rolul CAESONIA din ”Caligula” de A. Camus, regia Silviu Jicman, Casa de producție a TVR.

Daniela Nane a jucat peste 60 de personaje în spectacole de teatru, în filme de cinema sau televiziune. Actrița a apărut și în videoclipurile câtorva dintre cele mai sonore nume ale industriei muzicale românești – IRIS, VH-2 sau Ștefan Bănică Jr.

Cunoscută publicului larg mai ales ca actriță de teatru sau din producții de film și televiziune- ”Orient-Express”, ”La urgență” (serial), ”Căsătorie imposibilă” (serial), ”Visul unei nopți de iarnă”, ”Dezertorul”, ”Caligula”, ori producții străine „IPU – convicted to live” (cu Gerard Depardieu și Harvey Keitel) sau ”BloodRayne” (cu Sir Ben Kingsley)-, Daniela Nane a și regizat spectacole în ultimii ani, de exemplu ”WHO’S WHO? sau “Minciuna nu are picioare atât de lungi”, dar și pentru copii: ”Călătorie în lumea poveștilor”, ”Atelierul cu jucării”, ”Viața ca o poveste” sau ”Crăciunul jucăriilor”.

(w882)

Soprana Ana Cebotari are în palmares roluri importante pe scena Operei Naționale București, colaborează cu numeroase instituții muzicale din România și Republica Moldova. A obţinut premii de top la concursuri naționale și internaționale, precum premiul I la Festivalul Național de Romanțe „Crizantema de Argint” de la Chișinău.

(w882)

Ana Cebotari a absolvit canto clasic la Universitatea Națională de Muzică București. A susținut recitaluri și concerte împreună cu Orchestra Filarmonicii „George Enescu” și cu Orchestra Radiodifuziunii Române din București. „Romanța, această emoție pură așezată cu măiestrie în vers și cânt, reprezintă esența noastră, a poporului român”, mărturiseşte artista Ana Cebotari.

(w882)

Vlad Ovidiu Ifrim cajon/tamburina, Corneliu Mușat voce, Claudiu Doru Sprânceană chitara/voce, Paul Ursu, chitară bas, adică trupa Cafea Amară.

(w882)

Prietenia noastră este mai veche, iar o parte dintre noi am fost chiar colegi de facultate. Chiar dacă avem ocupaţii diferite în domeniul juridic, s-a întâmplat să împărtăşim aceleaşi pasiuni şi anume, muntele şi cântecul. Povestea noastra ca gască a început acum vreo 10-12 ani, dintr-o simplă joacă. Obişnuiam să cântăm la fiecare ieşire la munte, Claudiu la chitară şi voce, Corneliu la voce şi Vlad la tamburină.

Pentru că ne suna bine la ureche ceea ce cântam, ne-am hotărât să trecem la următorul nivel adică, împreună cu alţi prieteni, am început să frecventăm sala de repetiții şi să cântăm la instrumente “adevărate” cum ne place să spunem. Adică chitară electrică, chitară bas, clape tobe şi voce. Pe lângă cântecele de munte pe care le adaptasem la instrumente, am început să improvizăm foarte mult.

În ceea ce priveşte numele trupei, Cafea Amară, ideea a venit de undeva din neant chiar pe la începuturile noastre muzicale. Am identificat apoi diverse semnificații care ar justifica aceasta denumire, care exprima atât latura faină, aromată a vieții, cât și pe cea mai puțin plăcută, mai aspră, dar care pune în evidență partea bună, frumoasă a acesteia. Ca detaliu, pe atunci niciunul nu eram mari băutori de cafea, deci părea că ne dădeam cu părerea”, declară trupa Cafea Amară.

În momentul de faţă, trupa îşi doreşte ca muzica lor să ajungă la cât mai multă lume, ca să împartă cu publicul bucuria cântecului.

(w882)

Roxana Brănișteanu este realizator și moderator al emisiunii iCarte, iParte (radio TaNăNaNa), scriitoare, content writer, vlogger, organizator de evenimente culturale și tabere de lectură. De curând a fondat Asociația ICARTE, toate activitățile având scopul de a promova cititul în România. Pe canalul ei de YouTube face recenzii la cărți și împărtășește cu cei din comunitatea iCarte, iParte despre cărțile citite la cluburile de lectură pe care le susține lunar şi unde îi invită şi pe telespectatorii TVR3.

ANTEBELLUM este o trupă de tineri liceeni – Teo (voce și chitară), QIRobert (vioară), Bogdan (chitară), David (clape), Rareș (tobe), Danilove (bass) și David Hentea, înființată în 2019, care majoritatea studiază la Colegiul Național de Muzică „George Enescu” din București. Antebellum se implică în numeroase acțiuni caritabile susținând ideea că muzica face bine și demonstrând că tânăra generație poate să schimbe lumea în bine și frumos.

(w882)

Artista Annes a venit cu bucurie la întâlnirea cu publicul emisiunii Dăruiește Românie!

(w882)

”Muzica m-a atras dintotdeauna pentru că mă făcea fericită, mă jucam cântând. Mă distra, era ceva ce făceam cu mare bucurie și ușurință și foarte devreme am știut că asta va fi drumul meu”, declară cântăreaţa.

(w882)

(w882)

Pentru artistă, muzica este un vis devenit realitate. “Îmi place să cred în general că visurile care nu sunt materializate în plan real înseamnă că sunt încă la ‘încolțit’ sau sunt pe care să rodească. Știu doar că trebuie hrănite cu energia noastră ca o sămânță a unei plante. Important este să visăm cât mai mult și ceva, ceva o să răsară. În plus, o chestie pe care am dobândit-o de ceva timp, nu mă atașez de visuri sau rezultat”, povesteşte artista.

Codruț Croitoru deschide, ca de fiecare dată, emisiunea “Dăruiește Românie!”. Codruț Croitoru este un muzician care a pășit cu dreptul în arena muzicii pop si rock autohtone. E un talentat artist care acoperă o ramură vastă la capitolul muzică, fiind compozitor, solist vocal, chitarist și chiar producător. Activitatea și-a început-o încă de tânăr, fiind solist vocal, chitarist și compozitor în cadrul formației The Crown cu care a lansat discul "Amândoi" în anul 2007, disc alcătuit exclusiv din compozițiile sale, care s-au bucurat de numeroase premii ale oamenilor de specialitate. Codruț a avut o frumoasă colaborare cu Adrian Ordean. În paralel și-a desfășurat activitatea de solist vocal alături de nume precum Pact, Schimbul 3 si Compact B.De asemenea, din 2013 și până în prezent, Codruț Croitoru scrie muzica pop și rock pentru diverși tineri, copii sau adolescenți, talentați,

În anul 2020 apare formația Taylor, pentru care artistul și compozitorul, Codruț Croitoru compune toată muzica, iar pe lângă rolul de compozitor și de producător, îl mai are și pe cel de solist vocal și chitarist. Primele single-uri lansate de Taylor se bucură de sucess, iar albumul "Dincolo de măști", lansat în martie 2022, le aduce celor de la Taylor o creștere exponențială a numărului de fani și totodată multe aprecieri venite din partea criticilor de specialitate.

Taylor înseamnă: Marius Vintilă - tobe, Victor Iovan - chitară bas, Florin Laghia -chitară, Alexia Ștefan - backing vocals, Bianca Ștefan - backing vocals. Creația artistului Codruț Croitoru lansată pe piață până în prezent e o încântare pentru publicul iubitor de muzică adevărată.

***

Carmen Târnoveanu despre noul sezon al emisiunii “Dăruiește Românie!”

Emisiunea „Dăruiește Românie!”, pe care o realizez și o moderez de 10 sezoane, este un proiect pe care l-am început în 2018. Când am gândit acest spectacol de televiziune, într-un format de culturetainment, am plecat de la dorința de a oferi românilor partea cea mai frumoasă și mai sensibilă a acestei țări: cultura artistică, prin artiștii ei consacrați sau debutanți, dar promițători din toate registrele de exprimare artistică: rock sau musical, teatru sau operă, operetă sau muzică ușoară, dans sau balet, poezie sau umor...

Pe măsură ce emisiunea a căpătat propria voce în fața publicului, am simțit să adaug o dimensiune suplimentară divertismentului, și anume o componentă socială, de transfer de valori, cunoștințe și experiențe relevante. Astfel a apărut colaborarea cu Fundația World Vision România, prin care am susținut și promovat programul educațional „Vreau în clasa a 9-a”, care acordă burse școlare elevilor fără posibilități materiale, pentru a urma și liceul. Timp de două sezoane, artiști, antreprenori și voluntari din țară și din străinătate s-au alăturat demersului nostru și s-au transformat în adevărați mentori pentru acești copii, ale căror destine urmau să se schimbe pentru totdeauna, odată cu liceul. Mă bucură să știu că emisiunea „Dăruiește Românie!” le-a transmis acestor copii semnalul că Educația Merită, plus încurajările celor care, prin efort, ambiție și perseverență au reușit în carierele lor, devenind modele de parcurs și succes.

Bucuria de a dărui, de a oferi bucurie oamenilor și preocuparea constantă și activă pentru cultura artistică, prin toate formele de exprimare. Datorită acestei emisiuni, trăiesc bucuria de a împărtăși cu telespectatorii ceva special din strălucirea scenei, talentul invitaților și emoția comunicării autentice, iar gândul că eu intermediez acest transfer prețios de trăiri înalte mă motivează să merg mai departe, să caut soluții și să performez, așa cum mă obligă locul în care îmi desfășor profesia - Televiziunea Română.

(w882)

Foto credit: Mihaela Petre

***

Sezonul 10 al emisiunii Dăruiește Românie! vă așteaptă!

Sâmbătă, ora 13.30, TVR 3

***

Realizator: Carmen Târnoveanu

Director de imagine: Valentin Purza

Regizor tv : Manuela Apostol

 

 

 
Învățarea limbilor străine în România | VIDEO

Învățarea limbilor străine în România | VIDEO

publicat: joi, 21 noiembrie 2024

În ultimii ani, România s-a distins în cadrul Uniunii Europene printr-o statistică remarcabilă: aproximativ 95% dintre elevii de gimnaziu învață, ...

Ziua Internațională a Profesorilor de Limba Franceză la Cluj-Napoca

Joi, 21 noiembrie, Cluj-Napoca a fost gazda unei sărbători deosebite, marcând Ziua Internațională a Profesorilor de Limba Franceză. În sala ...

100 de ani în 10 ecranizări străine: de la cărți la filme de succes

Un manuscris respins de 12 edituri, dar și piese de teatru recompensate cu Premiul Pulitzer au devenit repere cinematografice și succese ...

 

#TVRedu