loader
Foto

„Cântec și poveste": Adriana Deaconu, fata cu voce arhaică și opinci

Emisiunea „Cântec și poveste" v-a invitat la o nouă ediție duminică, 24 octombrie, la TVR3, de la ora 16.00.

 

Venită dintr-un sat de munte al Prahovei, Strachiojd, „satul cu piatră tare”, așa cum era cunoscut în vremurile de altădată, Adriana Deaconu este fata de la țară, cu voce arhaică și opinci, care a purtat steagul românesc pe drumul spre Cape Town la Festivalul Mondial „Umanitatea” din Africa de Sud.

(w500) P AD

Prin ochii ei mari și tulburători de albaștri, Adriana culege emoția frumosului pe care viața i-l oferă, pentru ca apoi să îl prezinte lumii prin cântecele sale. Ascultându-le, îți dai seama ce curat este sufletul ei, căci cântecul Adrianei Deaconu e simplu și firesc, plin de înțelepciunea omului de la sat.

(w500) PP AD

,,Era un copil, când am întâlnit-o prima dată pe Adriana Deaconu. O voce aparte în peisajul cântecului popular prahovean, o voce care a vibrat puternic în sufletul meu și pe care am știut că vreau să o fac cunoscută publicului iubitor de frumos, de cântec și poveste. Căci în glasul Adrianei găsești bucurie și suspin, dor și alinare... Pentru un copil venit de la țară, viața nu este deloc ușoară. Trebuie cu adevărat să îți dorești și să crezi în visul tău, iar această determinare trebuie să o înnobilezi cu muncă, multă muncă... Mă bucur astăzi să o prezint pe Adriana Deaconu ca pe un artist adevărat, care prin tot ce a realizat a adus plus valoare folclorului prahovean”.

(w882) Grup copii

Pe dealurile Comarnicului, acum când toamna și-a pus veșmântul ei auriu, povestea Adrianei Deaconu, solistă a orchestrei de muzică populară Flacăra Prahovei, a Filarmonicii Paul Constantinescu din Ploiești, dezvăluie toate încercările, bucuriile, împlinirile și uneori chiar deziluziile pe care tinerii interpreți de folclor le trăiesc în drumul lor spre marea scenă a muzicii populare românești.

(w500) P elevi

Duminică, 24 octombrie, emisiunea Cântec și poveste vă invită la o ediție în care talentul, munca și perseverența dovedesc încă o dată că stau la baza împlinirii unei cariere de succes.

(w500) MTM si AD

***

Un articol de dr. Maria Tănase Marin, producătorul tv al emisiunii

 
Învățarea limbilor străine în România | VIDEO

Învățarea limbilor străine în România | VIDEO

publicat: joi, 21 noiembrie 2024

În ultimii ani, România s-a distins în cadrul Uniunii Europene printr-o statistică remarcabilă: aproximativ 95% dintre elevii de gimnaziu învață, ...

Ziua Internațională a Profesorilor de Limba Franceză la Cluj-Napoca

Joi, 21 noiembrie, Cluj-Napoca a fost gazda unei sărbători deosebite, marcând Ziua Internațională a Profesorilor de Limba Franceză. În sala ...

100 de ani în 10 ecranizări străine: de la cărți la filme de succes

Un manuscris respins de 12 edituri, dar și piese de teatru recompensate cu Premiul Pulitzer au devenit repere cinematografice și succese ...

 

#TVRedu