“...În asta constă diferența dintre mama și mine. Sfatul ei împotriva melancoliei este: “ Gândește-te la toate nenorocirile din lume și fii fericită că nu treci tu prin ele ”. ( Jurnalul Annei Frank )

Duminică, 5 aprilie

CERCURI ÎN APĂ

Jurnalul e o carte ratată. Sau neterminată, ar zice unii, nesinceră - ar spune cei care caută în jurnale un pact cu intimitatea păstrată sub tăcere.

Pentru mine, jurnalul e un maculator de idei și, adesea, o rememorare a lecturilor, mai ales când aceasta din urmă seamănă cu realitatea clipelor trăite, înainte să devină livrești.

În ce mă privește, jurnalul e o noțiune trădată, fiindcă e un sertar cu “ întâmplări din irealitatea imediată”, cum ar scrie Blecher .
Consider că, întreținând jurnale, de fapt autorii se odihnesc între două runde de scris, sau, câteodată, pregătesc asaltul către o carte grea și importantă.

În jurnal, cred că ziaristul dansează în jurul textului său ca un toreador la coridă, în jurul taurului. Dezertezi și din viață, dezertezi și din scris, pentru a te situa pe interstițiu, fără vreo perspectivă analitică mai mare decât dacă ai fi stat înăuntrul lucrurilor și ai fi spus pe șleau, așa cum eu, de pildă, ocolesc să spun: mă țin de un jurnal în rețea, public și la vedere, pentru a fi împreună cu ceilalți, pentru a vorbi cu aceeași voce, pentru a rezista și a nu plânge de mila celor care și-au pus morții în plastic și nu i-au putut săruta de bun rămas.
Când doare prea tare ironia acestei recluziuni, în care ne ferim de un virus, în timp ce afară, primăvara își vede de treabă, lipsindu-se de gălăgia noastră- mă gândesc la tinerețea răpusă a Annei Frank, care, timp de doi ani, abia dacă a văzut cerul, privindu-l prin lucarna unui pod și mă îmbărbătez : “vom reuși, va trece, dar ne vom face viața altfel, mai bună, când o vom lua de la început ?”

În 14 iunie 1942, când se pornește să noteze, făcând să se așeze întâiul caiet, Anna Frank e un copil în captivitate forțată, o școlăriță ambițioasă și talentată: “Trebuie să lucrez ca să nu ajung proastă, să fac progrese, să devin jurnalistă și scriitoare, căci asta îmi doresc.”

Ascunsă de spaima deportării în lagăr, în așa numita Anexă a sediului firmei patronate de tatăl său, în Amsterdamul ocupat de germani, Anna crede până în ultima clipă în binele destinului ei, dar e arestată și trimisă spre Auschwitz, chiar cu ultimul tren, în august 1944 .
Moare de tifos, în lagărul de la Bergen-Belsen, la începutul lui 1945, când încă nu împlinise 16 ani, dar cele trei caiete ale jurnalului său “ nemilos de sincer”sunt o cartă a ororii, dar și a dragostei triumfătoare .

În 1953, când semnează prefața primei ediții americane a jurnalului Annei, Eleanor Roosevelt declară că “nu a citit vreodată ceva mai emoționant privitor la război”, dar dincolo de toate astea, însemnările zilnice ale adolescentei captive sunt ca o piatră aruncată în larg. Arată că, pe lângă tăvălugul Istoriei, istorisirile noastre, ale oamenilor, concentrice și rezonante, fac cercuri în apă.

Pe mâine, cu drag, DZB.

Citiți toate paginile din Jurnalul de carantină pe pagina de Facebook a emisiunii "Mic dejun cu un campion"!