"Teleenciclopedia" de vacanță ne-a invitat la noi "lecții" sâmbătă, 20 iulie, la TVR 1, TVR HD și online pe TVR+, de la ora 18.30. Sumarul ediției ne-a deschides file despre arte și științe naturale.
* Diego Velazquez – Las Meninas
Sub tablourile din fundal, se evidențiază, prin luminozitate, unul cu figurile lui Filip al IV-lea şi a soției sale, Maria Ana de Austria. Însă ele nu sunt reprezentate pe o pânză, ci se reflectă într-o oglindă. Iată indiciul care ne dezvăluie subiectul picturii lui Velázquez. „Oglinda avea scopul de a atrage în interiorul tabloului ceea ce era străin acestuia.” – remarca filosoful francez Michel Foucault.
* Podişul Deosai
În Deosai, al doilea podiş ca altitudine (4.114 metri), după Chang-tang (Tibet), prioritară este oprirea incursiunilor etnicilor gujjar în cei 1.400 de km2 ai sanctuarului din zona centrală a rezervației, unde tăierea necontrolată și excesivă a arbuștilor, folosiți drept combustibil, împiedică refacerea vegetaţiei. Răspunderea salvării și protejării „Tărâmului Uriaşilor” aparține, în primul rând, autorităţilor şi locuitorilor din Gilgit-Baltistan.
* Constructorii de castele
Castelele europene au început să capete înfățișarea familiară nouă abia în secolul al XI-lea. Cele timpurii, din lemn şi pământ – dispărute demult– erau înălţate pe movile naturale sau artificiale, denumite motte. În mijloc aveau un turn de observaţie, iar de jur-împrejur un șanț adânc şi un zid din pământ.
Până la Cucerirea Normandă din 1066, anglo-saxonii nu deţineau castele, nici cai de luptă.
* Despre jucării. Marionetele
Odinioară, păpuşile personificau spirite şi zeităţi, iar oamenii le idolatrizau. Marionetele au avut un succes enorm, odată cu apariția lor în Italia, la mijlocul secolului al XV-lea.
***
Redactori: Ioana Dimoftache, Viviana Roșca
Producător: Oana Haşegan