loader
Foto

„Când intru în Televiziunea Română, parcă mă întorc în familie”

Actorul şi directorul Teatrului de Comedie George Mihăiţă a fost invitatul Marinei Constantinescu la Nocturne , luni, 7 aprilie, de la ora 24.00, la TVR 1, TVR HD şi TVR+

 

Ediţia din 7 aprilie este disponibilă pe TVR+

Invitatul ediţiei Nocturne de luni, 7 aprilie,  a fost actorul si directorul Teatrului de Comedie, George Mihăiţă. Pe 7 aprilie, de la ora 24.00, la TVR 1, TVR HD şi TVR+, Marina Constantinescu  a stat de vorbă cu actorul căruia Radu Beligan i-a făcut un adevărat compliment spunându-i că îi predă lui ştafeta de director, deşi între mandatele celor doi se scurseseră zeci de ani.

„Eu am venit un ţăranuş de la Moreni, cu talent, se pare, talent pe care-l exersam încă din timpul orelor de liceu", mărturiseşte George Mihăiţă. Despre viaţa la Moreni, locul natal, îşi aminteşte cu zâmbet larg pe chip: „Eram stapân peste tot. Aveam o bucurie extraordinară de a trăi în sărăcie. Acolo am început să fac lumea să mă asculte şi să râdă."

Şi tot despre începuturi, George Mihăiţă mai spune: „Nu visam. Speram. Speram să ajung un actor despre care să se vorbească." Şi s-a vorbit, într-adevar, chiar de la linia de start a carierei. Eugenia Popovici a scris câteva cuvinte pe un bileţel: „Talentul este o floare rară. Iar băiatul ăsta a venit cu un buchet."

Despre Bucureşti? Râde şi se emoţionează când îşi aminteşte că mama (vânzatoare de pâine) şi tatăl (mecanic auto de camioane) l-au trimis pentru prima dată în capitală cu o sticlă de lichior, pe care i-a oferit-o secretarei de la facultate.

Actorul George Mihăiţă recunoaşte că citeşte cronicile de teatru şi nu se supără niciodată: „Ce, eu nu-mi dau seama de unele lipsuri - ale mele, ale montărilor?". Şi tot el povesteşte la Nocturne despre relaţia specială pe care o are cu Televiziunea Română: „Când intru în Televiziunea Română, parcă mă întorc în familie. Până şi cabiniera pare o rudă a mea", amintindu-şi de zecile de piese de teatru filmate aici.

Omul învăţat din copilărie să zâmbească ne lasă să pătrundem puţin şi în adâncul sufletului său la Nocturnele de luni seară de la TVR 1, TVR HD şi TVR+: „În orice fel de relaţie, mai ales în cea de iubire, greşeala trebuie să ţi-o asumi tu, ca bărbat."

Criticul de teatru Marina Constantinescu a început să facă televiziune în 2000, ca realizator al emisiunii Cabina de montaj, iar din 2001 povestea ei continuă cu Nocturne, emisiune difuzată de TVR 1.

Nocturne este o reverenţă în faţa valorii, a verticalităţii morale şi profesionale, aşa cum o descrie şi Marina Constantinescu. „Nocturnele sunt poveşti cu şi despre oamenii din mine şi din jurul nostru. Sondez continuu pe terenul marilor valori, prea puţin cunoscute, pe de o parte, precum şi dialoghez cu mari personalităţi, prea bine cunoscute, pe care încercăm să le prezentăm, cu smerenie şi cu modestie, în imagini mai puţin bătătorite, cu stări mai puţin intuibile." Marina Constantinescu face echipă la Nocturne cu regizorul Aurel Badea şi producătorul Oana Cucuruzeanu.

Întreaga colecţie de emisiuni Nocturne poate fi vizionată online pe www.tvrplus.ro, iar cei interesaţi pot interacţiona cu echipa emisiunii pe pagina de Facebook - http://bit.ly/NocturneTVR1.

Emisiunea poate fi urmărită şi pe TVR+, pe tabletă sau mobil. Aici puteţi descărca aplicaţiile TVR+ pentru IOSşi Android.

 

 
Comedia - de la teorie la practică (I) De ce râdem? | VIDEO

De ce râde omul? Cum devin amuzante un cuvânt, o expresie ori o situație? Mecanism de apărare, explozie de detensionare, surpriză, absurd - ...

Într-un gest de altruism și solidaritate, Moș Nicolae a adus o bucurie deosebită pentru prichindeii din satul Cușmirca, Republica Moldova, prin ...

"ExplozivArt" și dezvoltarea prin teatru | VIDEO

publicat: joi, 05 decembrie 2024

În ultimele luni, elevii din cadrul proiectului ExplozivArt, organizat de Incubator 13, s-au dedicat cu pasiune și entuziasm pregătirii noului ...

 

#TVRedu