Emisiunea prezentată de Carmen Târnoveanu este în fiecare sâmbătă, la ora 13.30, la TVR 3.
Într-o lume confiscată parcă de zgomotul rețelelor sociale, emisiunea “Dăruiește Românie!” continuă să creadă în farmecul și necesitatea producţiilor de televiziune realizate în platou, prin efort colectiv, după reguli scenaristice, tehnice și de expresie artistică. De aceea, scena emisiunii a devenit, pe parcursul celor 10 sezoane, locul de întâlnire al creatorilor de frumos.
Dacă nu caută Ciudățenii amoroase în Bucureștiul fanariot, cum de altfel a recunoscut în volumul cu același nume care-i poartă semnătura, dacă nu cotrobăie după cărți vechi, dacă nu descurcă ițele unei noi povești sau dacă nu e la universitate pentru a-și conduce studenții în lumi cu litere mov, atunci, se poate că scriitoarea Doina Ruști să fie într-o emisiune la tv, chiar la noi, la TVR, în emisiunea ”Dăruiește Românie!”.
Ca prozatoare, Doina Ruști este citită cu poftă pentru autenticitatea, pentru forța creatoare și, mai ales, pentru erudiția romanelor sale. Cele mai valoroase premii literare românești îi aparțin deja, le păstrează, desigur, într-o colecție în care regăsim Premiul pentru Proză al Uniunii Scriitorilor din România și Premiul Ion Creangă al Academiei Române. Printre cele mai cunoscute romane semnate de scriitoare Doina Ruști, regăsim Zogru (2006), Fantoma din moară (2008), Lizoanca la 11 ani (2009), Manuscrisul fanariot (2015), Mîța Vinerii (2017) și Paturi oculte (2020). Doina Ruști este specialistă în simbologie, profesoară la Universitatea din București și scenaristă, membră a Uniunii Scriitorilor, a PEN România și a Asociației Creatorilor de Ficțiune.
Oameni vii cu trăiri şi păreri, toate aşternute pe muzică. Așa se prezintă cei care alcătuiesc trupa Lunatic. Adică, Cătălin Constantin – voce, Marius Deak – tobe, Robert Romanca – chitară, George Tacciu – chitară, Radu Hârşulescu – bass/voce, Dan Isop – clape.
Povestea noastră a început cu o mare sete de muzică. Azi avem o sinergie care ne place. Primul suflu de inspiraţie vine la începutul lui 2019, când Radu se alătură trupei la voce. Timbrul distinct al lui Radu dă trupei un sound nou și un vibe diferit față de ce făcusem până atunci și, pentru că sună bine, mai facem două upgrade-uri. Așa că anul 2020 începe cu venirea lui Marius (prieten vechi al trupei) la tobe şi, în scurt timp, a lui Cătălin la voce.
Alegem să ne numim „Lunatic” pentru că pasiunea noastră pentru ceea ce facem e nebună și la fel e și mood-ul pieselor noastre. Ceea ce vrem e ca și oamenii să simtă ce simțim noi când cântăm. Suntem niște tipi simpli care cântă despre ceea ce simt, atunci când simt. În plus, membrii trupei au fonduri muzicale foarte diferite, iar asta face ca și sound-ul să fie unul complex. De la reggae la heavy metal, de la grunge la hip - hop, spun cei care alcătuiesc trupa Lunatic și care, sâmbătă, la 13.30, vin la TVR3, în emisiunea ”Dăruiește Românie!”.
Alex Tomaselli & Ralù Stoica, adevărați creatori de frumos, aduc în emisiunea ”Dăruieste Românie!”, momente artistice fabuloase. Alex Tomaselli este vocalist, chitarist, basist şi compozitor. Cu trupa de blues-rock Black Cat, a realizat primul album de blues live din România. Are în palmares și albumul „Let The Good Times Roll” înregistrat cu Big Band-ul Radio România, alături de Sorin Chifiriuc, Hanno Hoefer, Berti Barbera, Eugen Caminschi și Gelu Ionescu, cu participarea lui Florin Ochescu. Unul dintre concertele sale cu Big Band-ul Radio a fost în deschidere la Richard Galliano. În cadrul proiectului „Alex Tomaselli Supergroup”, a invitat, de-a lungul anilor, muzicieni de elită din România din genurile blues, rock și jazz pentru a evolua în festivaluri și concerte de club memorabile. A fost primul chitarist și basist român de muzică afro cooptat în trupe de africani și unul dintre primii de reggae, în formule cu muzicieni afro-jamaicani. A participat la montări teatrale și a scris muzică pentru piese de teatru. Dintre acestea, „Fat Girls Always Win” a luat Marele Trofeu la Festivalul Tânărului Actor de la Mangalia. A făcut parte din grupul de muzică preclasică “Nomen Est Omen”, cu care a realizat albumul „Three Of A Perfect Pair”, concertând în toate festivalurile de gen. În 2016 a creat Bluesette Duo alături de Ralù Stoica, o formulă dedicată complexului blues-jazz-country-rock music care a avut parte de o primire călduroasă din partea publicului din țară și din nordul Europei.
Ralù Stoica activează ca interpretă de jazz & blues şi teatru muzical. A studiat jazz cu Mircea Tiberian la Univ. Naţională de Muzică din Bucureşti, alături de care îşi face debutul în acest gen în anul 2005. Experienţa sa artistică include un vast palmares de concerte, alături de muzicieni ca Mircea Tiberian, Anca Parghel, Marius Vernescu, Wayne Brown (UK), Clay Windham (USA), Sorin Romanescu, Alex Man, Mălin Cristache, Corneliu şi Roxana Stroe, ș.a. În 2008 și 2011 este solista turneului european PROMS Jazz&Classic, organizat de EuropaFest cu muzicieni din Europa împreună cu “Proms Strings Orchestra” în România, Bulgaria, Grecia, Ungaria, Italia, Republica Moldova şi Germania. Tot în 2008 este invitată ca solistă în concertul de la Sala Radio al Orchestrei Federale de Jazz a Tineretului din Germania – “Bujazzo”. Din 2009, colaborează cu TNOMB „Ion Dacian”, având roluri în musical-urile „Romeo și Julieta” și „Fantoma de la Operă”. Repertoriul său de musical mai include şi alte spectacole, printre care: „Café Paradiso” (Teatrul C. Tănase), Broadway Showcase”, „Jazzy Tarot” (T. Metropolis),“My really Funny Valentine” (2007), „Rocky Horror Show”, “Prin Bucureştiul meu” (2018, Teatrelli), “BucurEŞTI – un suflet de oraș” (2018, TNB), „Ştii ce-am făcut în America?” (T. Elisabeta, ARCUB), opera rock „Cruel” (Theatre din Londra), spectacolul de teatru-jazz Aproape Înger (2021-prezent).
Între 2011-2013, este membră a formulei inițiale a grupului vocal “Jazzappella”, iar între 2014-2016 colaborează ca vocalistă cu trupa de jazz français “Hot Club de Bucarest”. Din 2016 concertează intens prin ţară, alături de vocalistul şi chitaristul Alex Tomaselli, printre altele, la “Open Air Blues Festival – Brezoi 2019” în band-ul “Tomaselli All Stars”, la “Sibiu International Jazz Festival 2022” dar şi în zona nordică a Europei, lansând, în decembrie 2021, colindul „Trei Crai de la Răsărit” (adaptare după Anton Pann) și colindul italian „In Notte Placida” – în dec. 2022. În 15 aprilie 2022 primeşte ovaţiile publicului, la prima ediție a festivalului bucureștean Urban Blues Fest 2022 – Spring Edition, cu un proiect de duo, alături de chitaristul de jazz Sorin Romanescu.
Ralù Stoica este membră a grupului vocal “The 50’s” (Ştefan Bănică Jr.) și a Corului național de cameră “Preludiu”. În 2018 cântă alături de legendarul Bobby McFerrin la Sala Palatului, ca membră a grupului său vocal invitat, în cadrul turneului acestuia, CircleSongs.
Codruț Croitoru deschide, ca de fiecare dată, emisiunea “Dăruiește Românie!”. Codruț Croitoru este un muzician care a pășit cu dreptul în arena muzicii pop si rock autohtone. E un talentat artist care acoperă o ramură vastă la capitolul muzică, fiind compozitor, solist vocal, chitarist și chiar producător. Activitatea și-a început-o încă de tânăr, fiind solist vocal, chitarist și compozitor în cadrul formației The Crown cu care a lansat discul "Amândoi" în anul 2007, disc alcătuit exclusiv din compozițiile sale, care s-au bucurat de numeroase premii ale oamenilor de specialitate. Codruț a avut o frumoasă colaborare cu Adrian Ordean. În paralel și-a desfășurat activitatea de solist vocal alături de nume precum Pact, Schimbul 3 si Compact B. De asemenea, din 2013 și până în prezent, Codruț Croitoru scrie muzica pop și rock pentru diversi tineri, copii sau adolescenti, talentati,
În anul 2020 apare formația Taylor, pentru care artistul și compozitorul, Codruț Croitoru compune toată muzica, iar pe lângă rolul de compozitor și de producător, îl mai are și pe cel de solist vocal și chitarist. Primele single-uri lansate de Taylor se bucură de succes, iar albumul "Dincolo de măști", lansat în martie 2022, le aduce celor de la Taylor o creștere exponențială a numărului de fani și totodată multe aprecieri venite din partea criticilor de specialitate. Taylor înseamnă: Marius Vintilă - tobe, Victor Iovan - chitară bas, Florin Laghia -chitară, Alexia Ștefan - backing vocals, Bianca Ștefan - backing vocals. Creația artistului Codruț Croitoru lansată pe piață până în prezent e o încântare pentru publicul iubitor de muzică adevărată.
***
Carmen Târnoveanu despre noul sezon al emisiunii “Dăruiește Românie!”
Emisiunea „Dăruiește Românie!”, pe care o realizez și o moderez de 10 sezoane, este un proiect pe care l-am început în 2018. Când am gândit acest spectacol de televiziune, într-un format de culturetainment, am plecat de la dorința de a oferi românilor partea cea mai frumoasă și mai sensibilă a acestei țări: cultura artistică, prin artiștii ei consacrați sau debutanți, dar promițători din toate registrele de exprimare artistică: rock sau musical, teatru sau operă, operetă sau muzică ușoară, dans sau balet, poezie sau umor...
Pe măsură ce emisiunea a căpătat propria voce în fața publicului, am simțit să adaug o dimensiune suplimentară divertismentului, și anume o componentă socială, de transfer de valori, cunoștințe și experiențe relevante. Astfel a apărut colaborarea cu Fundația World Vision România, prin care am susținut și promovat programul educațional „Vreau în clasa a 9-a”, care acordă burse școlare elevilor fără posibilități materiale, pentru a urma și liceul. Timp de două sezoane, artiști, antreprenori și voluntari din țară și din străinătate s-au alăturat demersului nostru și s-au transformat în adevărați mentori pentru acești copii, ale căror destine urmau să se schimbe pentru totdeauna, odată cu liceul. Mă bucură să știu că emisiunea „Dăruiește Românie!” le-a transmis acestor copii semnalul că Educația Merită, plus încurajările celor care, prin efort, ambiție și perseverență au reușit în carierele lor, devenind modele de parcurs și succes.
Bucuria de a dărui, de a oferi bucurie oamenilor și preocuparea constantă și activă pentru cultura artistică, prin toate formele de exprimare. Datorită acestei emisiuni, trăiesc bucuria de a împărtăși cu telespectatorii ceva special din strălucirea scenei, talentul invitaților și emoția comunicării autentice, iar gândul că eu intermediez acest transfer prețios de trăiri înalte mă motivează să merg mai departe, să caut soluții și să performez, așa cum mă obligă locul în care îmi desfășor profesia - Televiziunea Română.
Foto credit: Mihaela Petre
***
Sezonul 10 al emisiunii Dăruiește Românie! vă așteaptă!
Sâmbătă - ora 13.30 - la TVR 3
***
Realizator: Carmen Târnoveanu
Director de imagine: Valentin Purza
Regizor tv : Manuela Apostol