"Teleenciclopedia" vă așteaptă la o nouă întâlnire cu bogății din tezaurul universal, sâmbătă, 3 august, la ora 18.30, la TVR 1, TVR HD și online pe TVR+.
De la visătorii care au explorat stelele, până la biologii sau constructorii care au văzut enigmele de pe pământ, toate generațiile au creat, s-au întrebat, au descoperit.
Noua ediție a emisiunii de sâmbătă seara de la TVR 1 aduce în atenție subiecte din pictură, arhitectură, biologie și fizică. Vă invităm să le descoperim împreună:
- Rembrandt Van Rijn – Rondul de noapte
Realizat în 1642 de Rembrandt van Rijn, „Rondul de noapte”, iniţial numit „Compania Căpitanului Rosecrans”, impresiona prin dimensiuni și personajele în mărime naturală, dar, mai ales, datorită tehnicii folosite a clarobscurului.
- Albert Einstein
Albert Einstein – fizicianul îndeobşte cunoscut ca autor al Teoriei Relativităţii – a stârnit, de-a lungul vieții, reacţii divergente: de la entuziasm necondiționat la brutală denigrare. Personalitatea sa complexă, mereu învăluită de o aură de mister, dăinuie și astăzi – la aproape șapte decenii de la dispariţia lui.
Ediția pregătită pentru 27 iulie nu a fost difuzată, din cauza schimbărilor din programul TVR, și a fost reprogramată pentru 3 august.
- Constructorii de castele
Ridicat pe la 1180 de Henric al II-lea, marele donjon al castelului Dover este ultimul turn cu secțiune pătrată construit după Cucerirea Normandă (din 1066). O veritabilă inovație arhitecturală pentru Franţa secolului al XII-lea este și castelul Gaillard, construit pe malul normand al Senei de Richard I Inimă de Leu între 1196-1198.
- Șerpii
Denumite ştiinţific şi ofidieni, aceste reptile carnivore fără membre alcătuiesc subordinul Serpentes din cadrul ordinului Squamata (al târâtoarelor acoperite de solzi). Maeştri ai deghizărilor, veritabili „farsori“ letali ai lumii vii, șerpii sunt capabili să îşi păcălească prada ori să îşi deruteze inamicii, dar și să supravieţuiască fără hrană ani în șir.
***
Redactori: Ioana Dimoftache, Viviana Roșca
Producător: Oana Haşegan